Cam ăsta tinde să fie sloganul ascuns al tuturor companiilor mari de pe piața software a anului 2010. Dragii spaicului, știm cu toții că nouă celor un pic mai computer-literate – unii mai mult, alții mai puțin – ne place să ne plângem cum că software-ul closed-source nu ne face bine și să arătăm cu degetul spre Microsoft cei răi, să îi înfierăm și să ne bucurăm ca niște copii atunci când DoJ-ul din SU sau Curtea din UE le mai ard câte o amendă, uneori pe motive destul de stupide; asta în ciuda faptului că la capitolul evilness, Microsoft sunt mici copii pe lângă Google, de exemplu.

Dar nu despre Google vroiam să vorbesc. Știți cum îi înjurăm noi zilnic pe cei de la Microsoft – o parte din „liga anti” dezvoltă un fanatism destul de impresionant – pe motivul de fond că au market share-ul ăla mare în domeniul sistemelor de operare. Ei, nu știu dacă v-ați dat seama, dar M$ sunt doar cireașa de pe tortul stricat al domeniului pe care îl reprezintă software-ul comercial. Și altor companii le place să vă vâre un par în fund exact atunci când vă e lumea mai dragă. Ba chiar cred că începe să devină un fetiș al celor care iau decizii în firmele respective; nu zic, probabil oamenii au ales să își înlocuiască organul gândirii cu ceva fân, din motive pur economice, de marketing și de management.

Lista e atât de lungă încât nici nu știu de unde să încep. Dar să încep, zic. Nu-i nici un secret că Adobe cere activare pe Internet pentru produse precum colecția CS. La fel fac și Microsoft. Ceea ce nu gândiți prea des e că atât Adobe cât și Microsoft vă pot tăia oricând macaroana virtuală prin invalidarea codului de activare, în momentul în care li se pare lor ceva în neregulă. În cazul Adobe, rămâneți cu un pachet deloc ieftin (prețul se află în partea stângă a paginii) fix în pom. În cazul Microsoft, sistemul de operare va fi înlocuit cu un ecran negru sau mai știu eu ce. Asta fără să mai țin cont de faptul că procesul de activare în sine necesită timp din partea utilizatorului, timp care ar putea fi folosit la activități ceva mai productive.

Deși se poate susține că nu e frumos să ne îndoim de buna-credință a fabricanților, realitatea ne demonstrează contrariul: Blizzard (o companie care de altfel are o reputație prin faptul că a scos jocuri de calitate de-a lungul vremii) au dezactivat nu demult contul unor gameri care n-au făcut nimic altceva decât să se folosească de un exploit al WoW-ului; lucru perfect legitim, ținând cont că programatorii și testerii sunt plătiți tot din banii dați de jucători pentru a rezolva/detecta bug-uri. Asta numai bună-credință nu se poate numi.

Tipul ăsta de tratament e foarte la modă în ziua de azi. Plecând de la ideea serviciilor de genul Steam, servicii făcute în scopul de a limita numărul cazurilor de piraterie și cu efectul exact invers, Ubisoft au lansat deja jocuri care cer o conexiune permanentă la Internet, deși ele nu-s multi, ci single player. Rezultatul? Epic fail.

Și astea sunt doar câteva exemple de politici cu implementări de tipul DRM, aceasta fiind probabil una din cele mai proaste idei din ultimii ani. Acum că am văzut exemple în care niște indivizi își permit – între noi fie vorba, chiar își permit; au mijloace, au bani, au tot ce le trebuie – să ne-o tragă pe la spate, ce rămâne de făcut? Păi, în primul rând o idee foarte bună ar fi să nu le mai cumpărăm programele. Uite așa, pur și simplu. Într-o primă instanță, căutarea unei alternative, chit că ea nu se află la nivelul softului original (iar aici s-ar putea face o întreagă discuție), e o idee relativ bună. În cele din urmă, dacă nu se poate găsi așa ceva, ne rămâne varianta de backup, și anume să piratăm; o soluție foarte la îndemână, mai ales că românii, cot la cot cu vecinii bulgari și ruși, se dovedesc a fi foarte inventivi când vine vorba de aspectul ăsta.

1. – Cu toată părerea de rău, jurnalul nu se găseşte aici (aveam o variantă pdf, dar nu o găsesc), dar voi face link la mesajul de pe lug.ro, fiindcă oricum e cel dintâi la search-urile pe google. Ca bonus, cei care se simt cu musca pe căciulă sunt invitaţi să citească acest post de pe RGC.

2. – Sunt nevoit să îmi exprim iar regretul că aici nu veţi găsi detalii serioase în legătură cu binecunoscuta (?) teoremă. Wikipedia e totuşi o sursă de încredere, garantez (şi stau oarecum bine şi cu ana şi cu liza).

Alte exemple notabile de keyword-uri sunt: „spaic cu el” (habar nu am la ce se referă), „cum schimbi tonalitatea la mp3” (analiză fourier sau adobe audition, soluţia din urmă costând câţiva – mai mulţi – dolărei în plus) sau „piraterie pro contra”. Aştept, pe viitor, şi alte materiale de disecat.

Acum ceva mai mult timp văzusem o interfaţă de web search bazată pe Vi (din păcate am uitat link-ul). Recent am primit link către această struţocămilă între google şi un shell clasic de unix. Ideea mi se pare cel puţin interesantă, motiv pentru care site-ul cu pricina a ajuns homepage-ul meu.

Pe lângă asta, s-a mai discutat (fără prea multe detalii) despre cât de faină e viaţa de angajat al companiei, despre faptul că un serviciu de-al lor nu trebuie să aibă niciodată downtime-uri şi cât de importanţi sunt userii de rând pentru cei de la Google (mda). A avut loc şi o sesiune cam scurtă de Q&A în care s-au evitat răspunsurile la întrebări aiurea de genul “nu cumva la voi ceva pute?” şi alte chestii specifice secretomaniei google [1] [2] [3]. Sper să am eu o problemă, că în ansamblu mi s-a părut un pic cam fadă toată chestia.

Ca să fiu sincer, mă aşteptam din capul locului să fie mai mult o întâlnire ce va avea ca rezultat recrutarea unor studenţi interesaţi de job decât de un “tech talk” propriu-zis, chestie care mă duce la gândul (de-a dreptul frapant gând) că ar trebui să existe mai multe conferinţe Free Software/Open Source Software-related pe la noi, doar fiindcă acolo s-ar vorbi în primul rând de software şi după aia de altceva.

Citind un articol mai vechi (dar care, în mod paradoxal, încă e în topurile google), am rămas rău de tot pe gânduri. Ce au în legătură G şi lumea Linux? Destul de multe dacă stau să mă gândesc, având în vedere că Google Summer of Code a fost şi (va) rămâne o chestie de succes şi că de acolo iese la rampă material open-source de foarte bună calitate. Iar ideea de a avea un distro cu tot felul de “google thingies bundled” (Picasa, Desktop, Earth şi altele care au fost portate – mai mult sau mai puţin – pe Linux) nu mă miră. Ba chiar sunt de părere că ar prinde.

Totuşi, nu asta m-a pus pe gânduri. E un anume paragraf acolo, care sună cam aşa:

Google has confirmed it is working on a desktop linux project called Goobuntu, but declined to supply further details, including what the project is for.

Eh, asta mă cam deranjează pe mine. În primul rând presa prezintă o cantitate considerabilă de nesimţire, fiindcă tot sapă şi speculează (la fel cu presupusul mobil care ar urma să fie lansat de către Google), iar în al doilea rând reprezentanţii, patronii, purtătorii de cuvânt, femeia de serviciu, ştiu eu cine… cineva de la Google poartă cealaltă parte de nesimţire, fiindcă nu lucrează deloc transparent cu distro-ul lor, iar asta vine în contradicţie directă cu filosofia Free Software/OSS. Poate că mulţi nu înţeleg foarte bine ce vreau eu să zic, dar dacă sunteţi curioşi, daţi o privire pe site-uri precum pidgin.im, kde.org sau pe launchpad să vedeţi cam ce se petrece acolo. În felul ăsta se face development-ul soft-urilor “libre” şi se ştie bine că e imposibilă lansarea unui distro struţocămilă (adică doar pe jumătate free).

Nu-mi place. Şi asta fiind spusă, aştept goobuntu.