Proprietatea intelectuală există la rândul ei în legile chineze, dar necesitatea aplicării ei este nulă, din două mari motive:

Primul motiv este acela că software-ul open-source ia și în China un avânt cât se poate de real, atât la nivelul administrației cât și în casele oamenilor. Cum iPhone-ul e prea scump pentru chinezul de rând, acesta preferă să cumpere o copie ieftină, cu un software bazat în mod evident pe Linux. Să ne înțelegem, intrăm într-o zonă în care individul nu mai fuge atât de mult după brand și chestii sclipitoare – în paranteză, nici mai în est, adică în Japonia, iPhone-ul nu se vinde prea bine din cauza tehnologiei învechite; ați citit bine, 3G e tehnologie mult învechită pentru prietenii noștri care au dat lumii arta bukkake-ului.

Al doilea motiv, unul mult mai important, este însuși faptul că nici unui chinez, de la ăl cu puța mică până la șeful de trib cel mare, nu-i pasă în realitate de copyright și patente. China are o viziune imediat postbelică (poate nici atât) asupra copyright-ului, și nu una corporatistă cum au SUA. RPC-ul ține cont de companiile americane atât cât să le smulgă dolarii, doar atât.

Ne place sau nu, nouă, englezilor, francezilor sau americanilor, ăsta e adevărul, arătându-și părțile lui intime cu nesimțire. În timp ce în România cea mai ieftină copie nou-nouță de Windows 7 costă undeva la 100 de euro, varianta Ultimate a Windows-ului costă cam tot atât în China, să nu mai vorbim de copia piratată ce se vinde la trei dolari – americani, nu altfel. După mintea chinezului, Google pot să se care cu motorul lor de căutare cu tot, și uite că n-au făcut-o, fiindcă asta-i viața, nu-și permit; greu de renunțat la peste un miliard de potențiali clienți.

Totuși, de unde și până unde pornirea asta a mea? Ideea mi-a venit la câteva minute după citirea unui articol de pe Slashdot – de fapt toată chestiunea de față se trage de la unul din comentariile pertinente pe această temă. Fără voința mea, revin la polul opus al problemei, Statele Unite, unde FBI-ul a ajuns să dea prioritate protecției proprietății intelectuale asupra cercetărilor legate de persoanele pierdute.

Mișcarea FBI-ului este una cât se poate de evidentă. Statul american socialist se implică – în mod legal sau nu – în problemele economiei, având în vedere situația extrem de urâtă în care se află. Organizarea Statelor Unite a ajuns într-o stare de așa natură încât administrația își bagă la pușcărie propriii cetățeni pe probleme civile, cum ar fi cea a proprietății intelectuale. Corporațiile importante presează cu bani grei pe acest front, iar organele federale au intrat și ele în horă, ca și cum RIAA și MPAA – așa-zișii MAFIAA, o mafie în adevăratul sens al cuvântului – nu erau de ajuns.

Privind problema dinafară – poate nu cel mai bun punct de observație, dar ăsta este; vă invit călduros să mă contraziceți sau să completați punctul meu de vedere -, aș spune că de data asta SUA au ales să joace pe frontul învinșilor. Am spus cu fiecare ocazie – și nu este doar părerea mea – că acest război al proprietății intelectuale și al patentelor va bloca complet câmpul economic de luptă al Americii în viitorul apropiat. Asta în condițiile în care legile americane în domeniu devin din ce în ce mai dure, chiar atât de dure încât să fure din libertățile propriilor cetățeni, în timp ce chinezii, care n-au nici în clin nici în mânecă cu treaba asta, o duc bine mersi.

Și întreaga lume va fi afectată în mod direct de producerea acestui blocaj în momentul când el va avea loc. În acest moment, Internetul va demara procesul de integrare în China.

[¥] – Problema asta mi se pare că e în stare să dea mari dureri de cap oricărui om ce își duce traiul într-o țară aflată acum în era post-comunistă – a cărei doctrină, atenție, a împrumutat multe elemente din cea a Chinei după 1980; sigur, nici China nu mai e ce era în anii ’80 -, cum e România. Pe de o parte fiindcă individul trăiește aici, pe de altă parte fiindcă o țară având un regim condamnat oficial la noi reușește să dea lecții întregii lumi vestice în ceea ce privește libertatea și deschiderea… doar dintr-un anumit punct de vedere, sigur, încă unul foarte îngust, dar a atins această performanță.

Cam ăsta tinde să fie sloganul ascuns al tuturor companiilor mari de pe piața software a anului 2010. Dragii spaicului, știm cu toții că nouă celor un pic mai computer-literate – unii mai mult, alții mai puțin – ne place să ne plângem cum că software-ul closed-source nu ne face bine și să arătăm cu degetul spre Microsoft cei răi, să îi înfierăm și să ne bucurăm ca niște copii atunci când DoJ-ul din SU sau Curtea din UE le mai ard câte o amendă, uneori pe motive destul de stupide; asta în ciuda faptului că la capitolul evilness, Microsoft sunt mici copii pe lângă Google, de exemplu.

Dar nu despre Google vroiam să vorbesc. Știți cum îi înjurăm noi zilnic pe cei de la Microsoft – o parte din „liga anti” dezvoltă un fanatism destul de impresionant – pe motivul de fond că au market share-ul ăla mare în domeniul sistemelor de operare. Ei, nu știu dacă v-ați dat seama, dar M$ sunt doar cireașa de pe tortul stricat al domeniului pe care îl reprezintă software-ul comercial. Și altor companii le place să vă vâre un par în fund exact atunci când vă e lumea mai dragă. Ba chiar cred că începe să devină un fetiș al celor care iau decizii în firmele respective; nu zic, probabil oamenii au ales să își înlocuiască organul gândirii cu ceva fân, din motive pur economice, de marketing și de management.

Lista e atât de lungă încât nici nu știu de unde să încep. Dar să încep, zic. Nu-i nici un secret că Adobe cere activare pe Internet pentru produse precum colecția CS. La fel fac și Microsoft. Ceea ce nu gândiți prea des e că atât Adobe cât și Microsoft vă pot tăia oricând macaroana virtuală prin invalidarea codului de activare, în momentul în care li se pare lor ceva în neregulă. În cazul Adobe, rămâneți cu un pachet deloc ieftin (prețul se află în partea stângă a paginii) fix în pom. În cazul Microsoft, sistemul de operare va fi înlocuit cu un ecran negru sau mai știu eu ce. Asta fără să mai țin cont de faptul că procesul de activare în sine necesită timp din partea utilizatorului, timp care ar putea fi folosit la activități ceva mai productive.

Deși se poate susține că nu e frumos să ne îndoim de buna-credință a fabricanților, realitatea ne demonstrează contrariul: Blizzard (o companie care de altfel are o reputație prin faptul că a scos jocuri de calitate de-a lungul vremii) au dezactivat nu demult contul unor gameri care n-au făcut nimic altceva decât să se folosească de un exploit al WoW-ului; lucru perfect legitim, ținând cont că programatorii și testerii sunt plătiți tot din banii dați de jucători pentru a rezolva/detecta bug-uri. Asta numai bună-credință nu se poate numi.

Tipul ăsta de tratament e foarte la modă în ziua de azi. Plecând de la ideea serviciilor de genul Steam, servicii făcute în scopul de a limita numărul cazurilor de piraterie și cu efectul exact invers, Ubisoft au lansat deja jocuri care cer o conexiune permanentă la Internet, deși ele nu-s multi, ci single player. Rezultatul? Epic fail.

Și astea sunt doar câteva exemple de politici cu implementări de tipul DRM, aceasta fiind probabil una din cele mai proaste idei din ultimii ani. Acum că am văzut exemple în care niște indivizi își permit – între noi fie vorba, chiar își permit; au mijloace, au bani, au tot ce le trebuie – să ne-o tragă pe la spate, ce rămâne de făcut? Păi, în primul rând o idee foarte bună ar fi să nu le mai cumpărăm programele. Uite așa, pur și simplu. Într-o primă instanță, căutarea unei alternative, chit că ea nu se află la nivelul softului original (iar aici s-ar putea face o întreagă discuție), e o idee relativ bună. În cele din urmă, dacă nu se poate găsi așa ceva, ne rămâne varianta de backup, și anume să piratăm; o soluție foarte la îndemână, mai ales că românii, cot la cot cu vecinii bulgari și ruși, se dovedesc a fi foarte inventivi când vine vorba de aspectul ăsta.

„Pirateria dăunează grav libertăţii”

O altă campanie expirată, sponsorizată de ceva-organizaţie a cărui nume nu mi-l amintesc, probabil cu suportul guvernului româniei, un guvern care tinde să susţină cu nesimţire software-ul non-free şi implicit pirateria (eu unul nu îmi permit o licenţă de Office sau Matlab, deşi cea din urmă mi-ar fi utilă). Expirată în primul rând din cauza modului penibil în care a fost realizat spot-ul de la teveu. Sunt curios ce poliţist ar reuşi să-mi intre în casă în viitorul apropiat.

Windows *is* free. (as in free beer)