Azi dimineață, urmând o înlănțuire complet arbitrară de evenimente – dacă ar fi să caut o logică de cauzalitate, aș spune că unul din motive e dat de faptul că nu m-am trezit nici pe partea stângă și nici pe dreapta, ci pe o superpoziție a celor două (adică pe spate) -, m-am enervat pe tema veche de wordpress și am activat-o temporar pe cea implicită. Ca de obicei, ceva nu mi-a plăcut mie, mai exact faptul că tema pusă în funcție acum o lună-două [ξ] nu afișa comment-urile din cadrul paginilor; nici asta de acum nu le afișează, dar să ne facem că nu am observat.

Astfel că am purces la un facelift major, trecând de la clasicele teme pe două coloane la una pe o singură coloană, fiindcă, vezi doamne, asta pune mai mult accent pe conținut. Iar voi, ca utilizatori inteligenți de interneți care sunteți, veți observa că nu e nevoie să pedalați la rotița de scroll pentru a ajunge în josul paginii, unde se află acum conținutul ce azi dimineață ședea liniștit în bara din dreapta… sau din stânga. În orice caz, orice feedback în legătură cu aspectul blog-ului este apreciat.

Într-o altă ordine de idei, la începutul săptămânii discutam cu un coleg de grupă cum că știința a evoluat într-un așa hal încât e de ajuns să iei orice subiect de pe lumea asta – o pisică, de exemplu; sau orice multiplu întreg, strict pozitiv și par (nu neapărat prim) al unei țâțe – și să îi pui în față „quantum” și brusc subiectul ăla riscă să devină o temă științifică de mare anvergură. Într-un mod cel puțin ironic, ieri am observat în holul facultății un afiș purtând titlul „quantum zen” (nu mă obosesc să dau link, google vă va duce fix la țintă); cică toată treaba ar fi organizată de un fizician de la CERN, lucru deloc fals, omul chiar lucrând în cadrul departamentului de inginerie. Asta explică [Eyjafjallajökull] și ce caută afișul ăla în holul ACS-ului, destul de probabil în toată Politehnica.

Cam atât pentru moment despre aventurile Spaicului în Lumea Reală. Please come back in ε quantum days to read more quantum stuff about quanxtupr0m quantum quan… how much is 41,(9)?

[π] – …and they bring great uncertainty upon us.

[ξ] – Cam de aceeași vârstă cu o notă de la avizierul facultății pe care se află numele-mi, notă care mă cheamă *de urgență* la secretariat, deși am rezolvat și mama problemei ce se impunea a fi rezolvată.

[Eyjafjallajökull] – De fapt nu explică absolut nimic; la fel cum nu explică nici propoziția „vulcanul a făcut mult rău întregii Europe”, folosită recent de o tanti la televizor. Din vagile mele cunoștințe despre etică, vulcanul nu are înrădăcinat în minte – fiindcă nu posedă minte – vreun concept legat de bine sau rău. El nu știe decât să doarmă sau să erupă, săracul, doar de-aia îi spune lumea „vulcan” și nu „bampir”, „avocat”, „preot” ori „politician”.

În sezonul ăsta, cei de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare  s-au decis să dea drumul unei campanii, dar nu orice fel de campanie, ci una eco – un fel de „save the trees” studențesc, cu băncile din sălile ACS ocupând un rol principal -, treabă care a constat în livrarea unui mesaj pe băncile din amfiteatrele facultății; doar „eco” e pe buzele tuturor în ziua de azi, și oricum studenții nu mai au alte probleme pe cap ؟

Lăsând la o parte ironia faptului că s-a consumat o cantitate deloc neglijabilă de hârtie pentru a se îndeplini demersul cu pricina, studenții au găsit câte ceva de comentat pe foile lipite pe bănci de către cei de la LSAC. Dintre acestea, remarcăm o povestioară plină de umor, à la Creangă:

Numele autorului rămâne pierdut în neant.

Însă dacă dăm ceasul cu câteva secole în urmă observăm că, în fapt, nu toate instrumentele merg pe același model de gândire. Mergând pe ideea că orice individ poate ajunge (cu suficientă voință și doar până la un anumit nivel) ambidextru, se poate observa că nu-i foarte complicat să scrii cu două creioane simultan. Fără să mai punem la socoteală faptul că o mare parte din instrumentele muzicale (pianul, tobele) cer oricum atenție distributivă. Sigur, exagerez la modul nesimțit, iar ideea ce îmi umblă ca nebuna prin metafizic e departe de a avea aplicații practice (sau cine știe), dar mi-a venit în timpul cursului de APD (Algoritmi Paraleli și Distribuiți, pentru non-ACSiști), deci e de înțeles. Și fiindcă tot sunt la modă soluțiile de virtualizare, sistemele multicore și alte paradigme de forma “more-in-one”, hai totuși să încercăm să gândim oleacă out of the box, cum îi place americanului să spună.

Cum ar fi să poți lega două tastaturi – controllere care să lucreze independent, cam ca și joystick-urile – la un singur calculator? În hardware nu ar fi foarte greu de realizat; nici la nivel de kernel/drivere, cât timp hardware-ul suportă. Buba mare stă la nivelul interfeței cu utilizatorul. Nici X11 și nici shell-ul grafic din Windows nu sunt gândite să suporte așa ceva. Mai mult, design-ul arhitecturii UI în sine nu prea permite o drăcie de genul ăsta. O singură fereastră poate fi focusată la un moment dat, iar dacă în lumea Unix există măcar conceptul de terminal (oarecum inutil în ceea ce privește un UI comun pentru două sau n tastaturi), în Windows nici vorbă de așa ceva. În practică, la ora actuală doar gândul de a proiecta un shell/UI/server grafic/etc. care să respecte condiția de mai sus se dovedește a fi un coșmar.

Așadar, cum ar arăta un UI pe care să poată lucra doi sau mai mulți utilizatori în paralel? Cum ar trebui să adaptăm software-ul – și vice-versa, cum ar trebui să ne adaptăm gândirea, pentru a putea realiza o astfel de interfață? Ar avea vreo utilitate practică? De-aici încolo, pe mine mă depășește problema.

Am tolba plină de idei. Revin când voi avea timp.

În urma unor evenimente destul de importante, ACS-ul s-a trezit la intrare cu un asfalt nou-nouț și cu gărdulețe care împiedică șoferii să-și mai pună juma’ de mașină în iarbă. Toate bune și frumoase, mi-am zis, ne îndreptăm cu pași siguri către civilizație. Dar nu am putut mai apoi să nu remarc plăcuțele care îi interzic omului de rând să-și plimbe câinele prin zonă și, colac peste pupăză, aceiași comunitari de care nu se ocupă nimeni, că doar ei sunt oricum altfel, numai „de companie” nu. Ironic, nu? Urmează să interzicem accesul bicicletelor și să dăm liber la căruțe.

Pe mine mă doare mintea, așa de tare cum nu îmi pot imagina nici eu. Și fiindcă am o indignare ce tinde către cote nebănuite, iată și poze:

Bineînțeles, acum așteptați-vă să zic că mă retrag din treaba asta, că nu-i pentru mine, că-s bou  și (nu mai) știu să scriu (fiindcă-s la poli, iar ăștia de la poli habar nu au să se exprime – dovadă groaza de subiecte din teme/laboratoare/examene prost formulate sau cu greșeli gramaticale peste care am dat până acum – numărul de materii care manifestă boala asta a fost/este foarte foarte mic, dar chestiile în cauză m-au traumatizat). Ei, uite, nu voi face asta. Iar de nu vă convine, vă invit să mă spargeți la server și să-mi ștergeți voi blog-ul, că mie mi-e lene.

Și uite-așa iar am pierdut eu o bucată din viața mea în felul ăsta. Și mi-e foame, dar n-am timp să mănânc ca lumea fiindcă trebuie să nu întârzii la PC (am de prezentat o bătălie crânșenă între POP și IMAP). Și mă enervează că backspace-ul are o viteză de melc în rahatul ăsta de wordpress (ar trebui să nu mai apăs pe backspace, să văd ce iese). Și nu mai recitesc post-ul. Publish.

Până una alta, momentan pe mogosanu.ro (un Pentium III) clientul rulează de zor și urmează să observ cum afectează performanțele unor procese mai importante din sistem (apache, mysqld). Am setat și device-ul de pe World Community Grid să ruleze într-un regim care să aibă impact minim asupra sistemului.

Am observat că există și o echipă a UPB, iar asta mă face să mă întreb dacă cumva Politehnica și-o folosi puterea de calcul pentru așa ceva (tot are un consum uriaș de energie, deci câteva calculatoare în plus sau în minus care să lucreze non-stop nu ar afecta mult „costurile universitare”), mai ales în contextul în care are câteva grid-uri/clustere care ar putea duce așa ceva lejer.

Într-o altă ordine de idei, după ce mi-am dat seama că skill-urile de a programa în C ruginesc atunci când nu sunt folosite, am descoperit că am și voi avea de-a face și cu limbaje ceva mai exotice, cum ar fi Scheme [plt-scheme.org] sau Prolog [swi-prolog.org]. Asta mă face să mă mai interesez un pic de limbaje gen cele de mai sus, sau de ce nu Haskell, care pare din ce în ce mai interesant. Paradigma funcțională funcționează, doar Universul a fost scris în Lisp [xkcd.com], asta apropo de Scheme și alte dialecte.

Acest articol a fost publicat drept simbol al sfidării față de criza economică și alte probleme care macină țara și lumea în ziua de azi. Sunt de părere că dacă lumea și-ar vedea de treabă, lucrurile ar merge cum trebuie.

• Principiul trei al mecanicii newtoniene;
• Un student nu poate schimba mare lucru dând feedback, dar mai mulți da;
• Cel care nu reacționează (într-un fel sau altul) la o materie nu are dreptul să se plângă în cazul în care materia respectivă nu s-a ridicat la așteptările sale;
• E absurd ca unui student să i se dea dreptul să se exprime în legătură cu un subiect de interes (pentru el) și să nu o facă.

Cât de convingător am fost, asta rămâne de văzut. Voi încerca (și voi reuși, sper, în funcție de timpul disponibil) cât de curând să îmi exprim o părere de ansamblu asupra acestui semestru.

Formulele matematice pot fi implementate destul de simplu în Wordpress cu ajutorul LaTeX-ului. Se urmează câţiva paşi de instalare pe pagina plugin-ului WP LaTeX, după care se citeşte una bucată faq. Apoi, cea mai frumoasă ecuaţie poate fi afişată în wordpress fără prea mult efort: .

… şi aşa am încheiat primul pas al planului meu de cucerire a lumii cu ajutorul poeziei pe care mulţi o numesc matematică.