pizza tycoon
sâmbătă, 24 sept. 2005, 15:08
Acum 11 ani… nu. Acum o zi mi-am adus aminte ca acum vreo 11 ani s-a intamplat ceva incredibil, a fost lansat un joc pe care eu il jucam acum vreo 8 ani in prostie, chiar daca pe vremea aia nu intelegeam eu mare lucru din el. Dupa cum ziceam, mi-am adus aminte de el ieri, in timp ce stateam la o discutie despre jocuri de strategie, tactica, management, simulatoare si alte chestii asemanatoare. Asa ca gamer-ul din mine m-a trimis pe Abandonia, unde am stat cateva minute la un download de 2MB.
Ok, recunosc, ideea de a incepe o afacere bazata pe pizzerii e un pic invechita pentru anul 2005. Dar in comparatie cu toate jocurile din ziua de azi, jocuri cu ambalaj dar fara continut (asa le vad eu, cel putin), am descoperit ceva de o valoare inestimabila. Nicaieri n-am mai intalnit farmecul asta. incepi cu te miri ce, o suma mica de bani (asta in cazul in care nu alegi vreun arab ca personaj cu care sa joci), inchiriezi un spatiu pe care il mobilezi, cumperi toate cele necesare, angajezi doi oameni acolo si te apuci de treaba. Pana aici toate bune si frumoase, dar cand vezi ca lucrezi in pierdere iti dai seama ca simulatorul asta economic nu e atat de simplu cum pare, nici pe departe. Trebuie sa fii non-stop cu ochii pe preturi, sa nu fie prea sus ca nu mai vin oamenii la tine, nici prea jos sa nu dai faliment, sa iti faci reclama, sa vezi cam ce vrea lumea si cat de populara e o reteta de pizza intr-o anumita zona, ca nu cumva sa te traga in jos daca o tii in meniu. Practic trebuie dusa (cel putin la inceput) o munca intensa pentru a te mentine pe linia de plutire, pentru ca mai tarziu un pic sa incepi incet-incet sa cresti.
Desi nu m-am gandit, si nici nu ma voi gandi vreodata, sa dau la ASE, ideea asta de mic afacerist ma cam atrage, e o metoda destul de placuta si utila de a-mi consuma timpul. Plus ca treaba nu se termina aici, daca vrei sa castigi mai repede (dar mai riscant) te poti aventura „to the dark side”, mafiotii te asteapta sa ii ajuti cu cate ceva, mai o livrare la domiciliu, ori un mic sabotaj, tot tacamul. Toate astea in mult mai putini pixeli decat alte jocuri, pe un fundal sonor de oras aglomerat sau pizzerie umpluta de oameni. si sa nu uit, ce poate fi mai frumos decat sa stai in fata diferitelor ingrediente si sa concepi o reteta nou-nouta (sau una mai veche)?
Au mai aparut intre timp cateva simulatoare de genul asta, cum ar fi Pizza Connection, dar parca nici unul nu se compara cu frumusetea asta de joc. Sta la loc binemeritat langa Transport Tycoon Deluxe, alt joc distribuit de Microprose care mi-a mancat copilaria. Mda, ma duc sa mai verific daca e stocul in regula 🙂 …
progressive
luni, 19 sept. 2005, 19:15
dream sequencer system online… in the garden of… emotions.. I remember… omg, cred ca sunt atatea pasaje de introdus incat nu mi-ar ajunge o ora intreaga sa incep (ca de terminat nu am nici un dubiu, e clar ca nu termin). Nu-mi mai incap in piele de fericire 😀 . Dupa ce am ascultat din nou (si am inceput.. cat de cat.. sa inteleg) Into The Electric Castle, desi Buster mi l-a dat acum o groaza de timp in primire, am mai facut rost si de The Universal Migrator, format din doua parti, deci o gramada de material de digerat. Ambele proiecte ale lui Arjen Lucassen, un tip cam genial de felul lui. si pe langa toate astea, a mai picat si o discografie intreaga Dream Theater, pentru care trebuie sa multumesc cuiva, se stie el.
O singura problema imi pun… cand o sa am timp eu sa ascult toate astea nu stiu, e atat de mult, plus ca am inteles ca „all that shit” se leaga, chiar si intre albumele Ayreon, de parca nu imi ajungea Scenes From A Memory (si nu imi ajunge). Cu riscul de a parea un pic cu nasul pe sus, progressive metal/rock isn’t easily understood by most people, se poate compara cu usurinta cu opera (Ayreon) sau cu muzica simfonica (diferitele albume Dream Theater). si dupa prea mult metal progresiv, blues-ul face bine la creieras 🙂 .
Multumesc – pentru ca nu se putea sa uit – domnilor de la Pink Floyd pentru ca au ridicat stacheta asa de sus si au lasat sa apara chestiile astea incredibile.
Autumn
duminică, 18 sept. 2005, 20:05
… si o zi de luni care va marca o saptamana fix trecuta de la inceperea anului scolar. Era si timpul si pe langa asta aveam nevoie de o prima zi de scoala in care sa imi duc chelia la motoare, sa stau la un pepsi rece impreuna cu cativa colegi si sa admir multimea de adolescenti care consuma diferite bauturi. De-aci incolo se poate remarca inceperea greului, adica trezit devreme, dus la scoala, suportat profesori, teme, etc. Yuck. Good luck pentru noi elevii from out there…
Saptamana asta vreau sa fac o vizita pe la parcul auto tiriac, am auzit ca ar fi niste masini foarte sexy (si niste fetite cu design foarte bine pus la punct) pe acolo, 16-25 septembrie, wait for me. Pe langa asta mai sunt cateva concerte la care nu voi fi prezent, Nightwish si una bucata Paradise Lost.
Faza buna e ca toata lumea mediatizeaza astea, dar mai putini niste evenimente cel putin la fel de importante. De pe site-ul dor de duca am aflat de o chestie ce s-ar putea dovedi a fi un super spectacol, Festivalul International de Jazz Bucuresti, sa va blagoslovesc cu palme peste fata pe cei care le anuntati abia dupa ce se termina (la presa ma refer). Daca vine si Stanley Jordan o sa pot sa mor fericit 😀 . 16.10.2005 – 25.10.2005, can’t miss it. in nici un caz! Cine mai vine?
A venit Vijelia
vineri, 16 sept. 2005, 18:04
Daca altii au scris despre asta eu de ce n-as face-o? Totusi, de ce sa imi obosesc dejtele? Eh, nu conteaza.
Artistii adevarati, cei care promoveaza intotdeauna valorile spirituale si ajuta la evolutia speciei si rasei umane si a tarii si a poporului (ma refeream la neamul romanesc), mintile luminate, geniile creatoare, vor avea intotdeauna un loc de cinste… la doi metri sub pamant. Daca Eminescu avea un singur dor, si anume ala de a da coltu’, deh, avea motive bine intemeiate.
Pe un post de televiziune la care nu ma uit, intr-o zi pe care nu o voi mentiona, la o ora la care nu ma uit la televizor, ruleaza o emisiune la care m-am uitat mai mult trecator, dar e mai putin important cum m-am uitat eu. E vorba despre aventurile familiei Vijelie, a carui membru si cap este insusi marele Vali Vijelie (cred ca asa il cheama), legendarul cantaret, interpret si compozitor? de mane.. stop. Recomand sa va uitati macar o data ca sa stiti in ce tara traim, nu de alta. E de-a dreptul mancata-s sufletelul tau ce se intampla acolo, eu nu pot exprima in cuvinte. Totusi… bullshit. si mai ales penibil.
Dar spun sincer ca mi se rupe pixul de ce fac ei acolo. Sa fie sanatosi. Daca le-am facut pana si eu reclama atunci merita… Nu stiu ce, va decide probabil gloata de roacheri nervosi 🙂 . A, da, si imi cer mii de scuze pentru faptul ca am pus numele lui Eminescu si cel al lui Vijelie in acelasi articol. Sunt doar doua extreme, total opuse.
Upgrade
marți, 13 sept. 2005, 20:39
Da, toamna se numara upgrade-urile. Am facut un mic upgrade de la wordpress 1.5.1 la 1.5.2, nu prea mare si nici nu se observa diferenta. Decat ca de data asta merge RSS-ul, nu ca l-ar folosi cineva, dar ma enerva ca aveam o parte a blog-ului complet in faliment, adica nu functiona, va sa zica nu avea. S-a rezolvat.
A, da, a inceput scoala, deci am facut un mic upgrade din clasa a 10-a in a 11-a. Fuck.