norii gri ai internetului
duminică, 6 nov. 2011, 16:03
Se face, printr-o pură întâmplare, că utilizez o parte din produsele Google zilnic. Și dacă Chromium îmi satisface cam toate nevoile în ceea ce privește navigatoarele web, atunci site-uri (sau așa-zise „aplicații web”) precum Google Mail, Google Reader sau Google Calendar îmi stau întotdeauna deschise în sesiunea de browser, iar Google Docs se dovedește a fi util la a stoca documente online sau la a colabora spre conceperea acestora.
Se observă totuși că acea pură întâmplare nu este deloc una pură, sau poate nu e deloc o întâmplare: Google au avut o bună perioadă de timp reputația unei companii care pun preț pe inginerie. O bună parte din produsele lor au fost și sunt încă rapide, fiabile – câteva din cele mai fiabile aplicații web aparțin Google – și lasă deoparte brizbrizurile în favoarea unei funcționalități simple și la obiect [i].
Cu toate astea, până și Google (sau poate exact ei mai mult decât alții) au demonstrat în ultimele câteva luni că utilizatorii nu pot avea încredere în deciziile privind produsele web ale companiei. Spre exemplu, în Mai anul ăsta Google au închis API-ul pentru Google Translate, mișcare urmată de o curățenie de toamnă în septembrie: o serie de aplicații Google au fost trimise la pensie, cel mai probabil pentru că proiectele respective nu aveau efectiv nici un viitor și nu mai erau folosite de multă lume – deloc alarmant, dacă facem abstracție de utilizatorii deranjați de toată chestia. (mai mult…)
- Să dăm un exemplu: suportul pentru utilizarea aplicației folosind tastatura. Până și unele aplicații desktop mi se par a avea un set de scurtături cel puțin neintuitive, dacă nu lipsă. Gmail, Calendar și Docs vin însă cu configurații de chei consistente de la o aplicație la alta, care fac într-adevăr utilizarea interfeței mai eficientă. E posibil să fiu un pic subiectiv din acest punct de vedere, fiindcă combinațiile de chei sunt destul de vim-like. [↩]
pain of salvation – road salt two (2011)
vineri, 4 nov. 2011, 19:15
Un alt lucru cu care am rămas după concertul de la începutul lunii, pe lângă amintirea concertului propriu-zis, este o copie a ultimului album Pain of Salvation, anume Road Salt Two. Bineînțeles, am cumpărat o „ediție limitată”, „digipack”, a albumului, atât din cauza hype-ului dat de eveniment cât și din cauză că n-am putut rezista șarmului domniței (cel mai probabil nordice) care vindea chestii cu Pain of Salvation. Dar toate astea sunt prea puțin importante, ce contează e că m-am decis să nu fac o recenzie albumului până nu îl diger bine de tot.
Problema nu a fost una de digestie, deoarece m-am acomodat din prima cu Road Salt Two. Și dacă Road Salt One poartă și numele Ivory, atunci continuarea sa nu putea să se numească altfel decât Ebony, referind destul de vag probabil (sau poate chiar deloc) către melodia Ebony and Ivory a lui McCartney. Cert e că cele două albume nu se continuă (fiindcă, după cum spuneam, nu există o liniaritate a „poveștii” celor două albume), dar se aseamănă ca stil și tematică, astfel că principala mea ocupație a fost aceea de a găsi legături pe firul The Perfect Element – Scarsick – Road Salt.
Albumul explorează aceleași teme ca predecesorul său: abuzul, sexualitatea, inocența, religia, însoțite de lait motive precum durerea (fizică sau emoțională), praful, căderea și nu în ultimul rând drumul; toate acestea contribuie la supa lirică care formează Road Salt Two. Perspectiva oscilează de această dată între Ea și El, la toate cele trei persoane. Similar cu albumele anterioare, cei doi nu sunt persoane bine definite, ci mai degrabă arhetipuri de oameni puși în situații particulare, situații care duc inevitabil către acea cădere despre care vorbeam adineauri. (mai mult…)