actorul şi sălbaticii
marți, 15 aug. 2006, 17:11
Am văzut acum două zile filmul ăsta, având în vedere că se afla la ora aia printre puţinele lucruri interesante de urmărit la teveu. Nu ştiu cum se face că mă uit la filmele româneşti cu foarte mare plăcere (deşi nu sunt eu mare iubitor de filme), fără să trec peste faptul că Toma Caragiu (la fel ca mulţi alţi actori români) are un umor care mie îmi e foarte familiar.
De fapt e vorba despre un film foarte serios, care prezintă câteva aspecte ale vieţii româneşti de la sfârşitul anilor ’30. Toma Caragiu îl interpretează pe Costică Caratase, un director de teatru (în mod evident e vorba despre Constantin Tănase) care doreşte să pună în scenă o piesă de teatru ce ar deranja tare scena politică românească. Nu voi intra în detalii, spun doar că m-a impresionat scena în care Caratase le spune legionarilor că vor să „oprească ţara asta să râdă”, ideea râsului reprezentând un simbol al umanităţii în film (de unde şi numele filmului, care face trimitere la felul în care a fost primită în final piesa de teatru de către public). Încă nu îmi vine să cred că cineva a reuşit atunci să spună verde în faţă că Hitler e un dobitoc, asta în condiţia în care România era din ce în ce mai mult sub influenţa legionarilor.
Deci filmul e un must-see, fără nici un dubiu.
Comentariile sunt dezactivate.