adobe audition 2.0
duminică, 9 iul. 2006, 19:09
Fu mare surpriza când am aflat de acest Adobe Audition 2.0. După ce renunţasem în proporţie de 75% la versiunea 1.5 din cauza lipsei de suport ASIO (pentru Tracktion, pe care îl voi folosi ca termen de comparaţie, îmi e cel mai la îndemână), lista de feature-uri mi-a redat încrederea în bucata asta de software pe care pe vremuri o foloseam în totalitate la tot ce înseamnă editare audio şi mixaje (deh, Cool Edit a fost primul program care se descurca cu brio la capitolul ăsta).
Ce îmi place la el:
- Interfaţa cu care eram eu obişnuit de atâta timp.
- Suport ASIO full => rack de efecte real time pentru fiecare track. Efectele cu care vine Audition sunt cu mult peste cele din Tracktion; practic în Tracktion n-am reuşit niciodată să integrez complet în mix un track de chitară, iar în Audition munca asta se face prin câteva click-uri (un mare plus). Acum pot folosi Guitar Rig plus alte efecte fără să mă mai plimb ca nebunul între aplicaţii.
- Non-destructive editing în multitrack, la fel ca şi Tracktion.
Ce nu mă atrage:
- Imposibilitatea de a mixa mai multe clip-uri într-un singur track. Dacă înregistrez mai multe clip-uri unul peste altul într-un track, nu vor fi redate ambele în porţiunea în care ele se întâlnesc. Pe de o parte un lucru bun, dar mie mi se pare un minus.
- Nu am găsit o cale de a schimba rapid între ASIO şi DirectSound şi să renunţ la efecte real-time, pentru a putea înregistra în stil clasic (ca în Audition 1.5). De problema asta suferă şi Tracktion; e stresant fiindcă în Audition 1.5 nu aveam deloc delay la înregistrare şi e util pentru înregistrare de voce, chitară acustică şi alte chestii care nu prea au nevoie de procesare în timp real.
- Suport pentru MIDI practic inexistent; păcat, fiindcă aici instrumentele VST îşi demonstrau adevărata utilitate. La capitolul ăsta va trebui să folosesc în continuare Tracktion.
Deşi are destule neajunsuri, acum folosesc Adobe Audition în cea mai mare parte a timpului. Nu am renunţat complet la Tracktion, dar pentru înregistrat şi mixaj Audition mi se pare cel mai bun până acum, deci aproape că a reuşit să ajungă din nou pe locul I în topul meu.
Comentariile sunt dezactivate.