änglagård – viljans öga (2012)

sâmbătă, 29 dec. 2012, 15:39

Dat fiind faptul că nu am mai scris de multă vreme despre formații suedeze [i], am decis să profit de recenta apariție a noului album Änglagård și să reiau obiceiul, dacă poate fi numit un obicei. Vă voi prezenta deci Viljans Öga, apărut astă vară spre surpriza fanilor trupei, care nu aveau probabil nici cea mai mică speranță că oamenii ăștia o să scoată un nou album după optsprezece ani.

Änglagård s-ar traduce literal drept „grădina îngerilor” sau „casa îngerilor”, sau cam așa ceva. Formația a apărut în anul 1991, când bassistul Johan Högberg și chitaristul Tord Lindman s-au apucat să caute oameni interesați de rock progresiv inspirat din muzica anilor ’70. Din componența inițială a mai rămas doar Anna Holmgren la flaut, bateria și clapele fiind interpretate de membri noi ai formației, Erik Hammarström și respectiv Linus Kåse. Änglagård-ul original s-a desființat în jurul anului 1994, după două albume, Hybris și Epilog, care au fost aclamate și au câștigat tot soiul de premii și locuri întâi prin topurile de prog. După toată perioada asta, acum vreo zece luni ne-am trezit cu un canal dedicat pe Youtube și cu vreo două trei clipuri despre repetițiile și înregistrarea noului album.

Eu am aflat despre trupă acum vreo cinci ani, ba chiar le-am și parcurs discografia de câteva ori, însă nu pot spune că am rămas cu mare lucru din asta. Epilog mi s-a părut interesant dar foarte greu de digerat, iar de pe Hybris am reușit să înțeleg mai bine una sau două piese, nefiind foarte interesat de albumul în ansamblul său. Cu toate astea pasajele de orgă de pe Viljans Öga mi-au atras atenția, ba chiar m-au dat pe spate, moment în care a început relația mea de dragoste cu formația asta.

Viljans Öga e o lucrare formată din patru piese instrumentale, toate cu denumiri ciudate până și pentru un suedez. Ur Vilande — care după People’s Dictionary s-ar traduce drept „din odihnă” — deschide cu pasaje moi, melodice, despărțite de un refren agresiv, dar la rândul său plin de melodicitate. Prima parte a melodiei e dominată de fluier și chitară, pe la minutul al nouălea trecându-se într-un pasaj de prog pur, care îmbină un bass puternic cu orga absolut genială, același pasaj fiind acompaniat apoi de melotron.

Sorgmantel („mantaua jalei”) începe cu un dialog între o cutie muzicală [ii] și un fluier, cărora li se alătură apoi clarinetul și violoncelul, discuție care se repetă mai apoi pe tot parcursul melodiei sub o formă sau alta. Ca și în cazul primei melodii, pasajele mai ritmate, „prog” sau „epice” sunt alternate cu bucăți jazzy, astfel încât la fiecare pas ascultătorul e întâmpinat cu o variație nouă. Contrastul dintre aceste elemente e destul de mare, dar, cred eu, suficient de mic încât orice ascultător de prog mai experimentat să poată urmări firul poveștii.

Încheindu-se lin, Sorgmantel trece brusc în introducerea agresivă de pe Snårdom („viteză ?? [iii]”), introducere lungă de vreo șase minute, care-i de fapt un fel de tocană de fluier, chitară și sintetizator. Minutul șase se încheie cu trecerea către tema principală, care-i în sine epică precât e și frumoasă și se întinde pe toate instrumentele posibile, dar mai ales pe un solo de chitară superb, ceea ce face din Snårdom o piesă de rezistență a albumului.

Längtans Klocka („ceasul dorului”) încheie albumul într-o notă similară. Prima parte a melodiei e un folk-prog cu mult fluier și chitară, dar mai ales fluier care încearcă să creeze un soi de atmosferă de basm. Atmosfera asta se păstrează inclusiv după intrarea bateriei și a sintetizatoarelor, până în al șaptelea minut, când intră a doua temă epică pe chitară de pe Viljans Öga. Piesa se încheie cu o melodie foarte amuzantă de carusel, acompaniată de improvizații de instrumente de suflat precum saxofonul și de o cutie muzicală.

Am observat că fanii Änglagård judecă destul de tare Viljans Öga în raport cu albumele vechi ale trupei. Conform acestora, albumul nu se ridică peste nivelul predecesoarelor, însă rămâne o capodoperă a rock-ului progresiv. Personal nu pot să afirm decât că Viljans Öga e cel mai fain album de prog al anului 2012 — deși n-am mai ascultat decât vreo două albume ale genului scoase anul ăsta — și poate una din producțiile foarte tari din ultimii doisprezece ani. Muzicologii s-ar putea să găsească foarte mult din rock-ul progresiv al anilor ’70 în el, iar melomanii altor genuri o să-l aprecieze cu greu sau deloc, fapt care zic eu că n-o să-i oprească pe fanii rock-ului progresiv să îl devoreze.

  1. Apropo de asta, simt nevoia de a face o sinteză a tuturor trupelor suedeze, sau de origine suedeză, despre care am scris până acum pe blog. Privind problema în ansamblu, îmi dau seama că nu puține din trupele pe care le-am analizat se încadrează în categoria asta. În plus acestea sunt doar o parte din grupurile suedeze de muzică, pentru că nu o să mă apuc să scriu despre Roxette, Abba sau Europe, și nici măcar despre Katatonia, Arch Enemy, In Flames sau Bathory. Îi invit însă să scrie despre dânsele pe cei care se pricep. []
  2. Music box”. Cu toate astea interpretarea de pe melodie nu pare a fi automată. []
  3. Dicționarele online nu găsesc o traducere directă pentru „snardom”, dar cuvântul pare a veni de la adjectivul „snar”, care înseamnă în engleză „speedy”, adică „rapid”, căruia i se adaugă sufixul destul de comun „dom”, similar cu felul în care „vis” („wise”) plus „dom” devine „visdom”. Forma asta nu pare a fi folosită deloc în suedeza de zi cu zi însă, „viteză” fiind mai degrabă asociat cu „fart” sau „hastighet”. Mi se pare foarte curios acest „snardom”, poate reușește vreun cunoscător de suedeză să mă lămurească. Aparent melodia se numește de fapt „Snårdom”, ceea ce face titlul cu atât mai ciudat, pentru că „snår” e un soi de tufiș, deci „snårdom” habar nu am ce ar putea însemna. []

Comments

  • […] și matematică, însă am vorbit mai pe larg despre ei abia recent, în recenzia pe marginea Viljans Öga. Originea spațio-temporală a Änglagård se regăsește în capitala Suediei la începutul anilor […]

  • Comentariile sunt dezactivate.