Saptamana Jimi Hendrix
sâmbătă, 22 oct. 2005, 22:21
Desi in general nu imi prea sta in caracter sa anunt evenimentele dupa ce se termina, chiar in momentul asta se desfasoara ultima seara din acest eveniment (seara de la care lipsesc.. din niste motive prea aiurea, dar… deh, sit hepans), un tribut prea putin mediatizat, dar o initiativa admirabila. Mai multe detalii se pot gasi aici. Pot spune in mare ca in primele seri au fost proiectii video cu si despre Hendrix si in rest doar cantari, in primul rand blues, dar si alte genuri.
Totusi n-am lipsit complet de la concerte, joi am prins un moment liber si am sacrificat cateva ore (si o stare fizica normala de a doua zi, dar a meritat tot sacrificiul) pentru a vedea Sahara live, o schimbare de stil (spre rusinea mea, nu i-am mai ascultat asa ca nu am observat schimbarea de stil prea tare) cica. Oamenii au tras tare, melodii proprii care dadeau un pic spre alternativ dar si doua cover-uri metallica ce au venit ca o cireasa pe tort. Plus un cover dupa Purple Haze cantat un pic mai agresiv, nu pot sa ma plang, Les Paul-ul lui Felix a sunat tare rau, iar vocalista, Luciana, are un C.O.I. destul de bine pus la punct, incat sa bage atmosfera in priza. Sonorizare neasteptat de buna, tinand cont ca toata treaba a avut loc intr-un club, unde de obicei apar probleme la capitolul asta.
Pe langa cantarea propriu-zisa, un mic chit-chat cu cativa din membrii de pe RGC prezenti, un pepsi si un bis de la Sahara, am mai avut deosebita placere sa ii ascult pe Cypher’s Sin, trei baieti simpatici care au bagat un blues de la mama lui (cei care au lipsit nu stiu ce au pierdut 🙂 ). Un tobosar, un bassist cu un Fender Jazz Bass (cred…), un chitarist chelios cu un Stratocaster si un amp Fender, tip care mai baga si o voce bine lucrata, deh, oamenii astia au demonstrat ca se pricep sa bage sentiment. Am auzit un Mary Had A Little Lamb (Stevie Ray Vaughan), un „lemme stand next to your fire” ca doar e tribute to hendrix, mai un „I’m in the mood”, plus Hoochie Coochie-ul care nu putea sa lipseasca (din ciclul Clapton au bagat si Cocaine, not really slowhand-ish, dar mi-a placut). All in all, m-am distrat de minune si la blues (poate si fiindca apreciez la maxim genul asta).
imi pare rau ca am pierdut seara asta, sunt sigur ca Vladimir Pocorschi Band si George Baicea Blues Band nu sunt deloc mai prejos. Nu pot decat sa sper ca se vor inmulti evenimentele de genul asta…
Dream Theater – Octavarium
vineri, 14 oct. 2005, 13:15
Track listing 1. The Root of All Evil (8:07) (music by Dream Theater, lyrics by Portnoy) – * VI. Ready – * VII. Remove 2. The Answer Lies Within (5:26) (Dream Theater, Petrucci) 3. These Walls (6:59) (Dream Theater, Petrucci) 4. I Walk Beside You (4:29) (Dream Theater, Petrucci) 5. Panic Attack (7:16) (Dream Theater, Petrucci) 6. Never Enough (6:33) (Dream Theater, Portnoy) 7. Sacrificed Sons (10:42) (Dream Theater, LaBrie) 8. Octavarium (24:00) (Dream Theater, LaBrie/Petrucci/Portnoy) – * I. Someone Like Him (Lyrics by Petrucci) – * II. Medicate (Awakening) (LaBrie) – * III. Full Circle (Portnoy) – * IV. Intervals (Portnoy) – * V. Razor’s Edge (Petrucci) … si uite asa ma apuc eu sa despic firul (Octavariumul) in patru (sau cinci, de ce nu opt?). Dar in primul si in primul rand, desi sunt asa de multi fani Dream Theater destul de dezamagiti de el, eu spun din start ca dupa cateva ascultari, pur si simplu imi place. E o experienta destul de placuta, care da un feeling pozitiv, care e adevarat ca nu se ridica la nivelul unui Scenes From A Memory. De fapt nu cred ca asta a fost scopul. E cel mai complex album al lor de pana acum, as indrazni sa spun ca cel mai muncit, are atatea intelesuri, dedesubturi si ridicari incat nu are cum sa nu atraga intr-un fel sau altul. in ceea ce priveste titlul albumului, nu voi insista prea mult, dau un citat de pe dt.spatang.com:
The overlying theme of Octavarium is the idea of things going in cycles, repeating themselves, and ending in the same place they begin. An octave in music (which the word Octavarium is likely based on) starts and ends on the same note. […] Looking at the history of the word Octavarium reveals very little. The only historical record of it is a historical book in the Vatican called the Octavarium Romanum. It consists mainly of lessons regarding various Catholic feasts. Notable in its history, however, is many 5’s and 8’s. The book was first mentioned underthe pontification of Sixtus V (1585-1590) (Sixtus the FIFTH in FIFTEEN EIGHTY FIVE) and then was not mentioned again until it was brought up under Clement VIII (1592-1605) (that’s Clement the EIGHTH). Anyways, on to the main symbolism for the numbers 5 and 8. – Octavarium – 5 syllables, consonants, and vowels, DT’s 8th studio album – 5 current members of Dream Theater – 8 total members in the band’s history (this does not include Chris Collins as he was only a part of Majesty) – DT has 5 official live albums – DT formed in 1985
Bineinteles, astea sunt doar cateva din 5-urile si 8-urile de pe album (nu opturi d’alea perversilor). Cele opt melodii sunt scrise fiecare in cate o gama minora, incepand cu Fa si terminandu-se cu aceeasi nota de pian, si abordeaza fiecare cate o tema diferita, nici una nu seamana prea mult cu cealalta (totusi seamana intre ele destul de mult incat sa dea o tema muzicala aparte a albumului). Prima melodie (sau poate ca e ultima, nu sunt sigur inca, e prima de pe CD, oricum) discuta despre vicii, a doua, The Answer Lies Within, se vrea ceva mai lent, pasnic si optimist. These Walls se inspira tematic din The Wall de la Pink Floyd, discuta despre izolare si incercarea de restabilire a comunicarii. I Walk Beside You se vede clar ca e inspirata din U2 (aceste inspiratii se continua pe tot parcursul albumului. Dupa parerea mea cei de la DT au vrut sa arate ca muzica e una singura, formata din notele alea, oricate teme si variatiuni ar exista) si e despre ajutarea semenilor, chestii d’astea mai „ortodoxe”. Panic Attack e ceva cu totul opus, despre sentimente negative (isterie si alte asemenea), iar Never Enough e un fel de What Do You Want From Me (pentru cei care nu stiu, melodia de pe Division Bell de la Pink Floyd), dar in cazul asta se refera la fanii Dream Theater. Penultima melodie e ceva despre musulmani si atentatele de la 11 septembrie (abordate nu atat intr-un mod politic, mai degraba incearca sa discute motivatiile propriu-zise).
Albumul culmineaza cu un title-song de vreo 20 de minute. Daca restul e mai mult sau mai putin comercial, atunci despre melodia Octavarium nu se prea poate spune acelasi lucru. in primul rand ca e o chestie a naibii de muncita, care porneste cu instrumentatii gen Pink Floyd sau Tangerine Dream, mai contine si fluiere, chitari de tot felul, pe undeva sunt strecurate teme gen Jingle Bells sau cea de pe filmul „Nasul”, plus numeroasele influente (Queen, Rick Wakeman, Megadeth, Marillion, nu mai zic de alea „hevi metal” care sunt cu carul). Dupa aia, ideea de cicluri repetitive e omniprezenta in melodie, sub diferite forme, sa nu mai zic de masura de 5 optimi (adica, surpriza, 5/8!). Ok, poate restul albumului ar putea fi considerat de rahat, dar melodia asta e de-a dreptul geniala. Totul e abordat intr-un mod foarte divers, not like the usual 20-minutes boring guitar solos.
in nici un caz nu se poate spune ca revolutioneaza muzica cu albumul asta, nici nu cred ca si-au propus sa faca asa ceva cei de la Dream Theater. Mai degraba sa o „inghesuie” pe toata intr-un singur album, sub o forma mai progressive metal, bineinteles. Dar probabil ca ar fi putut sa fie lucrarea de Conservator a oricarui membru din trupa. in concluzie, eu ma mai duc sa ascult un pic.
trapped inside this octavarium
cold and tired
vineri, 7 oct. 2005, 19:22
… si uite asa simt eu din plin toamna asta. Nu se putea fara o raceala, o muciuiala mica (sau mai bine zis un muc care cade impreuna cu frunzele aramii), depresia de toamna si oboseala cu carul, fiindca ma trezesc in fiecare zi la sase fara un sfert (nu ma plang, se poate si mai rau). si fiindca trebe si o cireasa pe tort, cele noua grade celsius de pe ceasul de la Piata Unirii ma intampina zambind. Eu tremur de frig. Sau de somn, nu stiu sigur.
Noroc ca am pasta in pix si foaie pentru scris, ca altfel nu reuseam sa duc poverile. A, si corzile noi-noute puse pe chitara. Astea imi asigura o activitate extrascolara placuta, nu va fi singura, more to come in the future.
… si totusi zambesc. na 🙂
jasonbecker.com
duminică, 2 oct. 2005, 15:30
jasonbecker.com … couldn’t say more. Site-ul asta contine plinul de informatii despre tot ceea ce reprezinta Jason Becker.
pizza tycoon
sâmbătă, 24 sept. 2005, 15:08
Acum 11 ani… nu. Acum o zi mi-am adus aminte ca acum vreo 11 ani s-a intamplat ceva incredibil, a fost lansat un joc pe care eu il jucam acum vreo 8 ani in prostie, chiar daca pe vremea aia nu intelegeam eu mare lucru din el. Dupa cum ziceam, mi-am adus aminte de el ieri, in timp ce stateam la o discutie despre jocuri de strategie, tactica, management, simulatoare si alte chestii asemanatoare. Asa ca gamer-ul din mine m-a trimis pe Abandonia, unde am stat cateva minute la un download de 2MB.
Ok, recunosc, ideea de a incepe o afacere bazata pe pizzerii e un pic invechita pentru anul 2005. Dar in comparatie cu toate jocurile din ziua de azi, jocuri cu ambalaj dar fara continut (asa le vad eu, cel putin), am descoperit ceva de o valoare inestimabila. Nicaieri n-am mai intalnit farmecul asta. incepi cu te miri ce, o suma mica de bani (asta in cazul in care nu alegi vreun arab ca personaj cu care sa joci), inchiriezi un spatiu pe care il mobilezi, cumperi toate cele necesare, angajezi doi oameni acolo si te apuci de treaba. Pana aici toate bune si frumoase, dar cand vezi ca lucrezi in pierdere iti dai seama ca simulatorul asta economic nu e atat de simplu cum pare, nici pe departe. Trebuie sa fii non-stop cu ochii pe preturi, sa nu fie prea sus ca nu mai vin oamenii la tine, nici prea jos sa nu dai faliment, sa iti faci reclama, sa vezi cam ce vrea lumea si cat de populara e o reteta de pizza intr-o anumita zona, ca nu cumva sa te traga in jos daca o tii in meniu. Practic trebuie dusa (cel putin la inceput) o munca intensa pentru a te mentine pe linia de plutire, pentru ca mai tarziu un pic sa incepi incet-incet sa cresti.
Desi nu m-am gandit, si nici nu ma voi gandi vreodata, sa dau la ASE, ideea asta de mic afacerist ma cam atrage, e o metoda destul de placuta si utila de a-mi consuma timpul. Plus ca treaba nu se termina aici, daca vrei sa castigi mai repede (dar mai riscant) te poti aventura „to the dark side”, mafiotii te asteapta sa ii ajuti cu cate ceva, mai o livrare la domiciliu, ori un mic sabotaj, tot tacamul. Toate astea in mult mai putini pixeli decat alte jocuri, pe un fundal sonor de oras aglomerat sau pizzerie umpluta de oameni. si sa nu uit, ce poate fi mai frumos decat sa stai in fata diferitelor ingrediente si sa concepi o reteta nou-nouta (sau una mai veche)?
Au mai aparut intre timp cateva simulatoare de genul asta, cum ar fi Pizza Connection, dar parca nici unul nu se compara cu frumusetea asta de joc. Sta la loc binemeritat langa Transport Tycoon Deluxe, alt joc distribuit de Microprose care mi-a mancat copilaria. Mda, ma duc sa mai verific daca e stocul in regula 🙂 …
