rapture of the deep in romania

joi, 1 nov. 2007, 00:31

[recenzie scrisă (la cerere) pe nedigerate, de către un om obosit; scuzaţi vă rog incoerenţa]

La aproximativ jumătate de oră (+ 15 minute cât îmi ia să postez) din momentul scrierii a luat sfârşit concertul de pe stadionul Cotroceni susţinut de către cei de la Deep Purple. În deschidere au cântat o româncă pe nume Joanna (Ioana, mai pe româneşte) şi Rareş Totu cu ai lui Midnight Express. Vocalista a sunat superb, nou-venitul membru Nicu Patoi mi-a adus un zâmbet pe faţă iar cover-ul după Rock Me m-a uns la suflet. Deschiderea a fost cam scurtă, din motive mai mult sau mai puţin obiective, iar pauza dintre aceasta şi prestaţia celor de la DP a fost destul de mare.

Concertul propriu-zis… a început cu un medley, după care Into The Fire mi-a cam dat foc la inimoara de spaic. Au urmat melodii precum title-song-ul ultimului album, Rapture of The Deep, Woman In Tokyo, Perfect Strangers, Knocking at Your Back Door, the amazing Lazy sau Space Truckin’. Concertul s-a încheiat (aşa cum mă aşteptam) cu Smoke on The Water, iar encore-ul (bis-ul, mai pe latineşte) a cuprins Hush şi un Black Night drăguţ, cu aluzii ale lui Steve Morse la ZZ Top/John Lee Hooker. De asemenea, solo-urile de chitară/clapă dintre melodii mi s-au părut superbe, nişte arii de muzică clasică (Bach, dacă nu mă înşel; s-ar putea să mă înşel totuşi) pe care Airey le-a presărat cu bucăţi de orgă şi synth crunchy… ceea ce mi-a cam stârnit un orgasm.

Şi ca să închei „recenzia acestui concert în viziunea spaicului”, eu nu îi înţeleg pe oamenii care nu îl consideră pe Steve Morse un chitarist potrivit, sau pe Ian Gillan prea rusty, sau pe cei care spun că Don Airey nu este Jon Lord. Sigur, nu este, Don Airey este Don Airey, iar solo-urile lui mi s-au părut neaşteptat de energice; per total trupa a sunat extrem de bine, chiar dacă se simte că vocea lui Gillan e îmbătrânită (de exemplu pe Space Truckin’ nu s-a încumetat să cânte refrenul la octavă, ca pe album). So what, sună foarte bine pentru vârsta lui, iar shred-urile lui Steve nu m-au scos din sărite câtuşi de puţin. Poate sunt eu prea „progresist şi liber-schimbist”, dar suntem în anul 2007; nici măcar Deep Purple nu pot să mai sune ca în ’72.

Nu m-au deranjat scurtele întreruperi de sunet, nici întârzierea trupei, nici faptul că aş fi vrut să cânte mai mult. Un singur lucru m-a deranjat foarte tare (ca un fan destul de lousy al trupei ce sunt, adică nicidecum un fanboy adevărat): nu au cântat Child In Time.

google tech talk at pub

marți, 30 oct. 2007, 11:59

Continuând ciclul post-urilor „politehnică-related”, voi povesti pe scurt cam ce s-a discutat la tech talk-ul susţinut de către românii noştri de la Google… deci da, s-a vorbit mult în română, lucru la care nu mă aşteptam. The Google people au făcut o prezentare a sistemului de fişiere distribuit cu care se lucrează la ei (GFS), care recunosc că m-a depăşit pe alocuri (în sensul că mai am ceva până să ajung să cunosc cum funcţionează un sistem de fişiere „in-depth”), plus că nu ştiu ce relevanţă a avut pentru mine prezentarea (pe scurt, că nu era timp pentru mai mult) unui FS care mă îndoiesc că va fi folosit vreodată de altcineva decât de angajaţii Google. Cu alte cuvinte, eu unul aş fi preferat ceva mai palpabil, mai interesant, despre asta puteam să citesc şi pe site-ul lor.

Pe lângă asta, s-a mai discutat (fără prea multe detalii) despre cât de faină e viaţa de angajat al companiei, despre faptul că un serviciu de-al lor nu trebuie să aibă niciodată downtime-uri şi cât de importanţi sunt userii de rând pentru cei de la Google (mda). A avut loc şi o sesiune cam scurtă de Q&A în care s-au evitat răspunsurile la întrebări aiurea de genul „nu cumva la voi ceva pute?” şi alte chestii specifice secretomaniei google [1] [2] [3]. Sper să am eu o problemă, că în ansamblu mi s-a părut un pic cam fadă toată chestia.

Ca să fiu sincer, mă aşteptam din capul locului să fie mai mult o întâlnire ce va avea ca rezultat recrutarea unor studenţi interesaţi de job decât de un „tech talk” propriu-zis, chestie care mă duce la gândul (de-a dreptul frapant gând) că ar trebui să existe mai multe conferinţe Free Software/Open Source Software-related pe la noi, doar fiindcă acolo s-ar vorbi în primul rând de software şi după aia de altceva.

indubitabil.

luni, 22 oct. 2007, 21:42

De chemi calu’ ori nu-l chemi El ori vine… ori nu vine. Indubitabil

Autor nesemnat; inscripţie pe un perete, într-o sală din corpul BN al politehnicii.

despre politehnică et bloggeri

vineri, 19 oct. 2007, 22:00

Într-un post recent, Cosu a dat curs unei iniţiative destul de interesante, anume punerea pe picioare a unei liste cu blog-uri ale studenţilor din ACS. Am găsit câteva jurnale care au ajuns fix în feed reader-ul meu, ceea ce nu poate fi decât un lucru pozitiv. Până acum sunt singurul boboc din lista actuală, nu că m-aş simţi în vreun fel complexat (era nevoie şi de ceva fresh meat, nu?). Chiar mă aştept să mai crească numărul link-urilor, ar fi un pic ciudat ca o universitate aşa mare să aibă aşa puţini bloguitori.

Deci dacă mai sunteţi, ţipaţi.

brick quote #3

duminică, 14 oct. 2007, 00:28

„Linux is a leprosy; …” This statement is not grammatically, politically, or factually correct.

Andrew Stuart Tanenbaum, Rebuttal to Ken Brown (link)