ayreon – 01011001 (2008)
marți, 12 feb. 2008, 00:54
Din câte bine îmi aduc aminte, primul album Ayreon pe care am avut ocazia să pun urechea a fost The Human Equation, într-o dimineaţă de februarie imposibil de friguroasă. Revenind la subiectul acestui articol, Arjen Lucassen nu e „the mtv guy”, dar e recunoscut în cercurile de muzicieni/melomani pentru compoziţiile sale. Buster-ul dădea de veste într-un post de-al său: tipul blond şi înalt din nord ne pregătea ceva. Fireşte, albumul se găseşte pe net de prin decembrie, dar m-am încăpăţânat să îl ascult la data apariţiei sale (în România nu am dat încă de el, dar daţi-mi de veste dacă se poate cumpăra de pe plaiurile mioritice).
Am ţinut mereu să subliniez că tot ceea ce ţine de Ayreon a fost din start epic, conceptual şi încă ceva pe deasupra, un fel de „rock opera”, asta în ciuda faptului că instrumentaţia e deloc de neglijat, ba dimpotrivă. La fel ca toate celelalte albume din serie (mai puţin Actual Fantasy, care vine după Final Experiment – se pare că pe Arjen îl cam pasionează SNES-ul), povestea de pe 01011001 e o bucată din puzzle, reuşeşte să unească un pic mai bine povestea din The Electric Castle cu celelalte albume (inclusiv The Human Equation). Tenta Sci-Fi e una accentuată iar mood-ul general e unul pesimist, „dark, mysterious”, etc. (mai mult…)
yet another boring post…
joi, 24 ian. 2008, 19:06
… about my life.
Oricât de mult mi-ar plăcea să mănânc ouă de peşte în general, nu pot să suport aşa zisele „salate de icre” care se găsesc în prezent pe piaţă. Sunt fade. O fi reţeta proastă, sau pur şi simplu e vina tonelor de conservanţi? Nu ştiu. În orice caz, icrele merg bine cu activitatea din timpul sesiunii, adică vizionatul de Futurama (ca fapt divers, îmi aduc aminte că înainte de bac mă uitam la Family Guy; aşa am ajuns la Politehnică). Instinctul mă îndeamnă un pic să mă întorc la materia de fizică, acea monstruozitate pe care nenea Iancu s-a chinuit să ne-o predea într-un semestru şi pe care doar cei viteji o vor promova în sesiunea asta (dacă stau să mă gândesc, am timp să studiez cât de cât până în august-septembrie). Prea mare diferenţă nu ar face totuşi, aşa că stau să termin de scris aici.
M-a apucat iar un cui în ceea ce îi priveşte pe King Crimson ăştia. Nu mi s-a părut niciodată prea relaxantă muzica lor, ba uneori e de-a dreptul nedigerabil/deprimant modul lor de a se exprima şi cu toate astea nu mă pot abţine. Ar cam trebui să mă pregătesc pentru examenul de mâine. Sau nu?
I repeat myself when under stress.
demand dream theater in .ro
vineri, 28 dec. 2007, 19:23
Umblând pe unul din forumurile româneşti music-related, am dat peste un site interesant, adică eventful. Şi cum pe web 2.0 se merge cu ideea de „power to the people”, pe site-ul ăsta se pot face cereri pentru diverse evenimente în diverse locuri, organizatorii căzând de acord să încerce să asigure un anumit event în momentul în care s-au strâns destui doritori.
De fapt… link-ul peste care am dat iniţial, adică ăsta, îmi cam dă speranţa că vom putea avea din nou Dream Theater în Bucureşti, în ciuda faptului că celor de la DT e posibil să nu le fi plăcut data trecută la noi din motive obiective (o, da!). Cu alte cuvinte, dacă şi voi aveţi aceeaşi dorinţă ca mine (adică să vină ăia cinci, chitarist care cântă rapid la chitară), nu vă sfiiţi să daţi cu demandul, poate-poate se adună destulă lume.
a trecut iar 13…
sâmbătă, 15 dec. 2007, 18:29
Şi a nins. Şi aerul ăla rece, de iarnă, îşi face loc prin nările mele care se lasă plimbate numai pentru a da voie urechilor să asculte un curs de optică, curs care putea fi interesant (nu, nu a fost). Şi s-au terminat parţialele, în scurt timp urmează alea finale. Mâine-poimâine. Nu ştiu dacă aţi observat, dar nu am reuşit să îmi menţin promisiunea că o să umplu flickr-ul cu poze, asta după ce deviantart-ul îl abandonasem deja. Producţia de muzică e cu ţârâita, aşa-zisul meu proiect, strings and all that jazz, fiind pus deocamdată pe hold oleacă. În rest, cu ascultatul merge bine. Am reuşit să diger cele două albume ale lui Derek Sherinian pe care le am momentan în posesie, Black Utopia şi respectiv Mythology şi aştept noul album Ayreon, pe care va face clapele şi artistul sus-menţionat. De asemenea, mi-a fost recomandat albumul téo & téa al lui Jean Michel Jarre, un proiect electro cel puţin interesant, mai modern, dar cu sound-ul şi stilul specific al lui JMJ, pe care îl recomand la rândul meu celor cu chef de muzici.
Spaicul mai are o groază de draft-uri la îndemână şi speră să le poată completa şi publica pe blog cât mai curând. Până atunci, după cum spunea domnu’ Mircea, iubiţi-vă mult!
spot the difference.
vineri, 22 feb. 2008, 15:25
Şi eu care trăiam liniştit cu gândul că Phoenix s-au inspirat preponderent din folclorul românesc. Oh well…