Nightlosers – Rhythm and Bulz (2004)
luni, 14 nov. 2005, 22:35
Track Listing 1.Telephone Blues 2.One Last Try 3.Six Days on the Road 4.Little Red Rooster 5.Sophisticated Mama 6.Ain’t Coming Back 7.Good Understanding 8. Sporting Life 9.Man of Many Words 10.If You Want Me to Love You 11.Mind Your Own Business 12.My Babe 13.Petre Butch 14.Nu mai plinge baby
Trebuie sa recunosc ca n-am mai ascultat de mult timp o muzica buna dar si amuzanta in acelasi timp. De fapt muzica buna e un fel de a spune… imi imaginez ca stau intr-un local si consum o bere in timp ce oamenii astia tin fundalul sonor. De fapt chiar as vrea sa ii vad intr-un concert in curand, cantand super-hit-ul lor, ala pe care il auzeam acum cativa ani, cu dragostea si cu raia 😀 .
Cred ca nu prea pot sa descriu in detaliu ce e pe albumul asta. E rock’n’roll, e groove, e blues, si nu oricum, ci mioritic. Melodia mea preferata e If you want me to love you, si nu fiindca nu are influente de muzica populara pe ea, ci fiindca solo-ul de chitara m-a lasat masca. La inceput as fi bagat pe jumate mana in foc ca incerc sa il ascult pe B.B. King acolo, si nu pe Nightlosers. Pe de alta parte, imi place mult Petre Butch pentru modul in care a fost facuta.
No, gata ca nu mai zic nimic. Decat ca merita sa puneti mana pe albumul asta (sunt in cautare si de albume mai vechi de-ale lor, am vazut ca ar canta Hoochie Cootchie Man.. I mean, wtf, gotta listen to that!), nu e scump ca nu e „muzica straineza”, ci romanasi de-ai nostri. Daca inainte spuneam „nu ascult muzica romaneasca”, de ceva timp incoace pot sa spun ca ascult, foarte putine formatii, ce-i drept. A, da, stiu ca ma repet, dar vreau neaparat sa ii vad live.
se mai face muzica si pe la noi.
in the mood…
miercuri, 9 nov. 2005, 18:28
I’m in an absolutely awful mood, naiba stie de ce, dar e o ocazie perfecta pentru a asculta un pic de blues, jazz si alte muzici de-a dreptul frumoase prin ceea ce exprima si prin felul in care o fac. De-aia, sa nu uit, pe Mezzo in jur de 8:30 e jazz, o emisiune in care apar numai oameni care mananca muzica pe paine, deci da, merita sa te uiti la televizor uneori.
– Cu ocazia faptului ca am stat sambata noaptea, fara un scop precis, pana la ora trei, am prins tot pe Mezzo un concert cu un chitarist genial, unul care facea solo-uri pe tot ce ii cadea in mana si avea corzi. il cheama Birelli Lagrene si canta intr-o formatie numita Gipsy Project, violonistul fiind roman + altii de alte nationalitati. M-a lasat fara cuvinte, asa ca mai multe informatii despre chestia asta se gasesc aici.
– Sa mai zica cineva ca femeile nu stie meserie, ca ii dau cu ceva in cap. Bonnie Raitt e o alta voce d’asta de iti face pielea de gaina (in sensul bun al cuvantului), a cantat si cu B.B. King pe unele melodii, si mai am eu si „I’m in the mood” a lui John Lee Hooker cantata impreuna cu tipa respectiva. Acu, nus exact ce sa fac, sa ma las de cantat sau sa mai astept vreo 10-20 de ani pana imi intra „sentimentul” in sange?
– Am aflat ca prin august a fost nu stiu ce festival de Jazz la noi, festival la care au participat si Mike Stern si Stanley Jordan. ăsta da motiv sa-mi bag unghia in gat, vin doi chitaristi tari de jazz in tara asta uitata de lume, iar eu aflu asta peste trei luni. Ce sa zic, frumos…
in rest… sanatate si virtute, sa avem ce bea si ce manca (rima o gasiti singurei). 😐
1 an RGC
marți, 8 nov. 2005, 17:11
Recunosc faptul ca in general aniversarile ma cam lasa rece. si aici ma refer la alea banale, in care te aduni cu familia si bagi in tine mancare, bautura si tot ce ai timp sa bagi si in restul anului. Numai ca aniversarea a implinirii un an de la infiintarea RGC (la infiintarea propriu-zisa a comunitatii nu am luat parte, m-am inscris pe 1 aprilie, fara sa fiu o pacaleala totusi..) a fost cu totul altceva. Mi-a lasat o impresie mai mult decat placuta, si ma bucur sa stiu ca nu am fost singurul care a ramas cu impresia asta.
La inceput a fost extrem de multa lume, s-a umplut pana la refuz Big Mamou (probabil unul din punctele slabe e ca localul e cam neincapator, dar nu ma plang fiindca am prins loc), dar dupa ceva timp au inceput cantarile si a contat prea putin cata lume e. Am avut placerea sa savurez un Pepsi (care, orice ar zice lumea, m-a ajutat sa pun sentiment cel putin la fel de mult ca berea) si sa ascult Straightshots, niste baieti bine pregatiti pentru numarul de ore de repetitii. Au avut greseli pe ici-colo (tobarul tragea cam greu), dar au incheiat cu un Smoke On The Water foarte bine cantat. Dupa aia au urmat HB, despre care nu pot sa spun decat ca fac un grup foarte bun (chitaristii baga de minune impreuna); mi-a placut in mod special vocalistul, mai rar auzi asa ceva. A treia trupa a fost Legacy, nu au cantat chiar stilul meu preferat, dar si-au facut un sunet foarte bun, atitudinea lor a fost ceva demn de luat in seama iar chitara solo a rupt.
… dupa care s-a mai dat un premiu pentru un chitarist virtuoz si a inceput jam session-ul. Pentru primul jam, tind sa cred ca a fost destul de reusit, sau mai bine zis s-a reusit realizarea unui jam session propriu-zis, un lucru nu tocmai usor avand in vedere ca a fost multa lume care vroia sa cante. S-a cantat si cu bassist si fara bassist, vladtobe a facut tobele la aproape toate melodiile. Eu am bagat doar o melodie, Wish You Were Here (pentru cei care n-au apucat sa ajunga la aniversare, se stiu ei), impreuna cu Burb la chitara si voce. Mi-a placut cum a fost cantata Paranoid, au mai fost si altele, dar nu imi mai aduc aminte nume fiindca eram destul de obosit in momentele alea.
Totusi, cel mai mult cred ca mi-a placut atmosfera. S-a baut bere (si pepsi 😀 ), s-a stat la taclale, s-a cantat, ne-am distrat si ne-am simtit ca in familie. A fost o chestie organizata de o mana de oameni (mana in sensul ca ii poti numara pe degetele de la o mana), care s-au miscat destul de repede si au reusit sa faca totul sa functioneze. Nu pot decat sa le multumesc si sa sper ca va mai fi si o a doua aniversare, si a treia, si tot asa poate ne vedem la a zecea aniversare cu aceeasi pofta de muzica (poate ca suna putin a cliseu, dar primul lucru care a reusit sa adune atata lume acolo a fost muzica).
.. a, da, amplificatoarele alea au sunat incredibil. parca as vrea si eu asa ceva.
Bluesfest
sâmbătă, 22 oct. 2005, 22:33
Mi-am adus aminte ca mi-a dat acum mult timp cineva link-ul asta. si fiindca sunt intr-un „blue mood”, recomand iubitorilor de blues sa arunce o ureche pe aici, o sa dea de blues de la mama lui, mai ales blues vechi, de pana in ’70.
Saptamana Jimi Hendrix
Desi in general nu imi prea sta in caracter sa anunt evenimentele dupa ce se termina, chiar in momentul asta se desfasoara ultima seara din acest eveniment (seara de la care lipsesc.. din niste motive prea aiurea, dar… deh, sit hepans), un tribut prea putin mediatizat, dar o initiativa admirabila. Mai multe detalii se pot gasi aici. Pot spune in mare ca in primele seri au fost proiectii video cu si despre Hendrix si in rest doar cantari, in primul rand blues, dar si alte genuri.
Totusi n-am lipsit complet de la concerte, joi am prins un moment liber si am sacrificat cateva ore (si o stare fizica normala de a doua zi, dar a meritat tot sacrificiul) pentru a vedea Sahara live, o schimbare de stil (spre rusinea mea, nu i-am mai ascultat asa ca nu am observat schimbarea de stil prea tare) cica. Oamenii au tras tare, melodii proprii care dadeau un pic spre alternativ dar si doua cover-uri metallica ce au venit ca o cireasa pe tort. Plus un cover dupa Purple Haze cantat un pic mai agresiv, nu pot sa ma plang, Les Paul-ul lui Felix a sunat tare rau, iar vocalista, Luciana, are un C.O.I. destul de bine pus la punct, incat sa bage atmosfera in priza. Sonorizare neasteptat de buna, tinand cont ca toata treaba a avut loc intr-un club, unde de obicei apar probleme la capitolul asta.
Pe langa cantarea propriu-zisa, un mic chit-chat cu cativa din membrii de pe RGC prezenti, un pepsi si un bis de la Sahara, am mai avut deosebita placere sa ii ascult pe Cypher’s Sin, trei baieti simpatici care au bagat un blues de la mama lui (cei care au lipsit nu stiu ce au pierdut 🙂 ). Un tobosar, un bassist cu un Fender Jazz Bass (cred…), un chitarist chelios cu un Stratocaster si un amp Fender, tip care mai baga si o voce bine lucrata, deh, oamenii astia au demonstrat ca se pricep sa bage sentiment. Am auzit un Mary Had A Little Lamb (Stevie Ray Vaughan), un „lemme stand next to your fire” ca doar e tribute to hendrix, mai un „I’m in the mood”, plus Hoochie Coochie-ul care nu putea sa lipseasca (din ciclul Clapton au bagat si Cocaine, not really slowhand-ish, dar mi-a placut). All in all, m-am distrat de minune si la blues (poate si fiindca apreciez la maxim genul asta).
imi pare rau ca am pierdut seara asta, sunt sigur ca Vladimir Pocorschi Band si George Baicea Blues Band nu sunt deloc mai prejos. Nu pot decat sa sper ca se vor inmulti evenimentele de genul asta…