spyked bricks in the wall

Dream Theater – Octavarium

Track listing 1. The Root of All Evil (8:07) (music by Dream Theater, lyrics by Portnoy) – * VI. Ready – * VII. Remove 2. The Answer Lies Within (5:26) (Dream Theater, Petrucci) 3. These Walls (6:59) (Dream Theater, Petrucci) 4. I Walk Beside You (4:29) (Dream Theater, Petrucci) 5. Panic Attack (7:16) (Dream Theater, Petrucci) 6. Never Enough (6:33) (Dream Theater, Portnoy) 7. Sacrificed Sons (10:42) (Dream Theater, LaBrie) 8. Octavarium (24:00) (Dream Theater, LaBrie/Petrucci/Portnoy) – * I. Someone Like Him (Lyrics by Petrucci) – * II. Medicate (Awakening) (LaBrie) – * III. Full Circle (Portnoy) – * IV. Intervals (Portnoy) – * V. Razor’s Edge (Petrucci) … si uite asa ma apuc eu sa despic firul (Octavariumul) in patru (sau cinci, de ce nu opt?). Dar in primul si in primul rand, desi sunt asa de multi fani Dream Theater destul de dezamagiti de el, eu spun din start ca dupa cateva ascultari, pur si simplu imi place. E o experienta destul de placuta, care da un feeling pozitiv, care e adevarat ca nu se ridica la nivelul unui Scenes From A Memory. De fapt nu cred ca asta a fost scopul. E cel mai complex album al lor de pana acum, as indrazni sa spun ca cel mai muncit, are atatea intelesuri, dedesubturi si ridicari incat nu are cum sa nu atraga intr-un fel sau altul. in ceea ce priveste titlul albumului, nu voi insista prea mult, dau un citat de pe dt.spatang.com:

The overlying theme of Octavarium is the idea of things going in cycles, repeating themselves, and ending in the same place they begin. An octave in music (which the word Octavarium is likely based on) starts and ends on the same note. […] Looking at the history of the word Octavarium reveals very little. The only historical record of it is a historical book in the Vatican called the Octavarium Romanum. It consists mainly of lessons regarding various Catholic feasts. Notable in its history, however, is many 5’s and 8’s. The book was first mentioned underthe pontification of Sixtus V (1585-1590) (Sixtus the FIFTH in FIFTEEN EIGHTY FIVE) and then was not mentioned again until it was brought up under Clement VIII (1592-1605) (that’s Clement the EIGHTH). Anyways, on to the main symbolism for the numbers 5 and 8. – Octavarium – 5 syllables, consonants, and vowels, DT’s 8th studio album – 5 current members of Dream Theater – 8 total members in the band’s history (this does not include Chris Collins as he was only a part of Majesty) – DT has 5 official live albums – DT formed in 1985

Bineinteles, astea sunt doar cateva din 5-urile si 8-urile de pe album (nu opturi d’alea perversilor). Cele opt melodii sunt scrise fiecare in cate o gama minora, incepand cu Fa si terminandu-se cu aceeasi nota de pian, si abordeaza fiecare cate o tema diferita, nici una nu seamana prea mult cu cealalta (totusi seamana intre ele destul de mult incat sa dea o tema muzicala aparte a albumului). Prima melodie (sau poate ca e ultima, nu sunt sigur inca, e prima de pe CD, oricum) discuta despre vicii, a doua, The Answer Lies Within, se vrea ceva mai lent, pasnic si optimist. These Walls se inspira tematic din The Wall de la Pink Floyd, discuta despre izolare si incercarea de restabilire a comunicarii. I Walk Beside You se vede clar ca e inspirata din U2 (aceste inspiratii se continua pe tot parcursul albumului. Dupa parerea mea cei de la DT au vrut sa arate ca muzica e una singura, formata din notele alea, oricate teme si variatiuni ar exista) si e despre ajutarea semenilor, chestii d’astea mai „ortodoxe”. Panic Attack e ceva cu totul opus, despre sentimente negative (isterie si alte asemenea), iar Never Enough e un fel de What Do You Want From Me (pentru cei care nu stiu, melodia de pe Division Bell de la Pink Floyd), dar in cazul asta se refera la fanii Dream Theater. Penultima melodie e ceva despre musulmani si atentatele de la 11 septembrie (abordate nu atat intr-un mod politic, mai degraba incearca sa discute motivatiile propriu-zise).

Albumul culmineaza cu un title-song de vreo 20 de minute. Daca restul e mai mult sau mai putin comercial, atunci despre melodia Octavarium nu se prea poate spune acelasi lucru. in primul rand ca e o chestie a naibii de muncita, care porneste cu instrumentatii gen Pink Floyd sau Tangerine Dream, mai contine si fluiere, chitari de tot felul, pe undeva sunt strecurate teme gen Jingle Bells sau cea de pe filmul „Nasul”, plus numeroasele influente (Queen, Rick Wakeman, Megadeth, Marillion, nu mai zic de alea „hevi metal” care sunt cu carul). Dupa aia, ideea de cicluri repetitive e omniprezenta in melodie, sub diferite forme, sa nu mai zic de masura de 5 optimi (adica, surpriza, 5/8!). Ok, poate restul albumului ar putea fi considerat de rahat, dar melodia asta e de-a dreptul geniala. Totul e abordat intr-un mod foarte divers, not like the usual 20-minutes boring guitar solos.

in nici un caz nu se poate spune ca revolutioneaza muzica cu albumul asta, nici nu cred ca si-au propus sa faca asa ceva cei de la Dream Theater. Mai degraba sa o „inghesuie” pe toata intr-un singur album, sub o forma mai progressive metal, bineinteles. Dar probabil ca ar fi putut sa fie lucrarea de Conservator a oricarui membru din trupa. in concluzie, eu ma mai duc sa ascult un pic.

trapped inside this octavarium

progressive

dream sequencer system online… in the garden of… emotions.. I remember… omg, cred ca sunt atatea pasaje de introdus incat nu mi-ar ajunge o ora intreaga sa incep (ca de terminat nu am nici un dubiu, e clar ca nu termin). Nu-mi mai incap in piele de fericire 😀 . Dupa ce am ascultat din nou (si am inceput.. cat de cat.. sa inteleg) Into The Electric Castle, desi Buster mi l-a dat acum o groaza de timp in primire, am mai facut rost si de The Universal Migrator, format din doua parti, deci o gramada de material de digerat. Ambele proiecte ale lui Arjen Lucassen, un tip cam genial de felul lui. si pe langa toate astea, a mai picat si o discografie intreaga Dream Theater, pentru care trebuie sa multumesc cuiva, se stie el.

O singura problema imi pun… cand o sa am timp eu sa ascult toate astea nu stiu, e atat de mult, plus ca am inteles ca „all that shit” se leaga, chiar si intre albumele Ayreon, de parca nu imi ajungea Scenes From A Memory (si nu imi ajunge). Cu riscul de a parea un pic cu nasul pe sus, progressive metal/rock isn’t easily understood by most people, se poate compara cu usurinta cu opera (Ayreon) sau cu muzica simfonica (diferitele albume Dream Theater). si dupa prea mult metal progresiv, blues-ul face bine la creieras 🙂 .

Multumesc – pentru ca nu se putea sa uit – domnilor de la Pink Floyd pentru ca au ridicat stacheta asa de sus si au lasat sa apara chestiile astea incredibile.