29th of july, 2007
duminică, 29 iul. 2007, 19:32
Mi-era dor de post-urile alea lungi, de entry-urile în genul „dear diary”. Chiar dacă nu sunt big news, mă apucă un râs tâmpit când le recitesc, observând cât de spumoase pot fi unele din ele. Au trecut câteva luni bune de când am încetat să-mi analizez firul existenţial, so here goes nothing.
First of all, am terminat cu tot ce înseamnă examene, matematică, fizică şi alte rahaturi de genul (cu româna şi celelalte pot spune că am rupt-o chiar definitiv; ce-o fi viaţa fără tine şi geniul tău neînţeles – 😆 – , Eminescule…) şi pot să spun că îmi bag picioarele în toată concurenţa acerbă de la admiterea în facultate. Şi asta doar fiindcă acum îmi permit. A da, şi la marele bullshit numit bacalaureat („examen de maturitate”, pentru cei mai în vârstă) am luat nişte note care acum nu valorează nimic. Just great. Am tras atât timp de mine şi din toate astea au rămas doar vastele mele cunoştinţe de fizică şi matematică (întâmplător astea chiar îmi plac)… plus cultura generală, ahem. (mai mult…)
ten reasons to love my blog
marți, 24 iul. 2007, 22:13
Dragii spaicului, căldura mi-a distrus creierii. Fapt ce m-a determinat să găsesc aceste zece motive. Nu sunt zece motive pentru care mi-ar iubi altcineva cărămizile, ci (cu un narcisism profund) zece lucruri care mă fac pe mine să-mi iubesc peretele. Sună aşa de cliche-istic încât chiar vroiam să încerc asta. Here goes:
- E un blog civilizat;
- Are un număr destul de mare de vizitatori încât să mă simt mulţumit, dar destul de mic încât să nu fie poluat (consecinţă a punctului 1, sau pe dos);
- Din când în când este un blog serios;
- Când nu este serios, poate fi presărat cu un umor mai mult sau mai puţin negru;
- Nu face parte din blogosferă; (mai mult…)
smacky blog, yay!
duminică, 8 iul. 2007, 18:56
Deşi e deja old news, da, am ţinut să scriu despre existenţa acestui blog. Vestea asta nu poate avea decât două mari semnificaţii, lungi cât Marele Zid Chinezesc şi late cât o zi de paşte (sau invers, după preferinţe):
1.Smacky’s not dead. Revista mai există, draft-urile articolelor pe care trebuia să le postăm în ultimul număr sunt la locul lor. Problema stă în mare parte la nivel organizatoric: atât procesul conceperii articolelor, cât şi punerea lor cap la cap, aranjarea în pagină, plus o groază de alte chestii, iau mult timp, adică tocmai elementul care a lipsit cu desăvârşire în toată perioada asta. Din motive obiective.
2.We’re more funky, trendy, web 2.0, whateva! Deşi redactorii revistei s-au considerat mereu nişte nostalgici, uite că putem fi în ton cu valul ăsta care a tot acaparat internetul românesc (şi nu numai) în ultimul timp. Mai mult, ăsta ar putea fi un pretext pentru o relaţie mai strânsă cu cititorii, având în vedere că feedback-ul e mult mai facil din ambele părţi.
Sper că am fost destul de convingător. Now take a look at the first post and wait until summer ends.
culmea penibilului
vineri, 6 iul. 2007, 19:19
Bucureşti, 5 iulie 2007. În 32 căldură, în 226 căldură, nu ca în alte zile, dar totuşi. Din toate străzile, străduţele, intrările, şoselele, bulevardele din oraş, mai mult de jumate au cel puţin o săpătură făcută de angajaţii unei societăţi oarecare, de gropi nu mai vorbesc. Circulaţie groaznică: în intersecţii poliţişti care fac traficul mai haotic decât e nevoie; unde nu-s prezenţi, mereu se găseşte un şofer care să se bage ca tâmpitul fără să acorde prioritate. Pe autostrăzi, fum. În alte părţi, ţeavă spartă şi foc până la etajul nşpe, ocazie bună să opreşti circulaţia.
Nefericitul cetăţean român caută să-şi elibereze un cazier în regim de urgenţă, iar funcţionara îi spune să revină „într-o săptămână”. Nu-i de mirare, cam în acelaşi regim lucrează şi ambulanţa.
… toate astea se întâmplă cu un scop anume: poate-poate mai găsesc şi eu un motiv să mă plâng.
bag picioru’.
marți, 22 mai 2007, 14:40
… suntem la începutul unei veri secetoase, avem parte de o capitală sufocată în toate sensurile posibile, avem probleme sociale căcălău (n-am timp să povestesc acum, vedeţi Bucureşti), jeg, câini, etc., iar presa (care are rolul ei într-un stat democratic) bate apa-n piuă cu nefericita aia şi mobilul ei. Asta era marea problemă.
Cam trist.