spyked bricks in the wall

Dream Theater – The Dark Side of a Dream

Am aflat acum ceva timp (de pe metalfan parca) despre un concert Dream Theater, tinut de ei prin Amsterdam. Dupa aia am inceput sa citesc pe diverse site-uri cum ca „Dream Theater is a souless band, they can’t play Pink Floyd” si alte aberatii care m-au facut sa imi pun o serie de intrebari. inca stau si ma intreb care e idiotul (scuze pentru catalogare, nu ma puteam abtine) care ar putea compara Dream Theater cu Pink Floyd, mai ales ca e diferenta intre formatiile astea doua ca intre clima de la poli si aia ecuatoriala. E adevarat, Dream Theater au influente Pink Floyd si se vede, dar pe langa DT as mai putea enumera 10-20 de formatii cu influente Floyd. N-am de gand sa stau sa fac asta, asa ca voi trece in paine.

Desi n-am fost acolo sa vad concertul (si despre bootleg-uri nu zic nimic, fiindca e ilegal cica), am auzit foarte bine cantarea, cat de clar posibil. E vorba despre un Dark Side of The Moon cantat cap-coada de Dream Theater, asa cum a fost el scos de tata lui, adica nea Pink Floyd (nus care dintre membri e Pink 😛 ). Totul incepe cu un Speak To Me care seamana perfect cu ala original. Pe Breathe chitara se aude foarte bine, acompaniata de un slide facut de Jordan Rudess, cu o octava mai jos decat originalul. Despre On The Run nu e mare lucru de spus, decat ca se incearca atingerea atmosferei aleia, cu toate efectele posibile (inclusiv sequencer-ul, care se aude mult mai clar ca pe varianta PF). Time e ok, bass-ul se aude foarte tare, e bagat in fata in asa fel incat sa dea un feeling aparte; tot aici LaBrie incearca sa cante „tipat” pe strofa si foarte moale pe refren, m-a atins in mod pozitiv treaba asta. Pe Great Gig In The Sky domnisoara Theresa Thompson baga improvizatii vocale de finete (tin sa precizez ca absolut nimeni n-a reusit sa o egaleze pe Clare Torry la capitolul asta, cel mai bine suna tot varianta de album a melodiei). Money se aseamana mult cu originalul, cu deosebirea ca s-a bagat mult mai mult distors pe chitara, la fel ca si pe Any Colour You Like. Us & Them nu pot sa spun ca m-a impresionat cu mare lucru, doar acompaniamentul vocal pe refren e foarte stufos, dand nastere unei atmosfere foarte apropiate de un concert Floyd. Brain Damage/Eclipse incheie cu succes varianta asta de DSOTM, cu un pic mai mult distors pe chitara, dar feelingul e pe masura.

Daca vreti Pink Floyd, ascultati Pink Floyd (si daca va duceti la vreun concert Floyd sa imi ziceti si mie unde se tine si cat costa, nu de alta dar nu as vrea sa ratez asa ceva). Nimeni inafara de Waters,Wright,Gilmour si Mason nu va reusi sa faca un album Floyd sa sune intr-adevar floydian. Despre ceea ce au cantat Dream Theater pot sa spun doar ca mi-a placut. Se vede inca o data ca oamenii sunt muzicieni adevarati si fac treaba in mod impecabil (nu fac reclama la detergenti). si credeti-ma ca nu ma plateste nimeni sa spun ca mi-a placut cum au cantat, prost oricum nu aveau cum sa cante. Doar ca nu e Pink Floyd, ci doar un „Dark Side of The Dream Theater”, adica un DT mai lent si mai moale.