spyked bricks in the wall

meshuggah – catch thirty-three (2005)

Format din Jens Kidman, Fredrik Thordendal, Mårten Hagström și Tomas Haake la vremea înregistrării acestui album (între timp li s-a alăturat Dick Lövgren, creditat la bass abia pe obZen), grupul suedez Meshuggah [wikipedia.com] a reușit să îmi capteze atenția acum cam un an. În general nu sunt un fan al stilurilor muzicale compuse din grohăieli, urlete și alte asemenea, dar de-a lungul timpului am întâlnit unele proiecte interesante, ăsta fiind unul din ele.

Catch 33 e una din lucrările experimentale ale formației, mergând pe valul impus începând cu albumul Nothing. Un prim aspect ar fi faptul că tot albumul este de fapt o mare melodie, spartă în treisprezece bucăți strâns legate între ele (ceea ce aduce aminte de Sol Niger Within al lui Fredrik Thordendal). Tema conceptuală se referă la diverse paradoxuri, evidențiate printr-o versificație care nu se vrea a fi „frumoasă” în vreun fel. Al doilea aspect important ar fi faptul că Tomas Haake a făcut o pauză de la bătut, aici utilizându-se exclusiv tobe programate (folosind Drumkit from Hell [toontrack.com]). Restul sunetului e dat de faimoasele 8-string-uri Ibanez folosite de către ceilalți trei membri (tind să cred că și sunetele de bass sunt scoase din instrumentele astea). Din acest motiv, lead-urile jazz-like ale lui Thordendal de pe albumele mai vechi Meshuggah nu sunt prezente aici decât în mică măsură.

Trecând peste toate detaliile tehnice, ceea ce m-a impresionat la Catch 33, dar nu numai, este dinamica, urmată de complexitatea melodiei. Această abordare matematică cere un anumit insight din partea ascultătorului, o înțelegere peste nivelul „zgomot”. În plus, folosirea ritmului și a groove-urilor specifice, împreună cu frazele instrumentale, generează o atmosferă care se aseamănă mai mult cu cea a jazz/fusion-ului. Nebunii sunt foarte buni pe meseria lor, știu ce fac acolo și chiar aș spune că inovează în domeniu, deși nu prea sunt băgați în seamă. În concluzie, eu recomand din plin ascultarea acestui album (a discografiei în ansamblul ei, de ce nu), fiindcă așa ceva nu se prea aude pe la alte formații.