spyked bricks in the wall

music-related post

– Deşi numele de Chick Corea mă duce mereu cu gândul la vreo tipă simpatică şi slăbănoagă, îmbrăcată în rochie scumpă şi care cântă jazz, realitatea e cu totul alta. Respectivul Chick Corea e un pianist care a reuşit să mă facă să rămân în priză câteva ore bune, ascultând propoziţii, fraze şi idei muzicale. În timp ce colaborarea cu restul membrilor de la Return to Forever a dus la un fel de fusion, cu multe sintetizatoare (care mi-au amintit cumva de stilul Dream Theater-istic de a aborda clapele, mult mai relaxat totuşi), formula acustică duce totul spre un stil mai clasic, jazz pur. Ambele variante mi-au gâdilat creierul la fel de tare.

– Detaliez despre Dave Brubeck, al doilea pianist care m-a dat pur şi simplu pe spate (nu e nimic în neregulă cu mine, dar am făcut o pauză de la zecile de nume de chitarişti), începând cu My Favorite Things (o chestie calmă care variază lejer între fa minor şi la minor O_o ), continuând cu diverse instrumentale jazz (unul din ele se numeşte Linus and Lucy 😛 ) şi luând-o de la capăt cu o bossa numită chiar Bossa Nova. A, şi să nu uit de Summer Song, featuring the great Louis Armstrong la voce. Hmm… nenea ăsta ar putea să-mi fie bunic.

– Zilelea astea am avut dispoziţia să reiau ceva King Crimson, deci am rămas din nou perplex. Nu pot să neg faptul că Lizard sună în continuare bine, iar Three of A Perfect Pair e pe de o parte un pic comercial, pe de altă parte având instrumentale destul de greu digerabile. Islands iar mă duce cu gândul că oamenii ăştia luau ceva stimulante când compuneau melodiile (puţin probabil); ideile sunt sugerate într-un mod cu totul atipic (cum ar fi melodii de carusel care rulează pe un patefon stricat – ceva în genul ăsta sună sfârşitul de la Lizard – I mean wtf).

Ar mai fi de ascultat more Miles Davis şi încă ceva de la Allan Holdsworth, deci s-ar putea să revin. 😛