neo 1973: escape the matrix
luni, 9 iul. 2007, 18:00
Sau nu. Oricum, nu e vorba nici despre SF-uri avându-l pe Keanu Reeves în rolul principal, nici despre anul de vârf al rock-ului, 1973, ci despre un gadget lansat azi, a cărui meclă o puteţi admira aici. Am urmărit cu interes evoluţia acestui mobil, iar până acum am câteva motive bune pentru care să îl cumpăr în loc de răs-hype-uit-ul iPhone de la Apple:
– Olecuţă mai ieftin, dar hai să spunem că în cazul ăsta preţul e irelevant;
– Complet open source, având la bază un kernel de linux. Cu alte cuvinte, pot să îi fac ce vrea muşchiul meu: să îi schimb software-ul, să îi recompilez kernel-ul, etc., fără să mă întrebe nimeni ce şi cum. Mai mult, pentru cei cu hacking-ul în sânge există pe piaţă o variantă un pic mai scumpă, care conţine un toolkit de mamă-mamă. Nu intru în detalii, dar culmea 1337-ness-ului, printre unelte se află şi o pană (de chitară!), numai bună pentru desfăcut carcasa telefonului;
– În România funcţionează lejer pe Vodă, Cosmonaut şi pe Portocală (no support for Ţeap, says the wiki), în timp ce iPhone-ul e cam imposibil de folosit în Europa în momentul ăsta, zvonurile trimiţând spre Vodafone şi/sau alte câteva companii care nu au auzit de România încă;
– În octombrie apare episodul al doilea al telefonului, care vine cu o serie de funcţii în plus, cea mai de luat în seamă (din punctul meu de vedere) fiind suportul WiFi. O povară în plus pe hotspot-uri;
Am cam toate motivele să îmi îndrept atenţia către treaba asta (iPhone-ul m-a dezamăgit din start, btw). Dacă e promovat aşa cum trebuie, poate să devină un concurent serios pentru marii producători de mobile. Ar fi o demonstraţie în plus a faptului că modelul open source funcţionează. Pentru mai multe detalii în ceea ce priveşte telefonul propriu-zis, un ochi peste wiki n-ar strica.
Comentariile sunt dezactivate.
Comments
300 de dolarei?! Pai acuma nu stiu daca sa mai zic ca vreau laptop sau nu. Si cum tin si la Nokia-ul meu s-ar putea sa ma vezi in cativa ani cu doua telefoane :D. Acum serios vorbind pare simpatic si daca pun mana vreodata pe asa ceva probabil ca macar o sa incerc sa scriu si ceva programe pentru el. That being said… cred ca o sa-si castige multi fani datorita flexibilitatii (si PSP-ul a facut asta, dar acolo inca era nevoie de cracking, aici dracovenia e gandita in felul asta).
P.S.: And you can probably play Enigma too :P.
P.S.: Si un Quake.
Că ai atins subiectul scrierii programelor pentru el: nu ştiu încă ce desktop manager are (probabil e ceva foarte lightweight). Oricum, având în vedere că e linux, tot ce trebuie să portezi pe desktop-ul ăla e interfaţa (în cel mai rău caz); în rest lucrurile stau ca în orice alt distro de linux (acum… nu ştiu dacă poţi să compilezi un porgram direct pe mobil sau trebuie totuşi să te ajuţi de PC).
later edit: se pare că desktop-ul OpenMoko are asta la bază: http://matchbox-project.org/documentation/manual/mbdesktop.html
Şi dacă te deranjează, Qtopia mi se pare că implementează deja variante foarte lightweight de Qt.
Una peste alta, mă aştept ca domeniul ăsta să capete ceva amploare în următorii doi ani.