spyked bricks in the wall

pink floyd live in saint tropez (1970)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi aduc aminte de Pink Floyd parcă mă apucă aşa un sentiment cald şi o nostalgie a unor vremuri demult apuse. Nu am stat să număr niciodată câte ore am petrecut căutând bootleg-uri, cu atât mai puţin să adun orele în care am tot ascultat discografii, albume, concerte and other related stuff (indiferent că dormeam sau eram treaz). Nu m-am considerat niciodată un mare fan Floyd (din motive pur obiective), dar…

Filmul e o înregistrare aparţinând unui post de televiziune franţuzesc, dintr-un concert de pe vremea când oamenii nu aveau fire de păr albe în cap. Setlistul e format din melodii de la începutul ascensiunii lor ca trupă, vreo 2-3 albume înainte de Dark Side of The Moon. În primul set se cântă un Atom Heart Mother (cântată diferit faţă de album, atipic aş spune. Fără orchestră, cât mai crud posibil, în ton cu stilul lor live de atunci) şi Embryo (pe la mijlocul melodiei are loc un jam Echoes-style, cu tot felul de efecte feedback-wah generated). Al doilea set începe cu Green Is The Colour (care sună la fel ca pe majoritatea înregistrărilor din vremea aia, nu a avut mare succes deşi mie mi se pare o super melodie), continuă cu Careful With That Axe Eugene (foarte asemănător cu Live at Pompeii) şi se încheie cu Set The Controls For The Heart of The Sun (la fel ca şi Careful With That Axe, cu menţiunea că Waters cam dezmembrează gongul ăla). Ca bonus, se pot auzi la sfârşit ceva bucăţi din Cymbaline, de pe un sound-check de la începutul concertului sau ceva de genul ăsta. Cam toate melodiile au câte un jam integrat în ele, poate fiindcă au fost create pe linia asta.

Păreri? Păi… trupa părea foarte unită, sunau foarte legat (deşi sunetul nu e excelent, specific vremii; şi înregistrarea e slabă) şi… mi-am dat seama de unul din lucrurile care mă atrag mult la Floyd. Acel lucru e simplitatea. Waters nu e cine ştie ce bassist, dar pe înregistrarea aia sună super, Gilmour cel puţin la fel de bine, totul fără a face vreo notă sau vreo bătaie să fie în ceaţă. Totul e cât se poate de transparent, cât mai clar posibil. În fine… un concert care merită o ascultare-două, poate mai multe.