spyked bricks in the wall

Saptamana Jimi Hendrix

Desi in general nu imi prea sta in caracter sa anunt evenimentele dupa ce se termina, chiar in momentul asta se desfasoara ultima seara din acest eveniment (seara de la care lipsesc.. din niste motive prea aiurea, dar… deh, sit hepans), un tribut prea putin mediatizat, dar o initiativa admirabila. Mai multe detalii se pot gasi aici. Pot spune in mare ca in primele seri au fost proiectii video cu si despre Hendrix si in rest doar cantari, in primul rand blues, dar si alte genuri.

Totusi n-am lipsit complet de la concerte, joi am prins un moment liber si am sacrificat cateva ore (si o stare fizica normala de a doua zi, dar a meritat tot sacrificiul) pentru a vedea Sahara live, o schimbare de stil (spre rusinea mea, nu i-am mai ascultat asa ca nu am observat schimbarea de stil prea tare) cica. Oamenii au tras tare, melodii proprii care dadeau un pic spre alternativ dar si doua cover-uri metallica ce au venit ca o cireasa pe tort. Plus un cover dupa Purple Haze cantat un pic mai agresiv, nu pot sa ma plang, Les Paul-ul lui Felix a sunat tare rau, iar vocalista, Luciana, are un C.O.I. destul de bine pus la punct, incat sa bage atmosfera in priza. Sonorizare neasteptat de buna, tinand cont ca toata treaba a avut loc intr-un club, unde de obicei apar probleme la capitolul asta.

Pe langa cantarea propriu-zisa, un mic chit-chat cu cativa din membrii de pe RGC prezenti, un pepsi si un bis de la Sahara, am mai avut deosebita placere sa ii ascult pe Cypher’s Sin, trei baieti simpatici care au bagat un blues de la mama lui (cei care au lipsit nu stiu ce au pierdut 🙂 ). Un tobosar, un bassist cu un Fender Jazz Bass (cred…), un chitarist chelios cu un Stratocaster si un amp Fender, tip care mai baga si o voce bine lucrata, deh, oamenii astia au demonstrat ca se pricep sa bage sentiment. Am auzit un Mary Had A Little Lamb (Stevie Ray Vaughan), un „lemme stand next to your fire” ca doar e tribute to hendrix, mai un „I’m in the mood”, plus Hoochie Coochie-ul care nu putea sa lipseasca (din ciclul Clapton au bagat si Cocaine, not really slowhand-ish, dar mi-a placut). All in all, m-am distrat de minune si la blues (poate si fiindca apreciez la maxim genul asta).

imi pare rau ca am pierdut seara asta, sunt sigur ca Vladimir Pocorschi Band si George Baicea Blues Band nu sunt deloc mai prejos. Nu pot decat sa sper ca se vor inmulti evenimentele de genul asta…