pentru felix

miercuri, 10 sept. 2008, 10:49

… şi ceilalţi conservatori, plus alţi deştepţi care preiau iniţiative de dorul lelii: vedeţi, băi, că nu a venit sfârşitul lumii? Nu încă, cel puţin.

Pentru că ar fi păcat să mă opresc aici, vă prezint următorul citat:

„Vom fi peste 100 de oameni şi împreună cerem anularea experimentului de la CERN. Chiar dacă există o probabilitate foarte mică, demonstraţia de mâine poate afecta vieţile a peste 6 miliarde de oameni. Suntem de părere că acei 4 miliarde de euro investiţi în acest proiect ar fi putut fi cheltuiţi pentru copiii înfometaţi”, a încheiat Marius Marinescu.

Domnul senator nu ştie că probabilitatea ca domniei sale să îi explodeze creierul la câteva secunde după ce a scos pe gură păsărica este (în mod regretabil) cu doar câteva ordine de mărime mai mică decât cea la care se referă acesta. De asemenea, în virtutea principiului „banii se puteau cheltui mai bine pe alte lucruri”, propun să ne aruncăm televizoarele şi calculatoarele pe fereastră, să dăm cu telefoanele mobile de pământ şi să ne întoarcem în copaci. Cum adică nu avem suficienţi copaci pentru şase miliarde de oameni? Vai…