consumul, această bulimie a societății
duminică, 19 aug. 2012, 02:24
La început m-am gândit să-i zic „cancer”, care-i un termen oarecum impropriu dat fiind că respectiva boală are o natură care se manifestă prin fenomene mai greu de înțeles de cetățeanul mediu. După care am zis că o merge cu „diaree”, da’ nu merge pentru că diareea-i când scoți, nu când bagi. A rămas până la urmă „bulimie”, care după cum probabil știți e acea boală caracterizată prin consum excesiv de alimente pe care apoi bolnavul se chinuie să le elimine prin toate metodele umane posibile, una din cele mai utilizate fiind inducerea forțată a vomei. Avându-și sensul bine definit, analogia se dovedește astfel a fi destul de potrivită prin transpunerea ei la nivelul societății – și pentru că „nivelul societății” poate suna un pic ambiguu, mă văd nevoit a-i explica cititorului că prin „societate” înțelegem tot ceea ce face obiectul de studiu al științei sociologiei, adică organismul cu mecanisme implicite (norme) și explicite (legi) care îi asigură buna (sau proasta) funcționare etc.
Nu-s prima sau ultima persoană care critică fenomenul consumului – sau al „consumerismului”, cum îi mai zic unii – în societate, el manifestându-se în fond și la urma urmei în moduri ușor de observat cu ochiul liber [i], chiar evidente am putea spune. Istoria recentă se dovedește a fi un punct de reper în acest sens: câteva din fenomenele majore din ultimele secole (revoluția industrială, apariția Internetului) au dus la așa-zise „boom-uri” pe piețele economice, vizibile printr-un consum care a crescut odată cu masa de cumpărători. Această creștere a fost/este deci limitată de numărul de (potențiali) cumpărători, care la rândul său e limitat de un plafon dat de populația spațiului în care e comercializat un produs dat [ii]. „Specialiștii” în marketing o consideră o super-lege a lor, însă este de fapt o lege a naturii: orice organism crește până la o masă critică, după care stagnează, după care moare. (mai mult…)
- Este deci „observabil”, dacă ar fi să folosim terminologia teoriei sistemelor. [↩]
- Motiv pentru care unii consideră că extinderea pe așa-zisele „piețe emergente” e una din cele mai bune mișcări pe care o poate face o firmă la ora actuală. Strategia se dovedește a fi uneori câștigătoare dacă privim la exemple precum McDonald’s, Carrefour, Vodafone etc. în România. [↩]