comentarii asupra recensământului din 2011

duminică, 26 feb. 2012, 16:49

Aflu de la Vasile via Mîța cum că au apărut statistici provizorii legate de recensământul din Octombrie anul trecut. Cumva restul lumii a uitat să menționeze faptul sau pur și simplu nu există un interes în acest sens, și mă refer aici mai ales la bloggerii care-s și politicieni (sau vice-versa), care sunt cică cei mai în temă și pe fază când vine vorba de starea națiunii și a populației.

Mie rezultatele mi se par demne de analizat, și deși eu unul nu pot oferi o analiză detaliată [i], pot măcar să mă uit peste pdf-ul dat de cei de la Institutul Național de Statistică și să fac câteva comentarii. În paranteză fie spus, dacă mă citește careva de la INS, o să fac pe fundul deștept invitându-vă să citiți despre formatul CSV, astfel încât mă aștept să publicați datele din tabele și în formatul ăsta dacă vreți să fiți luați în serios de acum încolo. Dar fie, momentan merge și un copy-paste din docoment.

În primul rând nu cred că are foarte mare rost să comentez asupra populației în scădere, care-i un subiect dezbătut, bătut și răsbătut. Nu-mi explic totuși eroarea de un milion de persoane față de 1 Iulie 2011: ori au murit un milion de români în trei luni, fapt puțin probabil dat fiind faptul că n-am auzit să fim în război sau ceva, ori într-adevăr a existat undeva o eroare gravă în estimarea pre-recensământ, eroare a cărei sursă mi se pare necesar să fie identificată. Nici structura etnică a populației nu cred a fi interesantă, dat fiind faptul că suntem deja de vreo cinci ani oficial în Uniunea Europeană. Sau poate tocmai din cauza asta ar fi interesantă o analiză în acest sens, însă pe mine personal nu mă interesează. (mai mult…)

  1. În principiu pentru că mi-ar trebui datele pe ultimii 25 de ani și muncă de cel puțin o săptămână full-time pentru a scoate ceva util din dânsele, timp pe care evident că nu-l am. Să nu mai vorbim de faptul că aș scoate probabil rezultate mediocre, pentru că nu-s nici statistician și nici politician de meserie. []