despre frică

vineri, 6 aug. 2010, 19:52

Frica e un lanț gros cu care sinele se leagă de el însuși pentru a se proteja de lume.

Astfel, obiectul fricii nu poate fi sinele (nu în mod direct), ci doar complementul său, lumea exterioară. La o primă vedere ea nu-i decât un mijloc de a amâna cu câteva zile inevitabilul, apoi cu încă câteva zile, până atunci când nu mai există zile, ci ore, apoi minute și tot așa până la acea perioadă infinitezimală de timp, atunci când ea încetează să mai existe.

Cu toate astea, la o confruntare ulterioară îți dai seama că trăirea asta complet irațională, gândul care nu ajunge să fie un gând propriu-zis, El e de fapt dușmanul. Te ține pe loc, la propriu sau la figurat, îți ucide orice inițiativă încă înainte să apuci să o exprimi, te paralizează. Frica este Dumnezeul tău, Demonul, Cel care îți suprimă conștientul.

Oricum ar fi, îți dai seama că nu îți poate fi frică de tine, cel ce te bagă încet dar sigur în pământ; cel mult de individul din oglindă.

brick quote(s), #8

marți, 18 aug. 2009, 00:11

[…] căsătoria este moartea morală a oricărui suflet mândru, a oricărei independențe.
  • Stepan Trofimovici Verhovenski
Viața este suferință, viața este spaimă, și omul e nefericit. Acum totul nu-i decât suferință și frică. Acum omul ține la viață, pentru că ține la suferință și la frică. Așa este construită acum lumea. Acum viața i se înfățișează omului în chip de suferință și frică, aici e toată minciuna. Astăzi omul încă nu este om adevărat. Va veni un om nou, fericit și mândru, omul căruia îi va fi absolut indiferent dacă va trăi sau nu; acesta va fi omul nou. Cine va învinge suferința și frica, acela va deveni el însuși Dumnezeu. Iar celălalt Dumnezeu nu va mai exista.
  • Alexei Nilîci Kirilov
[…] nici un popor deocamdată nu s-a organizat pe temeiul principiilor științei și ale rațiunii; n-a existat nicicând un asemenea exemplu și dacă a existat vreodată a fost numai pentru un minut poate, și numai dintr-o pură prostie. […] Acum și de la începutul veacurilor rațiunea și știința în viața popoarelor au îndeplinit totdeauna doar o funcție de ordin secundar și de serviciu; la fel o vor îndeplini și până la sfârșitul veacurilor. Popoarele se formează și se mișcă în virtutea unei alte forțe, dominante și imperative, dar a cărei origine rămâne necunoscută și inexplicabilă. Forța aceasta este dorința de nestins de a atinge sfârșitul și care constituie în același timp negarea acestui sfârșit.
  • Ivan Șatov
[…] cel ce își pierde legătura cu pământul natal își pierde și zeii, adică toate scopurile sale.
  • Nikolai Vsevolodovici Stavroghin

Extrase din ediția 1970, editura Cartea Românească, a romanului Demonii al lui Feodor Mihailovici Dostoievski, tradus din rusă de către Marin Preda și Nicolae Gane.