despre problemele educației economice

duminică, 10 mart. 2013, 11:24

Vom privi în cadrul acestui articol economia drept o disciplină care se ocupă cu alocarea resurselor în cadrul unui sistem oarecare, contrar opiniei generale conform căreia economia se ocupă în general de „chestii legate de bani” [i]. Putem spune deci, într-un sens foarte abstract, că producția sau vânzarea unui bun nu diferă foarte mult de alocarea unui grup de oameni pentru rezolvarea unei probleme sau de alocarea unor sarcini pe un procesor [ii]. Tot prin economie putem înțelege și un sistem economic, adică fie un scenariu concret, fie unul închipuit în care e aplicat un model economic anume.

Economia este o disciplină foarte veche, poate atât de veche precât umanitatea însăși. În acest context, putem vorbi deci de o anume gândire economică, sau dacă vreți inteligență economică, la nivelul persoanei. Evident, disciplina a evoluat de-a lungul timpului, ajungând în prezent să fie considerată materie obligatorie în liceu [iii], unde sunt predate — din câte îmi aduc aminte, și vă rog chiar să mă corectați în cazul în care greșesc — câteva principii, ceva economie generală, plus niște concepte de micro și macroeconomie. Cum nu mi-am dat licența în economie și nici nu am făcut studii organizate în acest domeniu, vorbesc cumva privind dinafară, de unde s-ar putea să rezulte destule concepții greșite, caz în care vă invit din nou să mă corectați.

Ei, din poziția unui individ care trăiește într-o economie (de piață) oarecare, într-un colț de pe planetă oarecare, și care în plus încearcă pe cât posibil să își dezvolte o gândire economică rațională, mi se pare că educația economică obligatorie are niște lacune, unele mai mici, altele destul de mari. (mai mult…)

  1. În particular, finanțele se ocupă de alocarea banilor. []
  2. Notăm totuși că nu s-a demonstrat până în prezent că oamenii sunt echivalenți cu mașini Turing, în primul rând pentru că nu a fost găsit încă un model computațional care să descrie individul. []
  3. Cel puțin în România. Presupun că „înafară”, unde lumea presupune automat că educația e mai bună decât „la noi”, economia primește cel puțin la fel de multă atenție. []

despre înțeles: discriminare.

duminică, 24 feb. 2013, 01:18

Atomii limbii, și anume cuvintele, sunt un soi de călător; pe de o parte în timp, de la rădăcini de multe ori greu de găsit, și pe de altă parte în spațiu, de la o cultură la alta sau altele: de obicei dinspre cultura dominantă, care inventează concepte noi, către cele dominate. Explicația fenomenului e una cât se poate de simplă: corespondentul conceptului fie nu există, fie nu poate fi exprimat suficient de concis în cadrul culturii dominate [i], împrumutul dovedindu-se a fi astfel aproape imediat.

În cursul călătoriei sale, cuvântul își schimbă deseori forma, dar nu în ultimul rând semantica. Această schimbare nu se produce brusc și haotic, ci are de obicei un anumit sens, înțelesul nou ajungând să fie mai mult sau mai puțin general față de cel inițial. De exemplu cuvântul „filtru”, provenit din limba franceză, se referea inițial la separarea impurităților de lichide; în prezent, orice lucru abstract sau concret care „lasă să treacă” anumite chestii și „blochează” alte chestii este un filtru, fie el în domeniul chimiei, procesării semnalelor sau al poliției. (mai mult…)

  1. De exemplu, ideea de „Translation Lookaside Buffer” nu există deloc în limba română. Din acest motiv, corespondentul acestuia va fi în mod evident „Translation Lookaside Buffer”, în ciuda opoziției conservatorilor. Același fenomen poate fi observat și în cazul unor termeni mai populari precum „smartphone” sau „laptop”. []

despre piraterie și raritate artificială

duminică, 30 dec. 2012, 13:40

Cory Doctorow — care apropo, pare a fi unul dintre puținii, dacă nu singurul blogger care abordează public problema eticii pirateriei — scrie în The Guardian un articol care explică felul în care strategiile de marketing ale industriei media încurajează pirateria, și impactul economic asupra consumatorilor așa-zisului „entertainment”. Nu intru în detalii în ceea ce privește articolul, însă vă recomand să îl parcurgeți ca fond pentru ceea ce voi urma să povestesc.

Povesteam în „proprietatea virtuală față cu dinamica non-lineară” despre cum economia a ajuns să funcționeze ușor defectuos odată cu introducerea resurselor virtuale în ecuație. E musai să înțelegem că „virtual”-ul din „proprietatea virtuală” nu are sensul său inițial de „posibil”: cuvântul și-a distorsionat un pic înțelesul de când cu apariția calculatoarelor, devenind mai apropiat de „abstract”, de lumea formelor sau a ideilor. Ăsta e primul pas către a înțelege schimbarea de paradigmă adusă de proprietatea intelectuală în economie.

În economia clasică orice produs fizic este valorificat în primă fază prin anumite costuri, cum ar fi de exemplu materia primă, utilitățile, salariile angajaților și așa mai departe. Prețul produsului este în principiu o funcție de costuri, dar doar în măsura în care acestea trebuie acoperite pentru a asigura funcționarea organismului care este agentul economic; mai departe producătorul caută să își maximizeze utilitatea prin mărirea profitului, pe care mai apoi îl reinvestește sau îl cheltuiește în știu-eu-ce-scopuri, în orice caz nu îl ține la ciorap. Problema pur cantitativă aici este aceea că dacă o șosetă e produsă la prețul p și vândută la p + \delta p, atunci n șosete vor fi produse la n \cdot p și vândute la n \cdot (p + \delta p); cu alte cuvinte există și o relație de directă proporționalitate între producție și vânzare. (mai mult…)

despre înțeles: cvorum.

marți, 31 iul. 2012, 21:37

[ sau politica față cu adevărul ]

Aud în ultima vreme discuții (mult prea) dese pe tema referendumului și a felului în care trebuie dânsul să se organizeze. Unii zic ba că referendumul nu poate fi validat decât dacă se prezintă la vot jumătate plus unu din totalul persoanelor cu drept de vot (într-un sistem dat), în timp ce alții susțin că dimpotrivă, referendumul e un vot ca oricare altul [i] și poate fi considerat valid indiferent de numărul de participanți – și doi să fie, nu contează, toți porcii sunt egali. (mai mult…)

  1. ?! Adicătelea cum ca oricare altul? Parcă tocmai asta era problema, anume că nu există un singur criteriu de validare a voturilor. Ba uite că din nefericire există foarte multe, și nici unul, absolut nici unul nu poate satisface pe toată lumea. Nu trebuie să mă credeți pe mine, consultați mai bine de la Arrow citire. []

rolul semanticii statice în comunicare

marți, 19 iun. 2012, 23:35

Putem afirma că orice act de comunicare este compus din două contexte: un context static și unul dinamic. De fapt mie personal afirmația asta mi se pare una cât se poate de cinstită și nu văd de ce nu ar putea fi folosită drept bază pentru a înțelege mai bine care e utilitatea distincției între „semantică statică” și „semantică dinamică”.

Semantica pe care eu o numesc statică se referă în principiu la un set de concepte prestabilite, existente indiferent de felul în care decurge comunicarea propriu-zisă. De exemplu o sferă este o sferă și nu poate fi un cub în nici o discuție – cu excepția cazului în care este demonstrat contrariul, ceea ce ne duce la gândul că în viața reală nu prea există concepte statice cu adevărat „strong”, dar asta e o cu totul altă discuție.

Un exemplu de context static în actul de comunicării de zi cu zi este cel al protocoalelor. Comunicarea verbală e începută (conform protocoalelor stabilite apriori de societate) printr-o formă de salut, continuată pe un subiect – eventual după reguli de nivel mai înalt – și apoi e încheiată prin alte gesturi și/sau acte de vorbire. Ideea asta e la fel de valabilă și în protocoalele din rețelele de calculatoare etc.

Dacă privim actul comunicării ca pe un caz particular de calcul, putem observa că și în acest context se aplică exact aceleași reguli. Limitările operării/programării unui calculator sunt (inclusiv) statice, iar programele pe calculator sunt la rândul lor formate din contexte statice și dinamice. (mai mult…)