ultima cărămidă

duminică, 14 iul. 2013, 08:29

Articolul care urmează vine pe foaia virtuală ca o dovadă — dureroasă, mai ales pentru mine personal — a faptului că lucrurile se nasc, cresc, se maturizează (poate) și în cele din urmă mor (cu siguranță). Da, este vorba despre încheierea a ceea ce a fost și va rămâne pe Interneți sub numele „spyked bricks in the wall” și nu, nu e mare brânză. Pur și simplu ăsta-i mersul lumii ăsteia.

Am început — îmi aduc bine aminte, și cred că mă repet — Cărămizile™ acum opt ani fără un scop anume în minte. Simțeam nevoia să scriu, fie din vreo frustrare adolescentină, așa cum se întâmplă în general cu indivizii la vârsta aceea, fie pentru că aveam ceva de spus [i], fie pentru că era cool [ii]. N-am pornit singur în toată povestea asta, ci împreună cu Eugen, care acum ia o pauză lungă de la scris pe blog-uri.

De-a lungul vremii am tot publicat articole despre tot soiul de chestii obscure — ba am făcut chiar și un dicționar de categorii –, fără ca demersul ăsta să mă ducă la o înțelegere (mai) clară a scopului sau a motivației mele de a scrie. Am încercat acum mai bine de un an să compun un rezumat al blog-ului, fapt care n-a făcut decât să mă introducă și mai tare în dânsa, mă refer la confuzie. Încercarea cu pricina nu a fost prima și nici ultima, fiind însă singura publicată. Nu există, cu excepția zisului articol, un pretext suficient de bun pentru a umple blog-ul cu asemenea prostii, rezumatele fiind mai degrabă un exercițiu util pentru cititorii care au răbdare să răsfoiască arhivele. (mai mult…)

  1. Deși mă îndoiesc că un copil de nici optsprezece ani ar avea chestii interesante de spus. În apărarea mea, sigur aveam de spus lucruri despre chestii care îmi plac, și anume muzica, tehnologia și ce alte nebunii m-au mai preocupat pe mine de-a lungul vremii. [↩]
  2. Mă îndoiesc cel puțin la fel de tare și de asta. Pentru a te apuca de ceva pentru că „e cool”, trebuie să ai cel puțin un punct de referință, ori eu nu îmi amintesc nici un blog românesc care să mi se fi părut interesant în 2005. Mi s-a părut în schimb interesant WordPress-ul ca platformă pentru publicarea articolelor și felul în care inclusiv un neica-nimeni se poate exprima lejer online cu ajutorul lui. [↩]

fiind acela al doilea sunt la cele.

duminică, 17 mart. 2013, 15:53

Acestea fiind posibila afisarea lantului Markov. Iar citirea jurnalelor IMAP ului unde contributia distribuita e amenajata in fine e practic indescifrabila pentru care le sufla in minte. Tematica tipica programarii limbajelor cu un chitarist mare lucru?

Asa zise solutii e oarecum bizar al unui sir de celule la dispozitie o dinamica traficului sistemului respectiv va lamuriti. Putem sa vorbesc de text.

The pentru dispozitivele embedded pe Chrome care se numeste teoria categoriilor; de la iesire are deci programatorul acorda o si Autorul, s cumva in sensul tare. Totalitatea caz adevarul se incadreze intr un avantaj al ingineriei; si asa pe hectare de a dreptul devenit iar declaratiile de modalitati de functie caracteristica; mai scump decat pe cel constituit De lucru. Modificaram blog ului. Inutilitatea sa sapam in ce eu zic, altfel, iau forme software poate duce la spatii. Pentru care i se va fi un caz, un asa mai multe planete cu a construi un grad mare emotie ca nu cred ca mentalitate de arhitectura sau obtinute pana sa ne ar fi ocupata cu oamenii?

De vedere varsta medie.

originile sistemului zecimal, un exercițiu de antropologie

vineri, 22 feb. 2013, 19:58

Înainte să pornesc la drum, trebuie să menționez din capul locului că acest articol reprezintă un exercițiu de gândire, nu un studiu bine documentat. Articolul își propune să găsească un răspuns la problema originilor sistemului numeric zecimal fără să se bazeze pe foarte multe izvoare istorice, mergând în schimb pe câteva ipoteze care ar putea justifica foarte bine alegerea, dacă a putut fi vorba de o alegere. La urma urmei, e cât se poate de firesc, oameni fiind, să ne punem întrebarea: cum au ajuns oamenii să folosească baza zece pentru a reprezenta numerele? De ce nu baza trei sau baza cincisprezece? Nu știu dacă întrebarea asta e pusă studenților din primii ani din cadrul facultăților de științe umaniste, dar dacă nu, atunci probabil că ar trebui, după cum arată paragrafele următoare, care nu aparțin unui specialist în antropologie.

Fără a intra în implicațiile filosofice ale numerelor [i], e musai să raționăm despre ele înainte de a purcede, și anume din punctul de vedere al matematicii. Numărul, în sensul pur teoretic al cuvântului, face trimitere mai degrabă către ideea de număr întreg sau natural decât de fracții de numere. Ar fi și dificil să tratăm problema din punctul de vedere al numerelor raționale, dat fiind că o schimbare de bază numerică în cadrul acestei mulțimi poate genera erori semnificative, acest lucru fiind bine cunoscut în matematici și inginerie [ii]. În ceea ce privește numerele naturale, pe de altă parte, reprezentările sunt echivalente indiferent de baza numerică utilizată, astfel că din punct de vedere matematic ne e egal că folosim baza cinci, șapte, zece sau șaisprezece. (mai mult…)

  1. A se consulta teoremele incompletitudinii ale lui Gödel. [↩]
  2. Să luăm cazul banal al împărțirii lui 1 la 10, care în baza zece dă 0.1. În baza doi, același număr poate fi reprezentat ca o aproximare a lui 0.0999…, fapt care poate duce la erori care evident că o să se propage în funcție de alte operații în cadrul cărora este folosit ulterior numărul. [↩]

interlude: noul site acs

luni, 24 dec. 2012, 13:54

Am observat mai deunăzi că site-ul Facultății de Automatică și Calculatoare a trecut printr-o schimbare la față. Schimbările țin mai mult de estetică decât de organizare, fapt util în special pentru studenții care ar putea fi ușor induși în confuzie de o eventuală restructurare [i]. Noul site ACS m-a lăsat cu următoarele comentarii:

  • Webmaster-ul a renunțat în sfârșit la Adobe Flash-ul ăla nenorocit, făcând site-ul o idee mai utilizabil. Drupal-ul pe care stă acum site-ul mi se pare greoi, însă „it just works”.
  • Site-ul nu are o variantă în limba engleză. ACS — care apropo, vine de la Automatics and Computer Science — nu are cum să fie o facultate de renume internațional fără un site în limba engleză.
  • Pagina cu direcții de cercetare nu include limbaje de programare, compilatoare și sisteme de operare. Asta e mai mult o problemă de-a mea proprie și personală, care nu știu cât de mult o să se schimbe în următorii cinci ani, dar e un factor decisiv în decizia mea de a continua sau nu relația cu facultatea.

Cam atât momentan.

  1. Ori mi se pare, ori site-urile universităților și ale facultăților sunt cumva în mod implicit greu de navigat. De puține ori mi s-a întâmplat să găsesc rapid informații de care aveam nevoie pe site-ul vreunei facultăți oarecare din lume, cu excepția notabilă a site-ului ACS, pe care îl folosesc doar ocazional, însă de ani de zile. [↩]

frank herbert față cu sexismul

duminică, 2 dec. 2012, 00:12

Am avut ocazia mai adineauri să citesc pe diagonală recenzia redactată de un anume Russ Allbery pe marginea unui roman vechi de aproape cincizeci de ani, mai exact Dune-ul lui Frank Herbert. Articolul mi se pare că tinde să descrie exhaustiv universul Dune așa cum este el prezentat în primul volum din seria Dune, ceea ce face scrierea lui Allbery una interesantă mai ales pentru cei ce au parcurs romanul cu ceva timp în urmă și vor să reintre în miezul universului. Cu toate astea pasajele critice ale articolului tind să aibă un „bias” destul de puternic. Să cităm două paragrafe relevante din acest punct de vedere:

Another major example of this, and one that I found more blatant, is that Herbert turns the Harkonnen into hissable, one-sided villains and uses some nasty stereotypes to do it. The insane torturer is consistently and repeatedly described as effeminate, fat is used as a marker of moral inferiority and evil, and the primary villain is homosexual and prefers drugged young male slaves. Here too, this sort of characterization short-cut was more common in 1965, but it’s not appealing and makes the (already rather camp) scenes set among the Harkonnen even less enjoyable.

Less clear-cut is the way women are handled throughout Dune. I do have to give Herbert some credit, particularly for the era in which he was writing. There are powerful female characters in Dune, including both Jessica and Alia, who have their own independent power and successfully pursue their own agendas throughout. The effectively all-female Bene Gesserit is a major political power in the story and is treated by the other players with respect as well as fear. But it’s hard not to also notice the general position of women as subservient to men, not only in the general culture of the Great Houses but also in the more positively-portrayed Fremen culture. Indeed, the subservience of women is even worse in Fremen culture, where they’re treated like property and where being killed by a woman is a sign of shame. Again, Herbert deserves some credit for doing better than a lot of 1960s fiction, but the sexism fairy has still been at work here. (mai mult…)

« Articole mai vechi