language style evolution
duminică, 21 feb. 2010, 16:52
[ case study: that Hamlet cliché ]
To be, or not to be: that is the question:
C:
q = to ? be : !be; |
Haskell:
q = or [to be, (not . to) be] |
… and so on.
return of the son of masturbare mentală rilăuded
duminică, 14 feb. 2010, 16:10
[ or when god created the coffeebreak ]
Putem admite și pleca de la premisa conform căreia blog-ul, atât în general, cât și blog-ul de față are ca unic scop al existenței sale acela de a fi scris (actualizat) de către cineva, adică nu de către oricine, ci de o persoană, și nu de către orice persoană, ci de către un individ care să își fure din timp și să își picure o parte din suflet pe foaia virtuală. Și uite că nu știu cum se face, dar subsemnatul, ca unic proprietar și autor al Cărămizilor din Perete™, a omis complet acest al act al creației în ultimele două luni. Evident că nu vă voi dezvălui motivele acestui păcat al meu, dar sunt sigur că vă veți da seama repede, fiindcă cititorii mei, ăia care este, sunt cu câteva ordine de mărime mai dăștepți decât ai lor.
Cu riscul de a mă întinde, și vă avertizez că voi face asta în cele ce urmează (în mare parte fiindcă îmi permit momentan), în această sublimă zi de Sfântul Valentin (iară nu de Sfântul Eminescu, deși cam tot aia e) vă voi povesti, folosind stilul tipic al masturbării mentale, cu ce mi-am mai hrănit eu cortexul în ultimul timp. (mai mult…)
of user interfaces and parallelism
miercuri, 9 dec. 2009, 21:38
Încă de pe vremea când mașinile de scris erau la mare modă (prin secolul al XIX-lea se pare că ar fi fost înregistrat primul patent bine documentat pentru un asemenea instrument), iar mai apoi odată cu apariția computerelor, în mintea umană a început să se înrădăcineze adânc conceptul de instrument de scris bazat pe claviatură. Și în ciuda tuturor sculelor fancy care s-au tot perindat – cu mai mult sau mai puțin succes – pe piață în ultimii douăzeci de ani (de la mouse și trackball până la touchscreen), fără tastatură nu se poate face mare lucru în ziua de astăzi. (mai mult…)
all roads lead to rome
marți, 29 sept. 2009, 20:08
Cam orice individ a auzit cel puțin o dată în viața sa această locuțiune. În aparență, expresia nu spune mare lucru: acum ceva timp Roma era Capitala, buricul, centrul și toată lumea trăgea la Roma, cam la fel cum trage tineretul din zilele noastre în București, lăsând localități întregi pustii. Dacă ne chinuim puțin intelectul, putem găsi însă sensuri mai adânci; cum ar fi, de exemplu, acela că putem atinge un obiectiv pe mai multe căi: unele mai scurte, dar nu neapărat cele mai bune, altele mai ocolite dar mai sigure.
Din punct de vedere matematic – la urma urmei, o descriere formală ne-ar putea ajuta să ne formăm o opinie asupra validității afirmației – lucrurile nu stau chiar așa de complicat. Facem abstracție de cum arăta Europa pe la începutul anilor 0 … 100 (când Imperiul era în plină dezvoltare). Fie 
graful Imperiului Roman și fie 
nodul asociat Romei. Deși aparent nu ar conta prea tare dacă 
este orientat sau nu (la urma urmei, drumurile din acea vreme erau parcurse în ambele sensuri – atenție, în realitate și nu în lumea noastră abstractă, matematică), graful îl vom lua clar orientat și slab conex, privind prin prisma afirmației de mai sus: „toate drumurile duc la Roma”, deci „toate drumurile se termină cu Roma”. Astfel, ne putem exprima cam în felul următor: (mai mult…)
despre libertate
miercuri, 12 aug. 2009, 16:57
[ sau despre cum intervenția politicului în Internet dăunează acestuia din urmă. ]
Politicienii români și-au făcut blog-uri. Printr-o pură intâmplare, am ignorat acest fapt pentru mult timp, fiind destul de naiv încât să cred că internautul român e prea inteligent pentru a băga în seamă gargara electorală desfășurată în spațiul virtual. M-am înșelat. Blog-urile politicienilor români își servesc destul de bine scopul; e firesc, n-o să se adune puzderia de oameni să îmi facă mie trafic (nici nu îmi doresc asta), iar politicianul e persoană publică, are o imagine publică bine formată și, ceea ce e mai grav, se dorește a fi un formator de opinii pe „problemele” țării. Lucru destul de nelalocul lui, știind cam cât de rupte de realitate pot fi persoanele publice care participă în politica românească.
Citind acest post pe căile RSS-ului, am ajuns apoi pe blog-ul lui Adrian Năstase, zgâindu-mă în fața unui monolog referitor la „gherila digitală”. De când a devenit domnul Năstase un cunoscător al problemelor legate de Internet, nu știu. Ironic este că acest post vine la ceva timp după ce o lege de cenzură pentru Internet a trecut în Parlamentul german. (mai mult…)