de amorul artei. (iii)
miercuri, 11 aug. 2010, 21:21
Mă gândeam mai deunăzi cum eu am mai comis în trecutul cel trecut post-uri de așa-zisă „masturbare intelectuală” ori „exhibiționism (cvasi-)cultural” – spuneți-i cum doriți. Articolele cu pricina sunt pe aici pe undeva, pentru asta am tag-uri, categorii și facilitate de căutare, mai mult decât necesar.
În orice caz, cu amorul față de așa-zisa artă – ce-o mai fi și aia – am ajuns deja la al treilea episod, fără număr să trăiască. Nu am văzut, citit sau ascultat mare lucru între timp, deci vom epuiza subiectul destul de repede. (mai mult…)
însumarea părților
duminică, 25 iul. 2010, 20:09
[ i – Flow ]
„Somnul rațiunii naște monștri”, spunea Francisco Goya. La fel și subsemnatul, în lipsa folosirii frecvente a mușchiului generator de conținut textual, a ajuns să nască monstruozități de articole, lungi cât o zi de paște; obicei la care – cu părere de rău vă anunț – nu cred că voi renunța. Am stat oleacă să mă întreb de unde și până unde am căpătat stilul ăsta de a scrie rar și mult – de fapt raritatea am înțeles-o a priori, acel „mult” mă pune pe gânduri.
Voi fi sincer, tot nu am reușit să îmi dau seama, dar bănuiesc că totul se trage de undeva din niște schimbări în experiența subiectivă și din nevoia de a explica exhaustiv idei, gânduri și concepte; contrar unei prime impresii, divagațiile, chiar și cele grosolane, au un rol esențial în a contura o idee și mai mult, în a duce către o înțelegere mai profundă a subiectului despre care se discută. (mai mult…)
ramificații.
sâmbătă, 12 iun. 2010, 00:18
[ ferigă. ]
O ramură,
Pornind din ramură
Se-ntinde goală.
Privind în haos,
Priviri de ochi înșelători
Mă-nșală.O altă ramură,
Pornind și ea
Din cea ce o precede,
E precedată de-înc-o ramură,
Pe care o succede.Iar punctele,
Trăind confuze-n firele gândirii (pure),
Există, mor și se transformă
După-o lege-a firii. [*]O ramură,
Pornind din ramură
Stă-ntinsă nudă.
Plouând cu haos,
Ploaia de vară ramura
Ți-o udă.
[*] – Descoperirea ecuației firii va fi lăsată drept exercițiu pentru cititor.
v
luni, 24 mai 2010, 02:39
Cu siguranță va veni și ziua publicării unui post cu ceva conținut (în viitorul destul de apropiat, sper); până atunci…
Mi-am promis că anul ăsta nu voi uita, motiv pentru care – în timpul unei porniri încununate cu entuziasm și hiperactivitate – am avut grijă să îmi pun undeva o alarmă care să-mi amintească. Acum aproximativ cinci ani pe vremea asta, pe la ora zece dimineața (înaintea unei ore de matematică, dacă-mi aduc bine aminte) mi-a venit ideea să-mi fac blog; cum vine asta, alții de ce să-și facă și eu nu, mi-am zis, conform felului meu naiv de a fi la acea vreme [ț].
Ei uite, vine în următorul fel: organul gândirii mele (adică creierul creatorului, adică al meu, eu fiind creatorul, care este) are din când în când obiceiul de a se revărsa pe unde apucă. Și la fel cum nu e complet improbabil ca scărpinatul unui câine vagabond din Rahova să poată determina proiectarea unei bucăți de jeg peste o țeavă de gaze ruginită și aproximativ găurită, eliberând o cantitate relativ mică de metan în aer, dar nu oriunde în aer, ci tocmai sub nasul unui copil de 12 ani care își aprinde o țigară – se poate lua în calcul și probabilitatea ca fix în momentul ăla zona să fie lovită de unda de șoc a unui cutremur de cel puțin 7 grade -, tot așa s-a întâmplat să scriu și eu trei sute nouăzeci și patru plus una bucăți articole pe cărămizile din perete [TODO].
Vă las cu Thoughts, partea a doua, de pe albumul V al trupei Spock’s Beard.
[ț] – Și de acum, mai mult sau mai puțin.
[TODO] – Insert trademark sign here.
de amorul artei.
duminică, 25 apr. 2010, 22:28
[ … sau pe undeva pe-acolo. [i] ]
Nu știu cum vine asta, dar orice om – iar aici mă refer la toate stereotipurile de oameni, de la Ilie Moromete până la Blaise Pascal – are în viața sa momente când dă peste o plictiseală nu așa de cruntă încât să bage creierul în letargie, dar destul de intensă încât determină subiectul să se gândească la câte și mai câte și să scoată pe gură, pix sau ce altă metodă o avea el tot felul de idei năstrușnice, cam cum e și aia cu trestia – vorba aia, să conceapă programatorii un limbaj care-ți poartă numele nu-i tocmai lucru mic.
Ei, și uite așa mă gândeam și eu că, uite, ființa umană nu poate exista fără artă și că arta e de fapt un lucru fundamental din punct de vedere antropic mult mai mult decât ne place nouă să credem: adică da, domeniul ăsta poate fi luat drept o chestie pe care o punem în sfere înalte, idealizând până ne cad urechile, sau dimpotrivă, putem să ne întoarcem la sensul inițial al cuvântului și să considerăm, spre exemplu, că circuitele electronice integrate pe scară largă – sau orice bucată de tehnologie la nivelul așa-zis „state of the art”, cum i-ar spune americanul – sunt forme de artă. Și sunt, iar eu am dreptate, oricât ați încerca voi să mă contraziceți. Cu ce sunt eu de vină dacă simțămintele intime ale electroniștilor sunt afectate de alte treburi; știe el Randall ce știe. Dar să ne facem înțeleși, Cărtărescu tot bullshit mi se pare. (mai mult…)