luni, 10 dec. 2012, 19:07
În urmă cu un an analizam proaspăt apărutul A Dramatic Turn of Events al celor de la Dream Theater, pe care din câte îmi amintesc l-am primit cu plăcere și l-am pus pe lista mea a albumelor nici prea-prea, nici foarte-foarte. Mărturisesc că după vreo două-trei luni de ascultare masivă, albumul cu pricina a rămas abandonat în colecția mea de muzici și nici nu simt momentan în vreun fel nevoia să îl reascult. Ăsta nu-i musai un semn rău; aștept cu interes următorul album Dream Theater, însă știu că o să prefer oricând un Scenes From a Memory unui Dramatic Turn of Events, pentru că na, cel dintâi mi-a rămas întipărit adânc în memorie, în timp ce din cel din urmă abia dacă am rămas cu câteva nume de melodii.
Într-o cu totul altă ordine de idei, acum destul de multe luni Andrei îmi povestea că e în căutare de rock progresiv ceva mai nou și mai agresiv, și că a dat peste unii, Haken. Primul rezultat al căutării pe Youtube a fost un clip conținând întreg albumul numit Visions, pe care l-am ascultat în treacăt de la un capăt la altul, rămânând cu o impresie similară cu cea dată de albumul Dream Theater de mai sus: oamenii clar fac o muzică mișto, însă ar părea că genul ăsta de metal progresiv începe să devină uzat. Pur întâmplător Visions a fost scos pe piață la nici o lună după A Dramatic Turn of Events, ceea ce ar putea justifica cu atât mai mult comparația între cele două.
Apoi am început să mă înteresez în legătură cu Haken, care se pare că sunt o trupă din Marea Britanie, formată din niște indivizi oarecare, șase la număr, într-o formulă destul de obișnuită pentru formațiile de metal progresiv: o baterie, un bas, o voce, o clapă, o chitară, plus un chitarist/clăpar pe nume Richard Henshall, care s-a ocupat de cea mai mare parte a compoziției albumului. Formația are la activ două albume, primul fiind Aquarius, urmat de Visions. Dacă cel dintâi album al formației n-a reușit încă să-mi provoace nici un fel de interes — în ciuda faptului că, la fel ca urmașul său, e un album-concept –, acesta din urmă mi-a captat încet-încet atenția, ajungând chiar să devină una din lucrările muzicale pe care le-aș asculta aproape oricând; „it grew on me”, vorba englezului. (mai mult…)
vineri, 30 sept. 2011, 17:35
Dream Theater au fost, cel puțin în ultimii zece ani, genul de formație care a stârnit păreri foarte împărțite. Mulți fani s-au plâns că stilul DT nu e destul de „metal”, alții au cerut progresiv, cât mai mult prog, prog pe pâine dacă se poate, ce-o mai fi și ăla. Membrii formației au ajuns la un moment dat să fie atât de iritați de aspectul ăsta încât au scris melodii întregi pe temă. Oricum, până la urmă și-au făcut muzica tot cum le-a venit lor.
Trebuie să mărturisesc că după un Octavarium pe care am ajuns să-l plac foarte tare, un Systematic Chaos bunicel și un Black Clouds and Silver Linings care m-a lăsat rece (motiv pentru care nici nu i-am dedicat un articol), nu aveam nici un fel de așteptări de la A Dramatic Turn of Events. Surpriza a fost (cu mult timp înaintea apariției albumului) înlocuirea lui Mike Portnoy cu Mike Mangini, schimbare care mi s-a părut singura speranță a formației de a veni cu ceva cu adevărat nou. Nu e ca și cum Mangini ar fi participat efectiv în concepția albumului – într-un mod oarecum similar cu situația lui Jordan Rudess pe Scenes From A Memory -, dar asta înseamnă că măcar ceilalți trei membri au avut mai mult loc pentru a da cu creionul pe portativ. (mai mult…)
sâmbătă, 3 mai 2008, 18:58
Ok, da. Dream Theater au venit în România în 2002. As a matter of fact, în 2005 auzeam mulţi oameni comparând concertul ăsta cu prestaţia celor de la Megadeth (într-un mod foarte ciudat, ăsta din urmă era considerat net superior din multe puncte de vedere; oricum, comparaţia în sine mi se pare exagerată). Cert e că am rămas un pic şocat când am aflat că s-a dorit lansarea unui DVD oficial. Asta înseamnă că trebuie să nu fi fost probleme tehnice majore, cum ar fi căderea sunetului sau alte chestii frecvente pe la noi (la Megadeth s-a întâmplat). N-au fost.
Cu toate astea, prima impresie a fost una proastă: calitate tehnică slabă. The Great Debate e şi pe Score, unde sigla TVR-ului apare cenzurată, semn clar că echipamentul video (şi probabil şi o foarte mică parte din cel audio – mixere and the like) a fost al Televiziunii Române. Trecând totuşi peste astea, setlist-ul e în mare compus din melodii de pe Scenes From a Memory şi Six Degrees of Inner Turbulence (album care la vremea respectivă era fresh), iar title track-ul de pe cel din urmă e cântat în întregime. De pe Falling Into Infinity au băgat melodia mea preferată, Lines In The Sand, iar de pe When Dream and Day Unite The Killing Hand, care, cu toată părerea de rău, nu se compară cu versiunea originală din punct de vedere al vocii.
Ar fi fost interesant să aud Metropolis Part 1 şi mai mult de două melodii de pe Awake. În schimb, solo-urile lui Petrucci şi ale lui Rudess sunt (ca de obicei) executate flawless… de fapt, părţile instrumentale de pe mai toate melodiile. Aş fi vrut să pot spune la fel despre vocea lui LaBrie, însă nenea James a dat des semne de oboseală, ba chiar a avut o criză de ceva (?) pe parcursul concertului. M-a dat un pic pe spate bucata scurtă a lui JP de pe Gates of Delirium (mai exact Soon) din timpul medley-ului cântat de el; ar fi fost fain ca publicul de la Arene să reacţioneze, dar mă îndoiesc că prea mulţi din cei de acolo erau fani Yes. Totuşi, cei cinci chitarist care cântă rapid ™ au urlat în repetate rânduri că le-a plăcut la noi şi că vor să mai vină. Eu aştept.
vineri, 28 dec. 2007, 19:23
Umblând pe unul din forumurile româneşti music-related, am dat peste un site interesant, adică eventful. Şi cum pe web 2.0 se merge cu ideea de „power to the people”, pe site-ul ăsta se pot face cereri pentru diverse evenimente în diverse locuri, organizatorii căzând de acord să încerce să asigure un anumit event în momentul în care s-au strâns destui doritori.
De fapt… link-ul peste care am dat iniţial, adică ăsta, îmi cam dă speranţa că vom putea avea din nou Dream Theater în Bucureşti, în ciuda faptului că celor de la DT e posibil să nu le fi plăcut data trecută la noi din motive obiective (o, da!). Cu alte cuvinte, dacă şi voi aveţi aceeaşi dorinţă ca mine (adică să vină ăia cinci, chitarist care cântă rapid la chitară), nu vă sfiiţi să daţi cu demandul, poate-poate se adună destulă lume.