software-ul liber și guvernarea
duminică, 15 mai 2011, 18:09
Există deja de ani buni de zile, mai exact de vreo zece (plus-minus), o idee conform căreia software-ul open-source (sau liber, ca să fim cât mai stallmanieni cu putință) și guvernarea statală se pupă al naibii de bine. În ultimii ani, un număr semnificativ de state, în speță câteva din Uniunea Europeană – Uniune din care țin să vă anunț că face parte și România, în caz că nu știați – au făcut un efort de a adopta soluții open-source, fie la nivel de administrație locală, fie chiar la centru. Punerea în practică a ideii a dat rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, unii au renunțat între timp la demers, alții nu, în fine.
Interesant este faptul că UE susține puternic ideea, fix în ciuda Microsoft-ului de peste ocean; atât de mult încât au scos o licență open-source concepută special pentru asta. Mai exact, este vorba de EUPL. Cu alte cuvinte, ei sunt pregătiți să acorde sprijin legal softului dezvoltat pentru nevoile statului, și nu numai. În acest context, poziția României vine fix ca nuca în perete: reprezentantul oficial al statului român pe probleme de IT afirmă că el nu, n-o să se bage la așa ceva în nici un caz [i]. (mai mult…)
- Ca fapt divers, articolul la care am dat link e doar una din zecile de pseudo-știri și reportaje prost documentate care sunt scrise zilnic pe teme de IT. Dar nu doresc să mă leg de articol, ci doar de citatul conținut în acesta. [↩]
random xx.12.10 facts
marți, 28 dec. 2010, 15:44
- În (aproape) decembrie, butoiul cu pulbere Wikileaks a luat foc. Guvernul Statelor Unite a exprimat fățiș războiul față de organizație atât prin mijloace politice – în principiu prin influențarea canalelor de finanțare online pentru Wikileaks -, cât și prin metode mai puțin ortodoxe, mai exact niște denial-of-service-uri. Interesant este cum prea puțini formatori de opinie din Statele Unite au luat o atitudine care să contreze represiunea, fiindcă să fim serioși, cenzura și brainwashing-ul în masă nu pot fi considerate altceva.
- Pe filiera Slashdot, aflăm că guvernul UK dorește blocarea (sau mai bine zis, monetizarea pe partea ISP-ului) completă a pornografiei pe Internet. Dincolo de faptul că nu există vreun mijloc tehnic eficient de a bloca orice tip de site (o bază de date va fi mereu out of date, să ne înțelegem) sau de cel că pornografia le educă copiii mai bine decât reușesc ei de capul lor (o fi trist sau nu, dar ăsta e adevărul), mi se pare amuzant cum din nou guvernele încearcă, fără vreun succes notabil, să controleze accesul la conținut online. (mai mult…)
au revoir, domnișoară!
marți, 17 mart. 2009, 21:14
[ sau de ce nu voi lucra niciodată în politica europeană ]
Deși mi-am promis că nu voi mai lua în seamă tot ce se zice la teveu, azi am dat peste încă una care m-a făcut să mă dau pe spate, de două ori peste cap, să cad în partea dorsală după care să îmi trag vreo două palme, mirându-mă câte lucruri sunt posibile pe lumea asta. Și ca să nu se creadă că urlu degeaba aici, iată știrea [hotnews.ro] care mă lovește la minte.
Carevasăzică domnule/doamnă/domnișoară, după ce mi-am petrecut șapte ani acasă, în grădiniță și pe stradă (limbaj suburban included), alți doisprezece în școală și încă unul și jumătate în învățământul superior (calculăm: 7 + 12 + 1 + 1/2 = 20 anișori și jumătate, o viață de om, nu alta), deci în urma acumulării unei educații solide, niște domni/doamne/domnișoare se trezesc să îi dea subsemnatului – într-un mod indirect – lecții despre cum ar trebui să se comporte în societatea asta europeană, din care se presupune că fac parte și românii. Asta îmi demonstrează încă o dată că incompetența s-a extins (pe plan politic, dar nu numai) la nivel european, mondial, cum vreți voi, domnii/doamnele/domnișoarele mei/mele/mele.
Da’ hai că mai am eu câteva idei, pe care le scot de bunăvoie în domeniul public: termenul „incompetență” să fie înlocuit obligatoriu cu „oboseală cronică”, cel de „prostie” cu „probleme de înțelegere” (deși ar fi prea dur, deci se recomandă evitarea folosirii lui), iar cel de „curvă” cu „agent care prestează” sau „escortă”, că tot e la modă. Rezultă astfel că vom înlocui termenul de „curvă politică” cu „agent care prestează, suferind de probleme de înțelegere și oboseală cronică”. Cam complicat, dar se poate îmbunătăți.
Notă: Îmi cer scuze prostituatelor care, până una alta, în principiu știu să își facă treaba. Ba mai mult, unele din ele știu să fie și doamne.