software-ul liber și guvernarea

duminică, 15 mai 2011, 18:09

Există deja de ani buni de zile, mai exact de vreo zece (plus-minus), o idee conform căreia software-ul open-source (sau liber, ca să fim cât mai stallmanieni cu putință) și guvernarea statală se pupă al naibii de bine. În ultimii ani, un număr semnificativ de state, în speță câteva din Uniunea Europeană – Uniune din care țin să vă anunț că face parte și România, în caz că nu știați – au făcut un efort de a adopta soluții open-source, fie la nivel de administrație locală, fie chiar la centru. Punerea în practică a ideii a dat rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, unii au renunțat între timp la demers, alții nu, în fine.

Interesant este faptul că UE susține puternic ideea, fix în ciuda Microsoft-ului de peste ocean; atât de mult încât au scos o licență open-source concepută special pentru asta. Mai exact, este vorba de EUPL. Cu alte cuvinte, ei sunt pregătiți să acorde sprijin legal softului dezvoltat pentru nevoile statului, și nu numai. În acest context, poziția României vine fix ca nuca în perete: reprezentantul oficial al statului român pe probleme de IT afirmă că el nu, n-o să se bage la așa ceva în nici un caz [i]. (mai mult…)

  1. Ca fapt divers, articolul la care am dat link e doar una din zecile de pseudo-știri și reportaje prost documentate care sunt scrise zilnic pe teme de IT. Dar nu doresc să mă leg de articol, ci doar de citatul conținut în acesta. []