o problemă de lingvistică

duminică, 29 apr. 2012, 23:41

Lingvistica este, după cum probabil bine cunoașteți, o știință care se ocupă cu studiul limbilor. Mai clar exprimat, aceasta studiază limbajele, fie ele naturale sau artificiale ori destinate uzului de către om sau mașină. Astfel în acest articol nu vom vorbi despre organul fizic și biologic care este limba și nici despre tehnici ale artei sexului care se folosesc de acesta. Dat fiind mai ales faptul că știința lingvisticii este extrem de vastă, fiind compusă din arii care nu-s musai relevante pentru problema ce urmează să o descriu, mă voi limita la a trata doar câteva din aspectele formale într-un mod cvasi-formal.

Putem începe deci a formula problema noastră cu formula standard „fie un limbaj L”. În primul rând că L are asociat un alfabet \Sigma, adică mai exact o mulțime de simboluri pe care noi le vom numi litere, ca-n limbile de zi cu zi. Vom nota cu \Sigma^* mulțimea șirurilor de litere peste limbajul L. Astfel, în urma analizei lexicale, un compilator oarecare – pe care noi îl vom numi mai generic translator – va putea să ia șiruri de litere și să le asocieze cu cuvinte din limbaj, care-s analogul abstract al cuvintelor din limbile de zi cu zi. (mai mult…)