human individual to the rescue [§]
sâmbătă, 8 aug. 2009, 10:41
Da, m-am întors. După o perioadă în care am decis să fac o pauză, pentru a-mi pune în ordine gândurile și a medita asupra adevărului suprem blah blah yadda etc.; de fapt, sincer să fiu, am cam lăsat de izbeliște ăst jurnal, preocupat fiind cu treburile mele. Să nu mai pomenesc de faptul că site-ul a fost ba sus, ba jos, ba în pom, ba sub pământ, din motive de ISP și de post-primată între scaun și tastatură. Mă trezesc odată la câteva luni și îmi pun întrebarea următoare: oare ce am mai făcut eu în tot timpul ăsta? Că doar oameni suntem, și nu doar un calculator, iar acum îmi permit să fac abstracțiune de toată grămada de chestii geeky sau mai știu eu cum, și să fiu om. Așadar, ce avem noi aici? (mai mult…)
we’re doomed.
duminică, 21 dec. 2008, 22:13
Uneori până şi eu mă intreb ce am mai făcut. Şi atunci mă apuc să scriu, dar doar cu condiţia să nu am altceva pe cap (se cunoaşte că un spaic preocupat e unul grumpy; iritat, adicătelea). Aşa că iau o pauză de la activităţile mele pornover… universitare şi mă transfer oleacă în universul mirific al blogosferei. Aşadar, ce am mai făcut:
- Am studiat Analiza Algoritmilor şi Teoria Sistemelor şi doar în parte un domeniu care nu se termină în -lor, adică electronica analogică. Toate materiile astea se leagă între ele şi cu cele făcute anul trecut, dar impresia generală e una de „nu am trecut încă de faza de frecuş ingineresc” (aka perioada binecunoscută de „şapte ani grei” din poli), deci nu îmi dau prea mult cu părerea. Îmi place totuşi că matematica le arde încă o dată vreo zece palme filosofilor, dând o definiţie simplă şi riguroasă sistemului.
- Am ascultat niscaiva muzici, în speţă jazz făcut de nordici: Esbjörn Svensson Trio şi Tord Gustavsen Trio. Pe larg despre ei în alt post.
- Am aflat că se poate selecta address bar-ul din tastatură în Firefox, folosind Ctrl+L. Util când fuge focus-ul pe nu-ştiu-unde.
- Mă joc destul de tare Final Fantasy VI în ultimul timp. Cred că RPG-urile făcute de Square Enix/Squaresoft nu vor înceta niciodată să mă impresioneze.
- Tocmai am aflat că s-a lansat Pidgin 2.5.3. Îl instalez acum şi văd ce şi cum.
Cam atât, momentan. Sărbători fericite să tot aveţi. Ah, şi ca fapt divers: sper că nu aţi uitat că tocmai ia sfârşit cea mai scurtă zi din an.
random xx.09.08 facts (iii)
sâmbătă, 20 sept. 2008, 20:01
- Pe data de 15 septembrie, clăparul trupei Pink Floyd a plecat undeva, sus. Probabil e considerat redundant faptul că vorbesc despre asta (destul de târziu), dar consider că e un semn de respect faţă de trupa care mi-a marcat o bucată bună din viaţă (read the blog title again and you’ll understand). Ca fapt divers, unul din ultimele concerte la care a participat Rick Wright este cel din Gdańsk al lui Gilmour.
- Împrumutat de la Gab ghidul autostopistului, citit parţial. M-a prins destul de tare umorul sarcastic (tipic englezilor) al cărţii. E total diferit de tipul de SF cu care mă obişnuise Asimov.
- Jucat Spore destul de mult încât să înceapă să mă plictisească. Am pornit cu două civilizaţii şi le-am lăsat baltă la stadiul de space conquest. Nu ezit să îl compar cu The Sims: exact în aceeaşi manieră, jocul e original, interesant, dar devine anost după o vreme.
- Jucat Teeworlds, un joc free care se învârte undeva între Worms şi Quake. Interfaţa e împrumutată de la worms, iar ideea gameplay-ului e cea de FPS. Bun pentru stress relief; e un must play.
random xx.09.08 facts (i)
vineri, 12 sept. 2008, 16:17
- Ultima dată când am trecut pe Bd. Timişoara/Bd. Vasile Milea, încă mai erau montate câte două rânduri de semafoare, din care nici unul nu funcţiona cum trebuie.
- La recomandarea DBK-ului, văzut (în loc să învăţ pentru examen) Ergo Proxy, un serial care pune sub lupă concepte ce frământă umanitatea de când lumea, legat de conştiinţă, existenţă, societate, creaţie şi aşa mai departe, folosind pe de o parte clişee binevenite şi idei foarte originale pe de altă parte. Lămuriţi-vă singurei în rest.
- Dus la capăt Septerra Core. De câţiva ani nu reuşesc să joc complet titluri cum e ăsta. Normal, fiindcă jocul se dovedeşte a fi plin de labirinturi lungi şi plictisitoare, lupte care se tot repetă, toate astea în ciuda unei poveşti superbe. A meritat să rabd, dar aproape sigur nu-l voi rejuca.
- Foarte curând mă voi apuca de Spore-ul lui Will Wright. Cică e destul de addictive, so see you soon.