portal 2

joi, 19 ian. 2012, 23:15

Din companiile de jocuri așa-zise „mari”, puține se pot lăuda cu acea calitate care pe jucători îi unge la inimă, aceea care implică acțiunea de a fi constant pe parcursul existenței. A fi constant în acest caz nu înseamnă nici pe departe a publica continuări cvasi-identice cu jocurile originale, nici a lansa câte un joc pe lună și în nici un caz a scoate pe piață chestii cu iz hollywoodian și alte porcărioare din categoria asta.

Valve Software fac parte din această categorie, deși culmea, genialitatea jocurilor lor nu stă în vreun epicness real sau inventat. Counter-strike e lăudat pentru tacticile de joc pe care le facilitează, seria Half-Life oferă o perspectivă unică [i] asupra unei povești destul de macabre, iar Portal – primul și al doilea – sunt probabil cele mai fun jocuri first-person pe care le-am jucat până în prezent [ii].

Universul Portal este cică un subset al celui în care se desfășoară și Half-Life, însă unul aproape disjunct, ba chiar aproape ortogonal, având în vedere că singurele legături se concretizează prin referințe vagi sau directe la Black Mesa și prin perpetuarea senzației de parodiere a tehnologiilor produse de aceștia. Personajul principal este o tipă care în primul joc nu-i nici prea-prea nici foarte-foarte, însă căreia între timp îi mai cresc oleacă sânii. Domnița noastră este ortogonală lui Gordon Freeman doar în privința genului, în rest fiind fix la fel de tăcută, iar costumul uber-ultra-bla din Half-Life e redus la o pereche de botoși care absorb foarte bine șocul căderilor. (mai mult…)

  1. Cu toate că punctul de vedere e schimbat pe parcursul expansion-urilor. [↩]
  2. Și credeți-mă, am jucat suficiente jocuri first-person, fiecare marcându-mă și plăcându-mi în felul său. [↩]

de amorul artei (iv)

vineri, 10 sept. 2010, 15:27

În spiritul postărilor anterioare, voi continua cu ceea ce am ascultat/văzut/citit în ultima vreme (A), cu mențiunea că aceasta este o submulțime a mulțimii chestiilor pe care am vrut să le ascult/văd/citesc (M). Complementul lui A în raport cu M, pe care îl vom nota cu A^C, satisfăcând binecunoscuta relație A^C = M \setminus A, reprezintă astfel mulțimea chestiilor pe care mi-am dorit să le consum dar nu am reușit, limitat fiind de diverse limitări, care sunt, că-s probabil peste patruzeci și două, care este (răspunsul).

Ce am ascultat; destul de multe, dar mă voi rezuma momentan la două-trei, pentru a nu mă lungi:

  • Ark – Burn The Sun, a cărui recenzie vă invit să o citiți chiar aici, pe blog.
  • Ceva din discografia formației suedeze Beardfish. La fel ca în cazul The Flower Kings, fiți pe fază, trebuie să apară pe aici ceva legat de asta. (mai mult…)