cu bilele curate

marți, 15 feb. 2011, 00:44

[ … sau cum supraviețuia homo sapiens pe vremea primelor PC-uri. ]

Nu știu câți dintre voi stau să se gândească la faptul ăsta, dar viața nu era deloc imposibilă înainte de Google, de Interneți și alte asemenea baliverne pe care mulți dintre noi le savurează în ziua de azi la un loc cu cafeaua de dimineață și în loc de lectură de seară… să nu mai vorbesc de toate chestiile care se petrec între cele două, unele din ele de-a dreptul strigătoare la cer, vorba aia.

Ei, și fiindcă îmi aduc aminte – destul de vag, se pare – de vremurile acelea străvechi [i], dar mai ales pentru că povestirile mele despre cum am ajuns aici sunt destul de schematice, mă simt nevoit să extind articolul Trilemei pe această temă atât cât pot. Îngăduiți-mi să derulez caseta înainte de calculatoarele personale, la partea cu calculatoarele de casă, proiectate în Politehnică și produse de către ICE Felix [ii]. (mai mult…)

  1. Adicătelea de cum era acum vreo 15 ani, plus minus doi-trei. [↩]
  2. Deși societatea propriu-zisă se pare că încă există, îmi e greu să cred că mai produce ceva în zilele noastre. Poate că unul din cititori știe mai multe și poate să mă lumineze în privința asta. [↩]

cum am ajuns aici

sâmbătă, 11 apr. 2009, 09:34

Pe la vreo nouă ani, nu aveam în casă decât un HC (chestie fabricată la noi, care își stochează datele pe bandă magnetică și are un shell ce constă într-un commandline de qbasic). Ai mei, de fapt taică-meu s-a hotărât să facă o investiție în ceva nou prin casă (nu știu dacă mai existau C.A.R.-urile) și a trebuit să votăm între o mașină de spălat, o combină (muzicală, nu combină frigorifică sau din alea de pe câmp) și un calculator. Firește că s-a votat majoritar calculatorul. Mașinăria în speță avea pe ea un CPU Cyrix 6×86, nici prea-prea nici foarte foarte, dar m-a prins foarte tare… și uite așa am ajuns eu aici.

Prin clasa a 8-a, m-am trezit la un moment dat plin de bube pe față. Adică așa m-am trezit eu într-o dimineață. Dar n-am băgat în seamă și m-am dus liniștit la școală. Când a văzut cum arăt, profa de franceză m-a trimis la cabinet, unde asistenta mi-a dat scutire, după care m-am dus la directoare să o ștampileze. Apoi m-am cărat la medicul de familie și înapoi acasă, fiindcă aveam o săptămână de stat cu o boală a copilăriei apărută tardiv. Pe vremea aia aveam în casă și un Pentium la 133MHz destul de vechi, nu știu exact de unde rămăsese că nu îl mai folosea nimeni. Întâmplător mai aveam, nu știu de unde, niște discuri cu o chestie, Red Hat 7.2 îi zicea. Și cum pe calculatorul ăl mai important aveam interdicție să fac praf redimensionez partiții, am instalat Red Hat 7.2 pe ăsta micul. Se mișca greu, făcea swapping în draci, nu aveam habar ce-i aia Gnome sau KDE, dar era micul meu sistem de operare și asta m-a făcut să mă simt al naibii de bine… și uite așa am ajuns eu aici.