povestea sony psn: ce am învățat
vineri, 20 mai 2011, 20:45
PlayStation Network este, după cum probabil știți sau v-ați dat seama, un serviciu de distribuție adresat gamerilor, deținut de Sony. Nu-i cu mult diferit de Steam, Xbox LIVE sau Battle.net, cu mențiunea că fiecare dintre serviciile menționate are specificul său (Steam e mult axat către partea de vânzare, Battle.net mai puțin și în plus e conceput doar pentru produse Blizzard și așa mai departe). Ce deosebește PSN de celelalte astfel de platforme este grupul țintă, deloc întâmplător tocmai acela al posesorilor de PlayStation 3.
Printre aceștia se numără și câțiva indivizi cu abilități tehnice peste medie, oameni care doresc să folosească sistemele pentru mai mult decât jocuri. Aspectul ăsta nu-i nici nou și nici deosebit. PS3-ul nu-i nici primul și nici ultimul sistem ce are norocul de a trece sub lupa hackerilor: la fel s-a întâmplat cu Kinect, de exemplu, și la fel se întâmplă cu orice piesă hardware mai răsărită. Pe de o parte, asta reprezintă, cum am zis, o ocazie de a cerceta software și hardware la nivelul „state of the art”. Pe de altă parte, privind din perspectiva Sony, orice tentativă de reverse-engineering e o amenințare la adresa proprietății intelectuale Sony și un act care poate rezulta în pierderi serioase financiare pentru companie, sau cel puțin așa bănuiesc eu că cred dânșii. (mai mult…)
china față cu proprietatea [¥]
miercuri, 18 aug. 2010, 18:11
Mă refer, bineînțeles, la proprietatea intelectuală. Nu că proprietatea în general ar fi o mare brânză în țara lui Mao, dar cea intelectuală va fi abordată cu precădere în subiectul ce urmează a fi expus aici. Pentru a face însă o introducere, remarcăm că dreptul la proprietate este într-o anumită măsură reglementat în Republica Populară Chineză (pe care în acest articol o voi denumi, într-un mod impropriu, și China; a nu se confunda cu Taiwan-ul), dar cu un scop bine determinat, acela de a aduce investitori străini. Ceea ce a și făcut în ultimii trei ani, într-un ritm amețitor.
Proprietatea intelectuală există la rândul ei în legile chineze, dar necesitatea aplicării ei este nulă, din două mari motive:
Primul motiv este acela că software-ul open-source ia și în China un avânt cât se poate de real, atât la nivelul administrației cât și în casele oamenilor. Cum iPhone-ul e prea scump pentru chinezul de rând, acesta preferă să cumpere o copie ieftină, cu un software bazat în mod evident pe Linux. Să ne înțelegem, intrăm într-o zonă în care individul nu mai fuge atât de mult după brand și chestii sclipitoare – în paranteză, nici mai în est, adică în Japonia, iPhone-ul nu se vinde prea bine din cauza tehnologiei învechite; ați citit bine, 3G e tehnologie mult învechită pentru prietenii noștri care au dat lumii arta bukkake-ului. (mai mult…)