five peace band – 26.10.08, sala palatului
marți, 28 oct. 2008, 00:05
Am mai scris despre John McLaughlin şi am fost plăcut surprins să aflu că revine, şi nu oricum, ci împreună cu un alt muzician de jazz ale cărui melodii mi-au întors pe dos metafizicul, adică Chick Corea. Cei doi au venit împreună cu bassist-ul Christian McBride, bateristul Vinnie Colaiuta şi Kenny Garrett la saxofon.
Concertul a început cu interpretarea în duo (McLaughlin + Corea) a unei compoziţii a lui Miles Davis, după care toată trupa a intrat în forţă cu Raju, variind între alte compoziţii de fusion ale celor doi muzicieni. Primul set mi s-a părut scurt. Al doilea, în schimb, s-a constituit din jazz mult mai greu, cu multe improvizaţii, semn că cei cinci muzicieni s-au distrat. Despre sunet nu am nimic de comentat (impecabil, as expected). Bassist-ul s-a mişcat între fretless electric şi contrabas, instrumentul din urmă fiind folosit la melodiile pe care Corea a prestat pe pian, în timp ce saxofonul şi chitara (pe partea cealaltă) s-au îmbinat perfect pe temele melodiilor.
În rest, armonii care mi-au ridicat părul pe mâini şi un John McLaughlin parcă un pic mai liniştit (e posibil să fi fost doar senzaţia mea, totuşi). Ce mă deranjează la concertele de genul e preţul biletului, cam piperat pentru bugetul unui muritor/student/etc. Aş fi vrut să văd şi alte concerte din festival, să am un termen de comparaţie, dar aspectul ăsta m-a împiedicat să merg în alte seri. A, şi să nu uit de excesul de zel al unui paznic care mi-a cerut biletul la nici un minut după ce trecusem de intrarea în sală.
john mclaughlin & the 4th dimension – 15.05.08, sala palatului
vineri, 16 mai 2008, 19:47
După cum am anunţat într-un post anterior, am fost să îl văd pe nenea John McLaughlin, al cărui fan nu pot să spun că sunt, dar ţinând cont că omul a cântat cu Miles Davis şi mai apoi cu Mahavishnu Orchestra, s-ar putea spune că e un nume de referinţă în domeniul jazz şi fusion. Cu el au mai venit una bucată bassist (Dominique Di Piazza), un tobar de culoare (Mark Mondesir) şi un clăpar, respectiv percuţionist/a doua tobă (Gary Husband).
După cum spunea chiar J. McLaughlin, „these guys can play anything”. Nu au cântat chiar orice, ci un fusion foarte fain (mă aşteptam să fie în setlist şi melodii cu influenţe orientale – ceva în genul a ceea ce a cântat McLaughlin la Crossroads Festival – dar aici nu a fost cazul), plecând de la o melodie grea şi continuând cu câteva piese ceva mai echilibrate între jazz şi rock, pe care le-am digerat parcă mai uşor pe parcursul concertului. Totul a culminat cu ultima bucată dinaintea encore-ului, în care Gary Husband a ţinut să facă praf într-un mod elegant cinele, tom-uri, beţe de tobe şi ce elemente de percuţie mai avea el pe acolo, într-un dialog superb cu Mr. Mondesir. Bis-ul a fost unul scurt, iar al doilea bis, chiar la insistenţele publicului, nu a fost.
În ceea ce priveşte tehnica nu prea am ce comenta: ritmică flawless (mai ales ţinând cont că peste jumate din conţinutul melodiilor e înţeles doar de ei), tehnică echilibrată (deşi McLaughlin e destul de tehnic, am surprins chiar câteva momente blues la el, cu un feeling foarte fain), frazaj impecabil şi sunet la fel. În ceea ce priveşte sunetul, am observat în special un Macbook + un Roland Synth la clăpar şi o chitară cu formă de strat (mă îndoiesc că ar fi fost chiar strat) cu două humbuckere (în neck şi în bridge) şi un bridge foarte solid cu o bară de tremolo folosită din plin. Ca de obicei, John McLaughlin nu îşi trece semnalul prin amp (el ştie exact prin ce – cel mai probabil printr-un PC); totuşi sunetul (per total) a fost foarte bun, mai fain decât la orice concert rock la care am fost.
Au fost şi câteva momente mai atmosferice, şi câteva presărate cu sunete sintetice (sequencer! Melodia se numeşte Hijacked)… dar mă opresc aici. A durat destul de mult (două ore), dar mie mi s-a părut scurt. Sper să mai avem aşa ceva pe la noi (Allan Holdsworth, anyone?).
hi, it’s me.
miercuri, 30 apr. 2008, 18:38
[ aka: boobies and wine. ]
Poate că mulţi dintre minunaţii cititori ai acestui jurnal se întreabă ce s-a întâmplat cu mine în ultimul timp (până şi buster a scris mai multe post-uri ca mine săptămânile astea; weird, i tell you). Then again, nu ştiu cine ar face greşeala să-şi pună o astfel de întrebare, dar vă voi satisface plăcerile perverse. Pe scurt: am avut (a, încă mai am? da, termenul de predare la PL e la 23:59) două teme drăguţe, trei parţiale din care două dubioase rău. De dormit am dormit bine, de mâncat am mâncat (cam cât pot eu să mănânc), de fu.. n-am fu pe lumea cealaltă, am fost tot pe asta. Şi fiindcă tot am petrecut aşa mult timp în lumea reală – and that means many bottles of beer – am decis să mai dau şi pe aici. Să nu cumva să vă aşteptaţi să gândesc. Nu pot. Iar acum trecând la lucrurile cu adevărat importante:
The Hardy Heron – Upgrade-ul s-a efectuat lejer, în timp ce mâncam/stăteam pe wc/făceam duş/etc. De fapt nu a durat chiar aşa mult. Doar câteva pachete s-au trezit că sunt oleacă broken, dar aptitude a rezolvat repede copăcelul. După cum relatează unii, pe modelul meu de laptop merge fără probleme.
The bad: Ndiswrapper nu merge din capul locului, deci a trebuit să-l tweak-uiesc cu un script, care se găseşte pe site-ul de mai sus. Flash-ul în Firefox 3 nu se pupă foarte bine cu noul server de sunet, motiv pentru care şi aici a fost nevoie de un wrapper. Splash screen-ul tot nu se vede, deci nici la suspend nu mă înham, dar era de aşteptat la un driver non-free. Pe de altă parte, compiz fusion se mişcă lejer acum, dar l-am scos repede fiindcă a scăzut cu o treime din durata iniţială autonomia. În rest, toate bune.
The music, the books and all that jazz – Dacă toţi (sau aproape) vă lăudaţi că v-aţi luat bilet la expiraţii ăia de metallica (say what you may, eu părerea nu mi-o întorc din loc; sunt în limbă după ceea ce au fost odată Metallica, deşi Dave still pwnz them), mă laud şi eu că mi-am luat o frumuseţe de belet la nenea John McLaughlin. Poate că nu întâmplător m-a apucat o poftă nebună de jazz, fusion şi alte nebuneli, motiv pentru care m-am mai dat cu urechea spre discografia lui Jaco (o, da, albumul cu Biréli Lagrène e genial), încă oleacă de Chick Corea şi ceva George Benson. Şi un pic de Paganini, oricât de jazz n-o fi.
De asemenea, dacă ar fi să mă laud, aş mai spune că am terminat de citit toată seria roboţilor lui Asimov şi sunt gata să mă apuc de ce-o mai fi de la el. În schimb cartea de Metode Numerice tot n-am dat-o gata.
The bottom line:
1.Ha, şi cică săptămâna viitoare e CERF-ul (cum, n-aţi auzit?). Aproape-s gata să pun pariu că o să mă plictisecs. Sau măcar o să beau bere. Tot atunci e şi parţialul la ELTH. Sweet.
2.Da, mâine e 1 mai. Şi ce? Nu mă duc în Vamă. Am fost în Vamă anul ăsta. Nu-mi place în Vamă. O să stau acasă, doing Math and watching pr0n. Uite-aşa, să se oftice duşmanii.