joi, 27 mart. 2008, 22:21
Today’s random stuff:
- Primele restricţii aplicate cu ocazia summit-ului NATO se fac pe Bulevardul Libertăţii din capitală. O adevărată hrană pentru filosofi;
- Nu-ştiu-care-ministru din fosta guvernare refuză să părăsească locuinţa de protocol, din cauza plodului său care studiază la o facultate în Bucureşti. Sunt sigur că nenea habar nu are cum fug studenţii toamna după camere la cămin sau cum pun banii grei la bătaie pentru închirierea unei garsoniere. Încă o dovadă că politicienii români trăiesc pe altă lume;
- E ciudat cum în UPB, la materia Electrotehnică (materie ce implică, în mare, studiul unor noţiuni fundamentale despre circuitele electrice) studenţii nu au ocazia să vadă cum arată în realitate un rezistor, o sursă de curent/tensiune sau un condensator. Cu alte cuvinte, tone de teorie predate degeaba, la care studenţii de la Calculatoare pică în draci;
- Târgul de job-uri organizat în rectoratul Politehnicii a fost ok. Nu am înţeles însă de ce s-au instalat booth-uri care mai apoi au fost lăsate goale timp de trei zile. Abia azi, timp de câteva ore bune, s-a simţit agitaţia; oamenii de pe acolo mai că mă luau pe sus să mă ducă la diverse prezentări, deşi le-am explicat liniştit că încă nu mă interesează nici un job.
vineri, 21 mart. 2008, 16:35
Citat din cotidianul:
[…] cimpul electromagnetic va creste […]
Cei de la realitatea au citat în felul următor: „câmpul electromagnetic va fi mai mare în timpul summitului”. Sunt curios cât de lat îl fac şi dacă rămâne murdărie după ce pleacă străinii (cum se mai întâmpla pe câmpul de la woodstock). Mi se face cam frică atunci când mă gândesc la lectromagenticu’ ăsta, mai ales că lumina e electromagnetică de felul ei.
Să înceapă isteria.
ironic, nu?
joi, 27 mart. 2008, 22:21
Today’s random stuff: