despre înțeles: discriminare.

duminică, 24 feb. 2013, 01:18

Atomii limbii, și anume cuvintele, sunt un soi de călător; pe de o parte în timp, de la rădăcini de multe ori greu de găsit, și pe de altă parte în spațiu, de la o cultură la alta sau altele: de obicei dinspre cultura dominantă, care inventează concepte noi, către cele dominate. Explicația fenomenului e una cât se poate de simplă: corespondentul conceptului fie nu există, fie nu poate fi exprimat suficient de concis în cadrul culturii dominate [i], împrumutul dovedindu-se a fi astfel aproape imediat.

În cursul călătoriei sale, cuvântul își schimbă deseori forma, dar nu în ultimul rând semantica. Această schimbare nu se produce brusc și haotic, ci are de obicei un anumit sens, înțelesul nou ajungând să fie mai mult sau mai puțin general față de cel inițial. De exemplu cuvântul „filtru”, provenit din limba franceză, se referea inițial la separarea impurităților de lichide; în prezent, orice lucru abstract sau concret care „lasă să treacă” anumite chestii și „blochează” alte chestii este un filtru, fie el în domeniul chimiei, procesării semnalelor sau al poliției. (mai mult…)

  1. De exemplu, ideea de „Translation Lookaside Buffer” nu există deloc în limba română. Din acest motiv, corespondentul acestuia va fi în mod evident „Translation Lookaside Buffer”, în ciuda opoziției conservatorilor. Același fenomen poate fi observat și în cazul unor termeni mai populari precum „smartphone” sau „laptop”. [↩]

frank herbert față cu sexismul

duminică, 2 dec. 2012, 00:12

Am avut ocazia mai adineauri să citesc pe diagonală recenzia redactată de un anume Russ Allbery pe marginea unui roman vechi de aproape cincizeci de ani, mai exact Dune-ul lui Frank Herbert. Articolul mi se pare că tinde să descrie exhaustiv universul Dune așa cum este el prezentat în primul volum din seria Dune, ceea ce face scrierea lui Allbery una interesantă mai ales pentru cei ce au parcurs romanul cu ceva timp în urmă și vor să reintre în miezul universului. Cu toate astea pasajele critice ale articolului tind să aibă un „bias” destul de puternic. Să cităm două paragrafe relevante din acest punct de vedere:

Another major example of this, and one that I found more blatant, is that Herbert turns the Harkonnen into hissable, one-sided villains and uses some nasty stereotypes to do it. The insane torturer is consistently and repeatedly described as effeminate, fat is used as a marker of moral inferiority and evil, and the primary villain is homosexual and prefers drugged young male slaves. Here too, this sort of characterization short-cut was more common in 1965, but it’s not appealing and makes the (already rather camp) scenes set among the Harkonnen even less enjoyable.

Less clear-cut is the way women are handled throughout Dune. I do have to give Herbert some credit, particularly for the era in which he was writing. There are powerful female characters in Dune, including both Jessica and Alia, who have their own independent power and successfully pursue their own agendas throughout. The effectively all-female Bene Gesserit is a major political power in the story and is treated by the other players with respect as well as fear. But it’s hard not to also notice the general position of women as subservient to men, not only in the general culture of the Great Houses but also in the more positively-portrayed Fremen culture. Indeed, the subservience of women is even worse in Fremen culture, where they’re treated like property and where being killed by a woman is a sign of shame. Again, Herbert deserves some credit for doing better than a lot of 1960s fiction, but the sexism fairy has still been at work here. (mai mult…)

toamna în presă

vineri, 28 sept. 2012, 22:18

Mă găsesc pe astă lume drept un individ care citește foarte rar presa, cu excepția celei de profil tehnic și mai mult sau mai puțin științific, de care mă interesez zilnic. Asta ar trebui să însemne că numărul de știri idioate sau cu subiect idiot de care mă lovesc într-o perioadă de timp suficient de mare — o lună, să zicem — ar trebui să fie mai mic dacă citesc de două ori decât dacă aș citi zilnic în perioada respectivă ziare pe Internet sau în piața Rahova. Teza este cât se poate de falsă, dat fiind că până și zilele de glorie ale Slashdot-ului sunt demult apuse, iar despre jurnalismul românesc nici nu are rost să mai vorbesc. Pur și simplu în anumite zile lucrurile se vădesc a fi jalnice de sus până jos, ce mai; sau sunt eu un magnet pentru știri de rahat, ceea ce pare totuși puțin probabil.

Să ilustrăm fenomenul printr-un studiu de caz format din două articole. Articolele în sine nu-s musai cele mai rele bucăți de jurnalism scrise în perioada asta — valoarea medie a tot scăzut în timp oricum –, însă subiectele abordate scot în evidență o lipsă cruntă de ceea ce eu numesc „logică elementară” în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic-Mediteraneano-Atlantico-Pacific-și-așa-mai-departe. Evenimente ca acestea ar trebui să determine orice persoană vag întreagă la minte să-și smulgă părul din cap — sau, de ce nu, din alte părți ale corpului, în caz că îi lipsește podoaba capilară — și să se dea cu curul de pământ; pentru că ce Doamne-Dumnezeule-Trompi să mai faci în astfel de vremuri interesante. (mai mult…)

un argument împotriva corectitudinii politice

vineri, 30 dec. 2011, 16:10

Dicționarul Google definește termenul de „corectitudine politică” după cum urmează:

The avoidance of forms of expression or action that are perceived to exclude, marginalize, or insult certain groups of people.

Ideea de corectitudine politică își propune în principiu să protejeze grupuri sociale bine delimitate, sugerând că anumite forme de expresie sunt considerate ofensatoare de către membrii lor, pe considerente culturale, morale, ideologice și așa mai departe. Această așa-zisă protecție are loc în virtutea faptului că fiecare grup social bine delimitat are dreptul să existe, dreptul în cauză fiind însoțit bineînțeles și de o anumită demnitate.

Deși în principiu ideea nu sună deloc rău, există un argument (zdrobitor, zic eu) în favoarea faptului că corectitudinea politică nu își are locul în vreo societate civilizată. Problema de fond se lipește cumva de însăși definiția corectitudinii politice, deși recunosc că nu-i o problemă pe care să pretind că o înțeleg complet. E cât se poate de clar însă faptul că o soluție cum e cea a corectitudinii politice nu poate avea decât repercursiuni negative asupra funcționării indivizilor, după cum urmează să explic. (mai mult…)