despre frică
vineri, 6 aug. 2010, 19:52
Frica e un lanț gros cu care sinele se leagă de el însuși pentru a se proteja de lume.
Astfel, obiectul fricii nu poate fi sinele (nu în mod direct), ci doar complementul său, lumea exterioară. La o primă vedere ea nu-i decât un mijloc de a amâna cu câteva zile inevitabilul, apoi cu încă câteva zile, până atunci când nu mai există zile, ci ore, apoi minute și tot așa până la acea perioadă infinitezimală de timp, atunci când ea încetează să mai existe.
Cu toate astea, la o confruntare ulterioară îți dai seama că trăirea asta complet irațională, gândul care nu ajunge să fie un gând propriu-zis, El e de fapt dușmanul. Te ține pe loc, la propriu sau la figurat, îți ucide orice inițiativă încă înainte să apuci să o exprimi, te paralizează. Frica este Dumnezeul tău, Demonul, Cel care îți suprimă conștientul.
Oricum ar fi, îți dai seama că nu îți poate fi frică de tine, cel ce te bagă încet dar sigur în pământ; cel mult de individul din oglindă.
însumarea părților
duminică, 25 iul. 2010, 20:09
[ i – Flow ]
„Somnul rațiunii naște monștri”, spunea Francisco Goya. La fel și subsemnatul, în lipsa folosirii frecvente a mușchiului generator de conținut textual, a ajuns să nască monstruozități de articole, lungi cât o zi de paște; obicei la care – cu părere de rău vă anunț – nu cred că voi renunța. Am stat oleacă să mă întreb de unde și până unde am căpătat stilul ăsta de a scrie rar și mult – de fapt raritatea am înțeles-o a priori, acel „mult” mă pune pe gânduri.
Voi fi sincer, tot nu am reușit să îmi dau seama, dar bănuiesc că totul se trage de undeva din niște schimbări în experiența subiectivă și din nevoia de a explica exhaustiv idei, gânduri și concepte; contrar unei prime impresii, divagațiile, chiar și cele grosolane, au un rol esențial în a contura o idee și mai mult, în a duce către o înțelegere mai profundă a subiectului despre care se discută. (mai mult…)