portal 2
joi, 19 ian. 2012, 23:15
Din companiile de jocuri așa-zise „mari”, puține se pot lăuda cu acea calitate care pe jucători îi unge la inimă, aceea care implică acțiunea de a fi constant pe parcursul existenței. A fi constant în acest caz nu înseamnă nici pe departe a publica continuări cvasi-identice cu jocurile originale, nici a lansa câte un joc pe lună și în nici un caz a scoate pe piață chestii cu iz hollywoodian și alte porcărioare din categoria asta.
Valve Software fac parte din această categorie, deși culmea, genialitatea jocurilor lor nu stă în vreun epicness real sau inventat. Counter-strike e lăudat pentru tacticile de joc pe care le facilitează, seria Half-Life oferă o perspectivă unică [i] asupra unei povești destul de macabre, iar Portal – primul și al doilea – sunt probabil cele mai fun jocuri first-person pe care le-am jucat până în prezent [ii].
Universul Portal este cică un subset al celui în care se desfășoară și Half-Life, însă unul aproape disjunct, ba chiar aproape ortogonal, având în vedere că singurele legături se concretizează prin referințe vagi sau directe la Black Mesa și prin perpetuarea senzației de parodiere a tehnologiilor produse de aceștia. Personajul principal este o tipă care în primul joc nu-i nici prea-prea nici foarte-foarte, însă căreia între timp îi mai cresc oleacă sânii. Domnița noastră este ortogonală lui Gordon Freeman doar în privința genului, în rest fiind fix la fel de tăcută, iar costumul uber-ultra-bla din Half-Life e redus la o pereche de botoși care absorb foarte bine șocul căderilor. (mai mult…)
- Cu toate că punctul de vedere e schimbat pe parcursul expansion-urilor. [↩]
- Și credeți-mă, am jucat suficiente jocuri first-person, fiecare marcându-mă și plăcându-mi în felul său. [↩]
random xx.{10,11}.10 facts
luni, 22 nov. 2010, 18:23
Pe scurt, fiindcă așa ne stă bine; de la capăt, cu gloanțe bulinuțe:
- Blog-ul, acest banal jurnal online, există pentru a servi trimiterii ideii în concret. Am avut pentru a nu știu câta oară revelația asta acum câteva luni, în timp ce consumam arhivele blog-ului propriu. E limpede ca cerul de început de noiembrie că degeaba m-aș chinui să fac din chestia asta mai mult decât un jurnal. El tot jurnal rămâne, sau devine chiar mai prost de atât dacă mă chinui prea tare. Așa că în august, la fel ca în septembrie, am pus pe foaie câteva idei extrem de banale – oricum, mai interesante decât majoritatea subiectelor de ziar din România, măcar atât. În orice caz, în octombrie n-am mai apucat, așa că va trebui să recuperez; sau nu.
- Blog-ul, acest banal jurnal online, există pentru a servi trimiterii ideii în concret. Marele neajuns al ideii – idee în forma ei pură, formă inexistentă de fapt în realitatea cea reală – este că acela că dânsa este volatilă, de-a dreptul instabilă chiar. O fracțiune de secundă e de ajuns ca o piatră sau un pește să tulbure apele gândirii și să o trimită pe doamna noastră fix în neantul din care a apărut. Astfel că foaia e un suport bun pentru idee, chiar dacă exprimarea și/sau timpul pot altera sensul celei din urmă – și vor face acest lucru fără milă. Cert e că e greu de conceput o idee bine închegată în lipsa foii, iar lipsa unui exercițiu de formulare a ideilor duce în cele din urmă la o exprimare din topor, fadă, gri, stearpă… cam cum mă simt și eu când revin pe-aici după o perioadă mai lungă de timp. (mai mult…)
gânditul în era tehnologică
joi, 15 iul. 2010, 20:38
Dădeam acum ceva timp pe twitter – asta apropo de inutilitatea μ-blogging-ului; aș putea spune, cu un anumit grad de incertitudine, că și articolul ăsta e inutil, la fel cum blogging-ul în sine poate fi considerat lipsit de utilitate, dar nu-i de mirare că treburile astea inutile tind totuși să conteze, tot cu un anumit grad de incertitudine – peste un link către un post destul de interesant. Pe scurt, pentru cei cărora le e lene să parcurgă textul, autorul relatează cum că îi vine nu știu ce idee măreață, pe care mai apoi o pierde în procesul de a găsi o modalitate de a reține ideea cu pricina. Apoi sunt trase niște concluzii referitoare la importanța memoriei și a limbajului – caracterizat în speță prin scris – ca și caracteristici fundamentale ale speciei umane.
Asta m-a trimis apoi cu gândul la un alt articol (iar pe acesta din urmă vă invit să îl citiți singuri) pe marginea căruia mi-am dat cu părerea – în felul caracteristic în care un oarecare își dă cu părerea vizavi de o problemă, fără a fi specialist în domeniu; nu-i bai, e o chestie care stă la baza democrației, iar democrația, ehei, mare doamnă. De-aici putem trage o concluzie, și anume că e foarte posibil ca tehnologia să ne facă mai leneși. Mai leneși decât ce? S-ar părea că ne face mai leneși decât eram înainte să existe miracolele astea ale tehnologiei moderne. (mai mult…)
statutul științei în societate
sâmbătă, 7 iul. 2012, 16:21
Ars Technica au publicat recent un articol intitulat „Compared to other groups, conservatives have least confidence in science”. Autorul abordează astfel o cvasi-problemă ridicată de un sondaj – adicătelea de un studiu – care își propune să determine încrederea populației, în particular a politicienilor (din Statele Unite, bănuiesc), în știință.
Există două probleme cu această abordare. Prima problemă e legată de faptul că studiul își propune să coreleze orientarea politică cu încrederea în știință, presupunând că există o măsură concretă a acesteia din urmă. Sigur, rezultatele arată că conservatorii au mai puțină încredere în știință, fapt care nu-i deloc surprinzător. Pe de o parte Partidul Republican – care din câte înțeleg aderă la un soi de ideologie conservatoare – e format în mare parte din indivizi care consideră că Universul a fost creat de un moș bărbos din ceruri. Pe de altă parte e treaba conservatorilor să fie preocupați de „valorile tradiționale”, n-are de ce să-i intereseze pe ei știința și alte tâmpenii.
Concluzionând pe marginea primei probleme a abordării ușor confuze a studiului, nu îmi dau seama ce interes politic ar avea partidele conservatoare să susțină știința. În cazul găinilor sferice aflate în vid e clar că conservatorismul se opune progresului științific (sau din alte domenii) și susține traiul așa cum era el pe vremea străbunilor noștri. Iar dacă în cazul real se întâmplă să mai fie și conservatori care susțin idei științifice, atunci toate bune și frumoase. (mai mult…)