corelație versus cauzalitate
vineri, 4 mart. 2011, 19:15
De când cu… un moment. Deci, să începem articolul cu un deci. Nord-americanii (și nu numai ei, dar în speță aceștia) au de o bucată bună de timp o vorbă, care sună în felul următor: „correlation does not imply causality causation”. În plus, în ciuda faptului că declarația de mai înainte are o bază logică solidă, aceștia au folosit-o și au răsfolosit-o până ce săraca propoziție a ajuns să se uzeze; în fine.
Continuăm articolul nostru cu o ilustrație care va servi drept (un fel de) motto, de la Randall citire:
human individual to the rescue [§]
sâmbătă, 8 aug. 2009, 10:41
Da, m-am întors. După o perioadă în care am decis să fac o pauză, pentru a-mi pune în ordine gândurile și a medita asupra adevărului suprem blah blah yadda etc.; de fapt, sincer să fiu, am cam lăsat de izbeliște ăst jurnal, preocupat fiind cu treburile mele. Să nu mai pomenesc de faptul că site-ul a fost ba sus, ba jos, ba în pom, ba sub pământ, din motive de ISP și de post-primată între scaun și tastatură. Mă trezesc odată la câteva luni și îmi pun întrebarea următoare: oare ce am mai făcut eu în tot timpul ăsta? Că doar oameni suntem, și nu doar un calculator, iar acum îmi permit să fac abstracțiune de toată grămada de chestii geeky sau mai știu eu cum, și să fiu om. Așadar, ce avem noi aici? (mai mult…)