latex pe windows

duminică, 16 nov. 2008, 20:58

Din motive de redactare a unor documente school-related, am fost nevoit recent să am un LaTeX la îndemână. Din cauza privării temporare de laptop şi a comodităţii (a se citi: lenea de a boota un ubuntu 7.10 prăfuit de pe staţie), am avut nevoie de el fix pe Windows.

Căutarea n-a durat prea mult. Am dat peste MiKTeX, o implementare care oferă cam tot ceea ce trebuie, inclusiv un sistem de management al pachetelor. Problema cea mare fiind rezolvată din start, am purces în căutarea unui editor. Aici zeii m-au binecuvântat cu Texmaker, care, mulţumită lor şi a bibliotecilor Qt4, e portat lejer pe Windows.

Rezultatul a fost nul, ţinând cont de faptul că la câteva zile după asta mi-am instalat texlive pe laptop. Totuşi, e notabil faptul că un LaTeX 100% free (as in speech+beer) se poate instala în vreo doi timpi şi trei mişcări pe Windows.