yet we still don’t like apples that much.

miercuri, 16 dec. 2009, 22:08

abstraction

… penguins and devils are so much better. Yes, xkcd; because it’s been a long while since the last wtf.

au revoir, domnișoară!

marți, 17 mart. 2009, 21:14

[ sau de ce nu voi lucra niciodată în politica europeană ]

Deși mi-am promis că nu voi mai lua în seamă tot ce se zice la teveu, azi am dat peste încă una care m-a făcut să mă dau pe spate, de două ori peste cap, să cad în partea dorsală după care să îmi trag vreo două palme, mirându-mă câte lucruri sunt posibile pe lumea asta. Și ca să nu se creadă că urlu degeaba aici, iată știrea [hotnews.ro] care mă lovește la minte.

Carevasăzică domnule/doamnă/domnișoară, după ce mi-am petrecut șapte ani acasă, în grădiniță și pe stradă (limbaj suburban included), alți doisprezece în școală și încă unul și jumătate în învățământul superior (calculăm: 7 + 12 + 1 + 1/2 = 20 anișori și jumătate, o viață de om, nu alta), deci în urma acumulării unei educații solide, niște domni/doamne/domnișoare se trezesc să îi dea subsemnatului – într-un mod indirect – lecții despre cum ar trebui să se comporte în societatea asta europeană, din care se presupune că fac parte și românii. Asta îmi demonstrează încă o dată că incompetența s-a extins (pe plan politic, dar nu numai) la nivel european, mondial, cum vreți voi, domnii/doamnele/domnișoarele mei/mele/mele.

Da’ hai că mai am eu câteva idei, pe care le scot de bunăvoie în domeniul public: termenul „incompetență” să fie înlocuit obligatoriu cu „oboseală cronică”, cel de „prostie” cu „probleme de înțelegere” (deși ar fi prea dur, deci se recomandă evitarea folosirii lui), iar cel de „curvă” cu „agent care prestează” sau „escortă”, că tot e la modă. Rezultă astfel că vom înlocui termenul de „curvă politică” cu „agent care prestează, suferind de probleme de înțelegere și oboseală cronică”. Cam complicat, dar se poate îmbunătăți.

Notă: Îmi cer scuze prostituatelor care, până una alta, în principiu știu să își facă treaba. Ba mai mult, unele din ele știu să fie și doamne.

panty removal through chord progressions

sâmbătă, 21 feb. 2009, 12:23

how to play guitar

wttf.org – panty removal through chord progressions

man wtf

sâmbătă, 24 mai 2008, 00:08

spyked@spaicd:~$ man wtf

Before:

No manual entry for wtf

After:

NAME wtf – translates acronyms for you SYNOPSIS wtf [-f dbfile] [-t type] [is] acronym … DESCRIPTION The wtf utility displays the expansion of the acronyms specified on the command line.  If the acronym is unknown, wtf will check to see if the acronym is known by the whatis(1) command. […]

Pe debian/ubuntu, utilitarul se află în pachetul bsdgames. Thank you, buster.