spyked bricks in the wall

the sandman

The Sandman este o serie de benzi desenate ale căror povești au fost scrise de către Neil Gaiman, fiind în același timp un așa-zis „graphic novel”, adică un roman concretizat sub forma unor comic-uri. Seria se întinde pe zece volume publicate într-o perioadă de șapte ani, între 1989 și 1996. Ca orice bandă desenată, The Sandman are de fapt în spate o echipă întreagă de oameni, de la desenator de schițe la ilustrator și „inker”. Numărul oamenilor care au participat de-a lungul timpului la realizarea comic-ului e prea mare pentru a fi menționat aici, lista întreagă fiind prezentă pe Wikipedia.

Universul Sandman este considerat a fi un subset al universului DC, mai exact o parte a ceea ce compania DC Comics numește Vertigo. Nefiind un cunoscător al universului (sau al oricărui univers de benzi desenate), mi-a fost pe parcurs de multe ori dificil să disting între elementele specifice DC și cele introduse de Gaiman. Cert e că un fel de motto al cadrului benzilor The Sandman ar putea fi considerat cel din opera The Tempest a lui Shakespeare, mai exact următorul pasaj:

[…] We are such stuff
As dreams are made on, and our little life
Is rounded with a sleep.

În The Sandman, universul cuprinde personificări ale unor aspecte fundamentale ale existenței, unul din aceste aspecte fiind visul, sau mai bine zis visarea. Povestea lui Dream of The Endless pare a fi inspirată din mitologia aborigenă a „Dreamtime”-ului, în care toate ființele au o latură care există „în cadrul visării”. Așa-zisa visare este un tărâm prezent în univers înaintea lumii fizice — deși „înainte” e un termen relativ, timpul neavând prea mult sens în contextul visării –, aceasta din urmă decurgând de fapt din actul visării [i]. Cu toate acestea Stăpânul Viselor e cunoscut sub multe alte nume, Morpheus, Oneiros sau Kai’ckul fiind doar câteva din acestea.

Firul epic urmărește căderea de pe tron și apoi reascensiunea lui Dream, urmate de o serie de povești care se împletesc și se succed, nu neapărat în timp, ducând la un final care subliniază caracterul etern — deși format din unele particularități efemere — al familiei acestuia. Poveștile sunt uneori greu de urmărit, dat fiind faptul că se leagă de evenimente care nu s-au petrecut musai în cadrul seriei The Sandman, însă cert este faptul că fiecare poveste este o contribuție la conturarea sorții lui Morpheus. Narațiunile sunt foarte des în ramă, ba uneori chiar poveste-în-poveste-în-poveste, „Dream King”-ul având de multe ori un rol aparent secundar, ajungând însă în esență să influențeze puternic viețile celor cu care interacționează.

Spuneam despre The Endless că sunt personificări și în același timp esențe ale unor concepte pe care umanitatea le poate considera importante: Destiny poartă o robă și o carte imensă; Desire este androgin; Delirium este o înșiruire de tonuri aparent lipsite de sens; Despair îmbină nuditatea cu dezgustul. Dream capătă mai multe înfățișări pe parcursul povestirii — uneori poate apărea drept o pisică, alteori sub forma unui gentleman din Anglia medievală –, însă elementele comune îi sunt ochii negri luminați de două stele și părul negru ca noaptea. Relația între Morpheus și frații săi este evidențiată în mare parte în Season of Mists, unde Destiny convoacă o reuniune de familie. Aici aflăm că Death îi este cea mai apropiată, la polul opus stând animozitățile între Dream și Desire.

Mai important decât povestea propriu-zisă (care-i atât lungă precât și lată) mi se pare cadrul general al acesteia, care se desfășoară în diverse lumi reale sau ale visului și pe varii planuri ale existenței. Cele mai multe din aceste planuri sunt rupte din mitologii plecând de la cea aborigenă pe care am menționat-o mai devreme și continuând cu cea egipteană, grecească, nordică sau iudaică, la care se adaugă elemente de folclor cum ar fi Fiddler’s Green sau creaturi mitologice ale oceanului. Toate acestea se îmbină atât prin elemente recurente cum ar fi „zânele” (prin tărâmul Faerie) cât și prin asociere forțată de către scriitor. De aici reiese că zeii nu sunt veșnici sau atotputernici și mai mult, zei tot apar și dispar în contexte spațio-temporale uneori neașteptate, iar unii oameni simpli pot trăi veșnic dacă asta au fost meniți să facă.

Astfel măiestria lui Gaiman a constat — din nou, mi se pare; deși aș zice că e mai mult decât o simplă părere — în a lua un personaj în aparență nu foarte complex, Oneiros, și a-l caracteriza din puncte de vedere care variază în timp și spațiu, puncte de vedere care ilustrează anumite aspecte ale visului sau ale „Tărâmului Viselor”. În același timp autorul, sau mai bine zis povestitorul, relaționează în mod direct cu cititorul, implicându-l pe acesta din urmă în poveste, sau mai bine zis în povestea-vis, pentru că în universul Sandman imaginația nu e nimic altceva decât o fațetă a visării.

Am citit o mare parte [ii] din colecția Sandman pe parcursul a aproximativ trei luni, cu pauze și uneori reluări ale unor capitole. Mi se pare că Neil Gaiman nu se ferește deloc să fie subtil în ceea ce face, astfel că la o a doua parcurgere nu m-ar mira să rămân surprins în legătură cu alte detalii legate de univers și de Dream. Acestea fiind zise, eu unul recomand cu toată căldura tomurile sau teancul de reviste care formează seria The Sandman și vă urez lectură plăcută.

1. Ideea e explorată și în câteva din operele lui Eliade. Îmi amintesc de exemplu că La țigănci se încheie cu o referință la lumea viselor. [↩]
2. Mai exact cele zece volume, fără spin-off-uri, care dacă ați dat o privire peste pagina Wikipedia ați observat că nu sunt tocmai puține. De asemenea multe personaje foarte relevante poveștii expuse în The Sandman au rol principal în alte comic-uri DC. Dacă sunteți fani DC Comics și nu ați parcurs încă The Sandman, atunci cu siguranță veți fi plăcut surprinși. [↩]