dominici – o3 a trilogy part 2 (2007)
joi, 14 iun. 2007, 22:19
Well, albumul ăsta cred că e una din cele mai neaşteptate veşti din 2007. Nu ştiu câtă lume apreciază primul album Dream Theater, dar după mine acolo stă ascunsă esenţa formaţiei şi vreo două din melodii se află în „top 10”-ul meu DT (una din ele e scrisă de Charlie Dominici). Şi uite că la aproape 20 de ani după ce a părăsit formaţia, vocalistul s-a cam plictisit de afacerile cu maşini şi s-a hotărât să se apuce din nou de muzică, la început lansând A Trilogy Part 1, o chestie trasă dintr-o bucată cu o chitară acustică şi o muzicuţă, plină de conspiraţii şi alte cadre distopice.
Mai nou domnul Charlie Dominici s-a hotărât să se reîntoarcă la prog metal (puţin ciudat, având în vedere că el se considera omul total nepotrivit pentru aşa ceva). A stat ceva timp să caute instrumentişti şi a dat peste nişte italieni dintr-un coverband Dream Theater care deja avea ceva piese compuse. Numele lor nu îmi zgândăresc deloc metafizicul, dar chitaristul pare foarte talentat şi tobarul face faţă lejer unor bucăţi destul de complexe… cât despre basist şi clăpar, nu mi se pare că s-au remarcat cu ceva anume. Per total trupa sună ceas. (mai mult…)
safari 3 beta
marți, 12 iun. 2007, 13:09
Recunosc fără nici un fel de reţineri că am folosit prea puţin versiunea de mac a acestui browser (adică un Safari 2.0 pe un MacOS oarecare), deci nu voi putea face vreo comparaţie în sensul ăsta. Am fost plăcut surprins să aflu că Safari trage şi spre Windows, eu unul fiind de acord cu ideea lui Steve Jobs cum că Safari e „one of the big three”, alături de IE şi FF. Cel mai la îndemână termen de comparaţie pentru Safari îmi este Firefox, mai mult fiindcă e browser-ul pe care îl folosesc în mod curent şi ştiu exact ce poate şi ce nu. (mai mult…)
de ce zbiară câinii
duminică, 10 iun. 2007, 18:24
Uneori îţi vine să urli de fericire. Lumea nu-i formată decât din miresme de flori, rouă de şapte şi-un pic dimineaţa, bebeluşi simpatici, cer senin şi orgasm continuu. O fată îţi zâmbeşte în tramvai în timp ce tanti se ridică de pe scaun, oferindu-ţi locul. La muncă, lumea se plictiseşte de rutina de zi cu zi şi şeful se hotărăşte să dea o petrecere monstru care se lasă cu vin, beţie dulce şi mult sex cu tipa din biroul vecin… bineînţeles, o blondă inteligentă, cu care te întinzi apoi la discuţii despre pesimismul schopenhauerian. Da, Dumnezeu te iubeşte.
Alteori îţi vine să urli de nervi. De tristeţe. De ciudă. Dar nu poţi, fiindcă fălcile îţi sunt încleştate. Pe stradă, lumea se uită cu stupoare la monstrul care eşti, asta după ce oglinda te-a respins iar pisica te-a lăsat plin de zgârieturi. Vremea e şi ea posomorâtă, iar câinii urlă ca apucaţii la cer, deşi luna nu-i de găsit. Dacă te gândeai că ăsta poate fi un cadru romantic, melancolic, deh, te-ai înşelat. Eşti înconjurat de un iad cam amar, presărat cu smoală, foc şi demoni ce îţi râd în faţă, inspiraţi probabil de inscripţiile mormintelor unui cimitir vesel. Nu eşti mort încă, dar ai timp şi pentru asta. Nu, Dumnezeu te urăşte.
Zi de muncă nu-i, deci nici pe şef nu l-am văzut; blonda nu există, motanul doarme, iar vinul s-a terminat, deci aş sta la o bere cu demonii. Oricum aş întoarce-o, ziua de azi nu-i bună pentru nici una din stările astea.
… pentru că au insomnii.
dream theater – systematic chaos (2007)
sâmbătă, 9 iun. 2007, 15:44
Cred că am stat ceva timp să mă întreb ce vor să spună oamenii ăştia cu „Systematic Chaos”. Mă gândeam că ar putea să fie un alt concept album, iar coperta şi celelalte materiale date publicităţii de Roadrunner cam cu ţârâita (dar destul încât să ţină fanii pe jar) mă duceau cu gândul spre un scenariu apocaliptic sau ceva de genul.
Nu-i vorba deloc despre aşa ceva. Systematic Chaos se referă la modul în care abordează nenea Portnoy, împreună cu Petrucci, Myung, Rudess şi LaBrie muzica de ceva timp încoace, adică aparent haotic, dar în realitate extrem de matematic, sistematizat. Senzaţia asta am avut-o când am ascultat The Dark Eternal Night prima dată pe YouTube, iar Constant Motion mi-a dat acelaşi feeling de „balls to the walls”; idee care pe mine sincer m-a entuziasmat, având în vedere faptul că Octavarium a fost foarte moale. (mai mult…)
another brick in the wall, part 3
duminică, 3 iun. 2007, 17:55
Tot stau şi îmi spun că post-ul ăsta trebuia să apară acum o săptămână şi ceva (adică pe 24 mai, la fel ca şi primele două), numai că dintr-un motiv sau altul am fost reţinut şi am trântit în grabă întâi (posibil ultimul „brick” de genul ăsta care îşi va fi făcut loc pe blog-ul meu). Mi-am propus acum ceva mai mult timp să explic semnificaţia lui şi a celorlalte post-uri din categoria asta, dar mi-e greu, aşa că dau cu skip. Da, sunt un fel de chestii venite din străfundurile metafizicului, veri cu păcatul originar şi cu întreaga existenţă, dar ar fi incorect să le numesc simple refulări/frustrări, sau porniri împotriva anumitor persoane. Totuşi, cred că oricine ar avea ceva de învăţat din (măcar o parte din) ele.
După cum spuneam, acum ceva timp blog-ul ăsta şi-a sărbătorit împlinirea a doi anişori, cu menţiunea că afirmaţiile din part 1 şi part 2 rămân valabile şi astăzi. Eu zic la mulţi ani (cu întârziere) mulţimii de cărămizi digitale şi promit că voi mai pune câte una cu timpul (am o tonă de draft-uri care aşteaptă să fie completate, deci…). Tune in to see the pr0n!