random xx.08.10 facts

marți, 31 aug. 2010, 12:52

N-am mai scos înșiruiri aleatoare de chestii personale de foarte mult timp [1], so here goes nothing:

  • Dacă zilele trecute încă mai aveam ceva dubii, astăzi îi pot face cu conștiința împăcată parastasul verii ce tocmai a trecut. Am avut parte de una bucată vară a naibii de călduroasă, plină de plimbări (mai mult sau mai puțin scurte) în aer liber la amiază sau de stat sub aer condiționat sau fără aer condiționat, vară petrecută în mare parte în orașul ăsta blestemat.
  • … nu că m-aș plânge. Am avut de lucru la câteva proiecte interesante (și mai am tot pe-atât și încă ceva pe deasupra), am citit mult mai puțin decât mi-am propus inițial, dar asta doar fiindcă gustatul din diverse alte plăceri mi-a ocupat prea mult timp.
  • Între timp, mă gândesc serios să îmi achiziționez un bisturiu și să învăț a scoate coardele vocale caninelor din fața blocului. Simultan, contemplu asupra prostiei omenești – nu înțeleg cum poți hrăni un animal care nu te lasă să dormi. Câinii or aspira la condiția umană, dar în același timp unii oameni ajung să fie câini.
  • Am susținut sus și tare că n-o să mai fac asta, dar iată că am făcut-o: am schimbat iar tema de WordPress. Spre deosebire de tema anterioară, Manifest are și mai mult conținut static și un look mult mai curat. Partea proastă e că nu suportă widget-uri. Partea bună e că nu suportă widget-uri – uite că se poate face un blog și fără ele.

[1]: Nu știu când, cum și de ce am renunțat la jurnalele astea (probabil din lipsă de timp). Cert e că acum patru ani pe vremea asta – one, two, three – și acum doi ani pe vremea asta – four, five, six – prestam chestii asemănătoare, complet lipsite de utilitate, dar care probabil e bine să fie aici.

the „linux” in it

duminică, 29 aug. 2010, 11:57

Mai deunăzi am dat peste un articol ce m-a pus pe gânduri, scoțându-mă brusc din starea de exuberanță specifică unei plimbări pe plaiurile întinse ale Interneților. Pe scurt, pentru a scuti cititorul de a da un click în plus, voi menționa cum în articol se vorbește despre faptul că așa-zisul brand „Linux” ar reprezenta un mod dăunător de a privi diverse platforme și/sau distribuții software, în ciuda faptului că ele-s bazate tocmai pe Linux, unele din ele chiar pe GNU/Linux.

Prima reacție a fost aceea că, uite, omul zice ceva acolo și corelația asta nu-i tocmai întâmplătoare. Apoi m-am uitat la comment-uri – cu precădere la cele ce contrazic articolul – și mi-am zis că na, cititorii au la rândul lor o bună parte din dreptate. În cazul ăsta, unde ne aflăm? Ce caracterizează un brand de succes în lumea asta a softului free? (mai mult…)

despre durere (ii)

marți, 24 aug. 2010, 18:11

Durerea e o barcă plină de găuri ce plutește în derivă pe valurile fricii.

Corpul nu e în stare să vadă nimic înafara durerii; astfel că rămâne ca mintea să se îngrijească de deosebirea între durerea pozitivă – denumită impropriu „plăcere” – și cea negativă. Distincțiile între bine și rău, util și inutil, plăcut și neplăcut, ajung să îți definească identitatea, așa cum se structurează ea în cele mai adânci colțuri ale ființei.

Ea însă face ca durerea să fie negativă, deci o „durere” în sensul clasic al cuvântului; cele două se amplifică reciproc printr-o buclă de reacție, crescând exponențial până la punctul critic. Însă toate acestea își pierd complet valoarea în acele momente când totul, plus sau minus, bine sau rău, plăcut sau neplăcut, se îmbină într-un ceva anume, ceva convulsiv ce îți topește eul, reducându-l la nimic. Nimic care la rândul lui încetează să conteze.

Only great pain is, as the teacher of great suspicion, the ultimate liberator of the spirit.
  • Friedrich Nietzsche

brick quote #b

sâmbătă, 21 aug. 2010, 17:42

‘Dangerous wellness’, ‘morbid brilliance’, a deceptive euphoria with abysses beneath – this is the trap promised and threatened by excess, whether it be set by Nature, in the form of some intoxicating disorder, or by ourselves, in the form of some excitant addiction. The human dilemmas, in such situations, are of an extraordinary kind: for patients are here faced with disease as seduction, something remote from, and far more equivocal than, the traditional theme of illness as suffering or affliction. And nobody, absolutely nobody, is exempt from such bizarrenesses, such indignities. In disorders of excess there may be a sort of collusion, in which the self is more and more aligned and identified with its sickness, so that finally it seems to lose all independent existence, and be nothing but a product of sickness.

china față cu proprietatea [¥]

miercuri, 18 aug. 2010, 18:11

Mă refer, bineînțeles, la proprietatea intelectuală. Nu că proprietatea în general ar fi o mare brânză în țara lui Mao, dar cea intelectuală va fi abordată cu precădere în subiectul ce urmează a fi expus aici. Pentru a face însă o introducere, remarcăm că dreptul la proprietate este într-o anumită măsură reglementat în Republica Populară Chineză (pe care în acest articol o voi denumi, într-un mod impropriu, și China; a nu se confunda cu Taiwan-ul), dar cu un scop bine determinat, acela de a aduce investitori străini. Ceea ce a și făcut în ultimii trei ani, într-un ritm amețitor.

Proprietatea intelectuală există la rândul ei în legile chineze, dar necesitatea aplicării ei este nulă, din două mari motive:

Primul motiv este acela că software-ul open-source ia și în China un avânt cât se poate de real, atât la nivelul administrației cât și în casele oamenilor. Cum iPhone-ul e prea scump pentru chinezul de rând, acesta preferă să cumpere o copie ieftină, cu un software bazat în mod evident pe Linux. Să ne înțelegem, intrăm într-o zonă în care individul nu mai fuge atât de mult după brand și chestii sclipitoare – în paranteză, nici mai în est, adică în Japonia, iPhone-ul nu se vinde prea bine din cauza tehnologiei învechite; ați citit bine, 3G e tehnologie mult învechită pentru prietenii noștri care au dat lumii arta bukkake-ului. (mai mult…)