brick quote #c

marți, 28 sept. 2010, 18:48

So I have often made the hypothesis that ultimately physics will not require a mathematical statement, that in the end the machinery will be revealed, and the laws will turn out to be simple, like the checker board with all its apparent complexities. But this speculation is of the same nature as those other people make—’I like it,’ ‘I don’t like it’—and it is not good to be prejudiced about these things
  • Richard Feynman [1]

[1]: Extras din „The Character of Physical Law”, via wikipedia.

the flower kings – space revolver (2000)

duminică, 26 sept. 2010, 19:54

A devenit deja o tradiție ca atunci când fac recenzie unui album să înșir în introducere câteva cuvinte despre oamenii care participă la crearea lui și să potrivesc trupa undeva în puzzle-ul gusturilor mele muzicale. Iar pe suedezii ce alcătuiesc The Flower Kings recunosc că nu știu exact unde să îi bag, fiindcă trupa reflectă un pic mai mult decât Flower Kings; cred că în albumele lor pot fi surprinse bucăți din mai toate trupele importante de rock progresiv ale anilor ’70.

TFK, trupa, are o componență destul de consistentă, din care cea mai ușor de observat figură este cea a lui Roine Stolt. Acesta din urmă mă duce mereu cu gândul la circumstanțele în care am aflat de Flower Kings, mai exact ascultând Transatlantic și încercând să aflu câte ceva despre participanții la proiect. Au trecut mai bine de patru ani de atunci și între timp mi-am tot spus că o să scriu despre un album de-al celor dintâi. Care album, însă? Sincer, nu știu de ce am ales Space Revolver; nu știu nici măcar de ce albumul a fost denumit așa, dar mi-a atras atenția un pic mai mult decât celelalte, pentru că… vă voi povesti în cele ce urmează. (mai mult…)

facultatea față cu aplicabilitatea practică

miercuri, 22 sept. 2010, 19:21

Mai deunăzi Mihai Maruseac a deschis o discuție foarte interesantă, cu și despre facultate, despre cum este și cum nu este și cum ar trebui să fie ea. S-au mai tot dezgropat morții ăștia și în trecut, mai în public, mai în privat, dar uite că problema rămâne în continuare de actualitate.

Din toate comentariile publicate până în prezent, mi-a atras atenția în mod deosebit unul, care se leagă și de titlul articolului. Și de acest subiect mă voi lega și eu, cu mențiunea că nu cunosc autorul comentariului, însă doresc să închei o dată pentru totdeauna problema aplicabilității practice a facultății, care se pare că e o sursă nesecată de confuzie în rândul studenților. Încep cu citatele relevante:

4) Poate ar fi o solutie mai interesanta sa se coreleze mai bine curriculum-ul universitar cu competentele care se cer in viata reala.

și

[…] Si poate daca am auzi mai rar ” asta n-are nicio aplicabilitate practica, are doar scop didactic> am mai si veni pe la facultate.

(mai mult…)

însumarea părților (ii)

sâmbătă, 18 sept. 2010, 18:02

[ ii – Vise și visuri ]

Limba română face, cel puțin din câte îmi mai aduc aminte din liceu, următoarea distincție dintre vise și visuri, ambele forme plurale ale substantivului „vis”:

Visele sunt – mai bine zis, visul este, după cum bine știm, un fenomen neurologic fundamental, manifestat cu precădere în timpul somnului. Acesta se manifestă prin derularea în subconștient a unor imagini, halucinații, memorii, cel mai probabil undeva între cele două. Structural, se crede că visul are rolul de a reorganiza informația în creier, într-un mod similar cu defragmentarea unui hard-disk. (mai mult…)

vulgul face limba

miercuri, 15 sept. 2010, 18:56

Nu știu exact cum se întâmplă, dar uite că se întâmplă astfel încât istoria ne învață ceva foarte interesant: evoluția limbii – fiindcă limbile diverselor popoarelor evoluează în timp și spațiu, la fel ca popoarele însele, la fel ca oamenii ce alcătuiesc popoarele – are loc mai puțin la nivelul literar, contrar unei prime și naive observații, și mai mult la nivelul maselor. Pare normal sau nu, dar așa este, iar dacă vreun deștept cu țșpe doctorate în domeniu s-a apucat să facă un studiu care să demonstreze opusul a ceea ce vrea să arate articolul de față, îmi pare rău, îmi cer scuze anticipat, dar eu nu dau înapoi.

Voi pleca de la câteva ipoteze foarte simple și care (sper eu) au o groază de sens. În primul și în primul rând, asta grăiește intuiția oricărui om care a făcut un pic de statistică și probabilități la viața lui sau a ei, după caz: când o populație devine suficient de numeroasă – moment în care sistemul devine destul de complex încât să permită aplicarea legii numerelor mari – și acea populație manifestă o oarecare coerență la nivelul limbii, tradițiilor și așa mai departe, este evident că standardele (atunci când ele există) tind să reprezinte o simplă formalitate, mai ales când sunt făcute cu piciorul stâng, după zece beri. (mai mult…)