despre atom

duminică, 12 feb. 2012, 14:42

Cu toate că mecanismul abstractizării se poate dovedi a fi o durere în proverbialul posterior în cazul unor construcții complexe cum este cea a limbajului, conceptualizarea [i] este în general o unealtă deosebit de puternică de descriere a universurilor, fie ele reale sau închipuite.

Acest fapt implică posibila folosire a unor mijloace de reprezentare mai la îndemâna gânditorului de rând decât formalismele seci prezente în fizică. Abordarea are bineînțeles avantaje și dezavantaje, un avantaj fiind acela că nu limitează definiția atomului la cea fizică, definiție care oricum se bate cap în cap cu cea inițială [ii], deoarece atomii descriși în tabelul lui Mendeleev pot fi scindați prin fisiune nucleară în particule așa-zis subatomice, termenul de „subatomic” fiind în sine un fel de oximoron. Dezavantajul principal e acela că am putea risca să intrăm în contradicție cu metodele științei, dat fiind faptul că uneltele pure ale gândirii (logica și matematica) pot să ducă foarte ușor la contradicții între lumea abstractă și cea reală, deoarece de la Gödel știm că nu există sisteme de reprezentare complete. Îmi e greu să cred că vom ajunge acolo, însă. (mai mult…)

  1. Apropo, conceptul asociat unui obiect dat poate fi descris foarte elegant în termeni categoriali. Astfel, un functor fixat ar putea fi văzut drept operator de conceptualizare. Poate nu-i întâmplător faptul că termenul de „functor” a apărut prima dată într-o carte de lingvistică. [↩]
  2. Grecescul „atomos” referă prin definiție la „indivizibil” sau „care nu poate fi tăiat”. [↩]

opeth – heritage (2011)

sâmbătă, 11 feb. 2012, 20:37

Albumul de față se dovedește a fi o proverbială hrană pentru hateri și troli, spre deosebire de un alt album pe care l-am analizat, și anume ghost reveries. Fenomenul nu era oarecum de așteptat, având în vedere că gloata de roacări preferă în general să facă abstracție de mesajul pur muzical din metal și să se raporteze strict la grohăieli, distorsiune, punch-ul din bass/tobe și așa mai departe. Iată că albumul de față e diferit.

Deși n-am fost niciodată un fan declarat Opeth, am trecut cel puțin o dată prin toată discografia formației și multe din melodii și/sau șabloane melodice mi s-au repetat obsesiv în minte, trezindu-mă din somn la cinci ale dimineții și alte lucruri din astea capabile de aduce un oarecare disconfort psihicului. Deci am vreo patru albume pe care le pot asculta cam oricând și pe care eu unul le consider artă în toate sensurile mai importante ale termenului, iar Heritage e unul din aceste albume.

Pentru că Heritage e diferit față de tot ceea ce au scos Opeth înainte, în sensul că e cel puțin cu un nivel peste. E pe de o parte drăguț, cum e și Damnation, dar pe de altă parte dur, la fel ca Watershed sau Blackwater Park. Și are câteva piese superbe, după cum vă voi prezenta în cele ce urmează. (mai mult…)

evoluția interacțiunii om-calculator (i)

vineri, 10 feb. 2012, 20:03

Din motive pentru care nici eu nu le înțeleg prea bine, simt că există (undeva în sfere înalte) necesitatea de a discuta despre interfețele între noi, adică oamenii, și aceste mașinării minunate pe care noi le numim calculatoare. A se lua la cunoștință că prin „calculator” înțeleg la fel de bine PC desktop, laptop, smartphone și ce mai folosește omul mediu în ziua de azi, toate fiind mașini de calcul și toate fiind relevante din punctul de vedere al interfeței, pentru că dacă n-ar fi nu am fi aici.

Din acest motiv mă voi întinde pe mai multe articole, însă nu mai mult de două-trei, hai patru în cazul în care îmi năvălesc ideile în capul cel de sus și nu le mai pot ține în mine. La o adică aș putea scrie o carte întreagă pe temă, însă nu îmi doresc să fac asta, la fel cum nu îmi doresc să abordez problema dintr-un punct de vedere pur științific. La fel de bine nu înțeleg de ce există o întreagă arie de studiu pe tema asta, însă nu-s eu în măsură să judec acest aspect.

Din punct de vedere strict conceptual (iar aici meritul e în totalitate al domeniului HCI), există o dorință a omului de a comunica cât mai natural și mai eficient cu entitățile din jurul său, deci inclusiv cu dispozitivele electronice. În trecut nu a existat o preocupare majoră în sensul ăsta, având în vedere că dispozitivele veneau cu un manual de utilizare și cinci-zece butoane, iar inginerii asigurau că totul va funcționa în parametri bine stabiliți. Lucrurile s-au complicat odată cu apariția calculatoarelor, care au adus (prin software) o diversitate nemaivăzută până atunci, diversitate care e în măsură să bage utilizatorul mediu într-o totală confuzie.

Cu toate astea, și în ciuda faptului că au existat și există încercări mai mult sau mai puțin fructuoase de a aduce mașina mai aproape de utilizator, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de anii ’70-’90. Folosim în continuare așa-zise „pointing devices”, iar tastatura rămâne în continuare cel mai la îndemână și mai util instrument de interacțiune cu calculatorul până și pe smartphone-uri. (mai mult…)

cinci sute.

joi, 9 feb. 2012, 22:09

Având în vedere faptul că numărul 500 (cinci sute) reprezintă un așa-zis „număr rotund” în sistemul zecimal, având deci un impact psihologic puternic asupra persoanelor cunoscătoare de aritmetică elementară și cam atât [i], în rest toată chestia fiind irelevantă, pentru că nu-i cu nimic relevant 500 față de 499 sau 501 sau 42 etc. În fine, având în vedere cele de mai sus, vă anunț cu mare emoție că prezentul articol este al cinci sutelea de pe Cărămizi.

Nu-i articolul cu identificatorul 500, nici pe departe; de fapt 500 nu există, cele mai apropiate fiind 497 (jocul conștiinței și 501 (on books). Nu-i nici cinci sute din tot ceea ce există pe site (publicat au draft), ci este fix al cinci sutelea articol publicat, cu mențiunea că două sau trei postări au mai dispărut pentru că aveam eu chef să mă joc. (mai mult…)

  1. Eu unul găsesc că 0x400, adică 400 în hexazecimal, adică 1024 în zecimal e cel mai rotund număr cu putință. Înafară de \pi, evident. [↩]
Articole mai noi »