spyked bricks in the wall

jocul conştiinţei

… probabil că în momentul ăsta te întrebi de ce mă holbez aşa la tine.

La fel de probabil, motivul e dat de încercarea mea de a-ţi face un portret. Îmi vei spune că am avut mereu o atitudine egocentrică şi, fireşte, eu nu sunt tu iar tu nu ai cum să fii eu. În ciuda a tot ceea ce ai putea spune, aerul de toamnă intră în continuare prin fereastra larg deschisă, îmi slăbeşte percepţia şi îmi lasă gândurile să curgă, ca într-un vis.

Îmi aduc aminte bine, de parcă ar fi fost ieri. Moleculele de alcool săreau nerăbdătoare, gata să îţi alunece pe gât, conform unei legi pe care doar Universul însuşi o poate descifra. Îmi spuneam în sinea mea că nu trebuie să bei prea mult, să nu ţi se facă rău. În mod ironic, până şi cele mai clare amintiri pot fi falsificate.

„I think therefore you are”, îndrăznesc să repet. Existaţi fiindcă imaginaţia mea a reuşit să vă dea naştere, ţie şi acestui mic iad numit realitate. Nu am ajuns la stadiul în care să dau greş în a deosebi realitatea de imaginaţie, fiindcă realitatea e de fapt o altă imaginaţie, cea dintâi, îmbinare a tuturor simţurilor, sentimentelor, trăirilor pe care o persoană le poate avea la un moment de timp t.

Sunt un Dumnezeu inconştient. Inconştient din care răsare această imaginaţie persistentă, numită în general realitate. Realitate care poate fi redusă foarte simplu la „mă enervezi”, „mai bine lasă” sau „te urăsc”, asezonată cu scuzele de rigoare şi cu noroiul proaspăt cules din balta de la intrarea blocului. În contextul ăsta, eul meu se lasă călcat în picioare şi îşi pierde orice valoare. Nu aş minţi sau greşi spunând că, de fapt şi de drept, în străfundurile sale, eul meu nu poate căpăta nici un fel de valoare. Doar fanaticii încearcă să dea valoare unui Dumnezeu, oricare ar fi acesta.

Nu ştiu dacă te amuză în vreun fel (pe mine da), dar aş vrea să îmi explic de ce în momentul ăsta corpul îmi tremură din toate încheieturile. Când încerc să caut o explicaţie, exact în acel moment dau de gol. Gol la fel ca stomacul meu strâns, la fel ca vidul dintre aştri, gol ca tine.

… nu ţi-ai fi dat seama că de fapt ochii mei se uită la golul din faţa lor. Nu eşti aici, dar nici nu îmi lipseşti. Doar conştiinţa-mi s-a decis să se joace iar de-a v-aţi ascunselea.